Nicula :: Manastirea Adormirea Maicii Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker

Biserici

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului
Nicula
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Nicula
Comună:Fizeșu Gherlii
Județ:Cluj
Adresa:nr. 257
Cod poștal:407278
Telefon :0264... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adresa web Biserica:www.ManastireaNicula.ro
Adrese utile:www.mitropolia-clujului.ro, www.fizesu-gherlii.ro, www.cjCluj.ro, www.prefecturaCluj.ro
Hram:Adormirea Maicii Domnului
Detalii:Manastirea Nicula este cunoscuta ca una dintre cele mai vechi asezaminte monahale din spatiul romanesc - 1552. Școala pentru "grija sufletelor si invatatura pruncilor" - 1659; icoana facatoare de minuni, pelerinaj si pictura pe sticla -1699.
In anul 1326, Nicula era o padure, in care s-a nevoit pustinicul Nicolae, cel care imprumuta numele sau padurii, satului si manastirii. Prima marturie istorica, ce atesta asezarea monahala, este legata de prezenta unei biserici de lemn, stil maramuresan, cu hramul "Sfanta Treime", datata 1552. Intre 1712-1714 biserica se reinoieste dar va cadea prada unui incendiu in 1973, fiind inlocuita cu o biserica din lemn, datand din secolul XVII, stramutata aici din catunul Nasal-Fanate.
Biserica de lemn a fost ridicată inițial în satul Țop, se presupune în jurul anului 1600. De acolo a fost adusă în anul 1935 în Năsal Fânațe. De aici a fost transferată în Mănăstirea Nicula în 1974, după distrugerea bisericii vechi de lemn, în urma unui incendiu.
Incepand cu 15 februarie 1659, Nicula, iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictata de preotul Luca din Iclod in anul 1681, avea sa planga timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce urmau sa aiba loc in 1700, atat pentru viata monahala cat si pentru intreaga ortodoxie romaneasca din Transilvania. Plangerea icoanei va da nastere picturii pe sticla, mestesug invatat si de sateni, Nicula devenind astfel prima scoala, de acest fel, din tara noastra. Biserica din zid s-a construit in perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioara s-a realizat in tempera de prof. Vasile Pascu in 1961. Iconostasul este sculptat in lemn de tei de catre Samuil Kerestesiu din Tasnad in 1938 si are in centru Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Staretia a fost construita intre 1978-1989 si adaposteste un paraclis cu hramul "Sfantul Ierarh Nicolae", o importanta colectie de icoane vechi pictate pe sticla, precum si o colectie de carti vechi de cult printre care si Cazania mitropolitului Varlaam, tiparita in anul 1643.
Mănăstirea Nicula a fost ridicată pe urmele unei alte biserici. Ea cuprinde o biserică de lemn de la mijlocul sec. XVI (în jur de 1552) , la care s-a intervenit pentru o reparație capitală în 1974, iar între anii 1997-2004 au fost ridicate o biserica noua de tip catedrala, in constructie, precum si alte clădiri noi. In cimitirul din apropierea manastirii este inmormantat si poetul Ion Alexandru.
(Textul este preluat dupa prezentarea facuta de pliantul manastirii - 2005)
Alte informații:Manastire de calugari.
În anul 1602 a ars tot satul Nicula, inclusiv biserica, după care sătenii și-au refăcut casele și gospodăriile. În locul bisericii din lemn arse în 1602 și-au construit această biserică din lemn, pe dealul numit "Vergheleu", cu iconostas datat 15 februarie 1694 și clopot inscripționat din 1696 cu litere chirilice. În această biserică parohială a Niculei a fost așezată icoana Maicii Domnului zugrăvită de meșterul Luca din Iclod în 1681 și cumpărată de nobilul român Ioan din Nicula, care a dăruit-o bisericii parohiale din sat. Conform procesului verbal încheiat la 28 martie 1699 de iezuiții conventului de la Cluj-Mănăștur, icoana ar fi lăcrimat în acel an din 15 februarie până în 12 martie, la fel ca icoana similară din Pociu, care ar fi lăcrimat în 1696.
Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară (iertarea păcatelor) celor care vizitează biserica de la Nicula în sarbătorile mariane ale Nașterii Fecioarei Maria, Bunei‑Vestiri și Adormirii Maicii Domnului.
Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.
În perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română a organizat o propagandă intensă împotriva pelerinajelor de la Nicula. Astfel oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor) , s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.
Călugării greco-catolici de la Nicula au fost arestați de autoritățile comuniste în anul 1948 iar în locul lor a fost instalat la 18 decembrie 1948 primul stareț ortodox, în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.
Ca și trăsături, biserica avea un plan comun, cu altarul mai mic. Turnul era mic, modest, cu galerie simplă, coiful având 8 fețe.
Cod Monument:CJ-II-m-A-07722
Informații conexe:FORMULA-AS.RO: Pelerinaj la Manastirea Nicula (Articol)
YOUTUBE.COM: Film despre mănăstirea Nicula (Video)
Știri despre biserică:
Setul de evenimente 1

»  Mitropolitul Clujului la Nicula: Maica Domnului plânge pentru că au emigrat 5 milioane de români (2019-08-16)

 Închide 

Mitropolitul Clujului la Nicula: Maica Domnului plânge pentru că au emigrat 5 milioane de români

[2019-08-16]
de Gheorghe Anghel

În predica de la Nicula, Mitropolitul Clujului a vorbit joi despre numărul mare de români care au emigrat în ultima perioadă. El a afirmat că Maica Domnului plânge pentru cei aproape cinci milioane de români care au luat calea străinătății, dar sper că prin rugăciunile ei vor reveni în țara lor.
„La început au mers din motive obiective, că nu aveau de muncă aici, dar apoi s-a creat un curent și credem că prin rugăciunile Maicii Domnului vor veni parte din ei acasă”, a spus ierarhul de hramul Mănăstirii Nicula – Adormirea Maicii Domnului.
Înaltpreasfinția Sa a semnalat că emigrarea are efecte devastatoare asupra familiilor creștine și asupra copiilor.
OSCE: Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume
Mitropolitul Andrei le-a spus celor peste 20.000 de pelerini că Maica Domnului suferă de fiecare dată când „ne rătăcim de la calea cea dreaptă”, dar și când vede „atâta vrajbă, atâta neînțelegere între oameni”.
Credincioșii au fost îndemnați să fie atenți la semenii aflați în suferință și să se implice mai mult în acțiuni sociale.
„Întrebarea esențială pe care ar trebui să ne-o adresăm noi, creștinii veacului 21, este următoarea: Îi place Maicii Domnului ceea ce facem noi?”
„N-o întristează pe Maica Domnului secularizarea ce bântuie în lume, lipsa de preocupări spirituale, participarea atât de rară la slujbele bisericii, păcatele multe făcute de oameni?”
„Îi place Maicii Domnului slaba noastră implicare în slujirea socială, în ocrotirea săracilor, a bolnavilor, a bătrânilor și a copiilor orfani sau abandonați?”
Deschidem noi suficiente centre de sprijinire a acestor categorii de oameni marginalizați? O dor toate acestea pe Maica Domnului”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În încheierea cuvântului său, Mitropolitul Clujului a rugat-o pe Maica Domnului să aibă grijă de toate satele și orașele, îndemnându-i pe toți cei prezenți să fie buni, pentru a nu o întrista pe Maica Domnului.
„Fiecare dintre noi să fim misionari ai Domnului Iisus și ai Maicii Domnului și să arătăm lumii un mod frumos de a trăi și atunci lacrimile de pe fața Maicii Domnului se vor împuțina”.
La final slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit pelerinilor pentru că an de an vin la Mănăstirea Nicula, dar și Mitropolitului de Rwanda, Înaltpreasfințitului Părinte Inochentie pentru împreună slujire.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul de camer㠄Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu, decanul facultății, informează Mitropolia Clujului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 984, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Victimele „iadului comunist din Gherla” au fost pomenite în pelerinajul de la Nicula (2019-08-14)

 Închide 

Victimele „iadului comunist din Gherla” au fost pomenite în pelerinajul de la Nicula

[2019-08-14]
de Gheorghe Anghel

Prima rugăciune din cadrul tradiționalului pelerinaj spre Mănăstirea Nicula a fost rostită miercuri de Mitropoliții Andrei al Clujului și Inochentie de Burundi și Rwanda pentru sufletele celor ce au pătimit in perioada comunistă la închisoarea din Gherla, informează Radio Renașterea.
Ceremonialul a avut loc în fața Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla.
Deși cu o istorie lungă, consacrată în secolul al XVIII-lea, în vremea Mariei Tereza, ca spațiu de detenție pentru cei condamnați pentru infracțiuni grave, penitenciarul Gherla și-a făcut un trist renume în perioada comunistă.
Regimul comunist a reușit „performanța” de a crește atât numărul deținuților politici, cât și regimul de teroare, la cote maxime.
Pelerinajul „La Nicula colo–n deal”
Cei doi ierarhi au parcurs 7 km alături de miile de credincioși veniți la hramul mănăstirii Nicula.
Pelerinajul a pornit, în jurul orei 12:00, de la biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla.
Ierarhii au fost întâmpinați cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei.
Pe traseu s-au făcut și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula, pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu apă și felii de cozonac.
Pelerinajul s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de soborul de preoți și ierarhi, iar la final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit tuturor pentru efortul de a parcurge și-n acest an, pe jos, „drumul din Gherla până la Maica Domnului”.
În cursul serii, Vecernia Mare cu Litia au fost oficiate de cei doi ierarhi care vor liturghisi și de hram la Nicula.
Eparhia de Rwanda și Burundi
Eparhia de Rwanda și Burundi, condusă de Mitropolitul Inochentie Byakatonda, a fost înființată printr-un decret sinodal în 6 octombrie 2009 și aparține canonic de Patriarhia Alexandriei.
Mitropolitul Inochentie s-a născut în anul 1967 în Uganda. A studiat în Statele Unite ale Americii, la Colegiul Ortodox din Boston și, apoi, s-a implicat în misiunea ortodoxă desfășurată pe continentul african, mai ales în Kenya.
În anul 2009 a fost hirotonit Episcop de Burundi și Rwanda.
Ierarhul african nu este străin de țara noastră și s-a aflat de mai multe ori în România în ultimii ani.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 992, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Un episcop african va fi prezent la hramul Mănăstirii Nicula (2019-08-13)

 Închide 

Un episcop african va fi prezent la hramul Mănăstirii Nicula

[2019-08-13]
de Mihail Mere-Albe

Cu prilejul hramului mănăstirii clujene Nicula, Mitropolitul Inochentie de Rwanda și Burundi va participa atât tradiționalul pelerinaj din ajunul sărbătorii cât și la Sfânta Liturghie în ziua praznicului „Adormirea Maicii Domnului”.
Programul festiv va debuta în 14 august 2019 de la ora 12:00 cu pelerinajul „La Nicula colo-n deal”. Pelerinii vor merge de la Biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.
Mitropoliții Andrei al Clujului și Innocentios al Rwandei și Burundului vor însoți grupul de credincioși pe tot parcursul pelerinajului dedicat Maicii Domnului.
Începând cu ora 18:00 va fi oficiată la altarul de vară al Mănăstirii clujene slujba Vecerniei Mari și a Litiei.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă la ora 22:00 din biserica mare a așezământului monahal în debutul slujbei Utreniei și a Prohodului Maicii Domnului.
La finalul slujbei de priveghere, va fi organizată o procesiune cu icoana ocrotitoarei Mănăstirii Nicula, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod.
În ziua praznicului, va fi oficiată Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Înaltpreasfințitul Innocentios Byakatonda.
Mânăstirea Nicula este cunoscută ca fiind unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țară.
Prima mărturie istorică legată de prezența unei biserici de lemn, stil maramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”, datează din 1552.
În patrimoniul Mănăstirii se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a lăcrimat timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania, ce au avut loc jurul anului 1700.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 986, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  În biserica de lemn de la Nicula se slujește doar în Postul Adormirii Maicii Domnului (2019-07-31)

 Închide 

În biserica de lemn de la Nicula se slujește doar în Postul Adormirii Maicii Domnului

[2019-07-31]
de Mihail Mere-Albe

În biserica monument istoric de la Nicula a fost oficiată miercuri prima Sfântă Liturghie din postul Adormirii Maicii Domnului și din acest an.
Postul închinat Maicii Domnului este singura perioadă din timpul anului când se slujește în lăcașul de cult monument istoric.
Liturghia a fost oficiată de Pr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.
Concomitent, se slujește și în demisolul noii bisericii unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, informează Radio Renașterea.
Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țară.
Prima mărturie istorică care atestă așezarea monahală de la Nicula este legată de prezența unei biserici de lemn, în stil maramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552.
Mănăstirea Nicula este binecunoscută credincioșilor pentru Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pictată în 1681 de preotul Luca.
Mănăstirea Nicula își va serba hramul cu prilejul Adormirii Maicii Domnului.
La sărbătoare sunt așteptați peste 100.000 de pelerini din toate colțurile țării să aducă cinstire icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 945, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Mitropolitul Clujului le-a vorbit despre pocăință miilor de credincioși prezenți la Mănăstirea Nicula (2018-08-16)

 Închide 

Mitropolitul Clujului le-a vorbit despre pocăință miilor de credincioși prezenți la Mănăstirea Nicula

[2018-08-16]
de Sorin Ionițe

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului le-a vorbit despre pocăință celor peste 20.000 de pelerini prezenți miercuri dimineață la Mănăstirea Nicula.
Părintele Mitropolit a spus că soluția pentru a învinge răul și problemele din toată lumea este pocăința:
„Păcatele noastre nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din familia noastră, din lumea noastră. Așa că, păcatele, lipsa noastră de cugetare, aduc și dezechilibrul ecologic pe care îl vedeți în jur. Vedeți și necazurile din toată lumea. Care este soluția? Soluția este îndreptarea noastră, pocăința noastră”.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Mitropolitul Andrei împreună cu doi ierarhi din Patriarhia Antiohiei: Mitropolitul Nicolae de Hama și Episcopul Qais de Erzurum.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a spus în continuare că numai „îndreptându-ne pe noi înșine, vom influența întreaga lume”.
„Oamenii nici nu înțeleg cât de mare este această taină a pocăinței. Pocăința este „întoarcerea cu lacrimi” și presupune o bună spovedanie. Îndreptându-ne pe noi înșine, vom influența întreaga lume. Toate certurile, toate necazurile se datorează faptului că nu ne punem serios problema creștinătății, a credinței”.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să rămână fideli în rugăciune Maicii Domnului și a povestit cum venea încă din adolescență la așezământul monahal de la Nicula.
„Noi am venit aici cu necazurile, problemele și cu bucuriile noastre și i le-am spus Maicii Domnului (…) Îmi aduc aminte cu nostalgie, adolescent fiind, veneam la mănăstire și îi cântam Maicii Domnului să dea pace în țară și între popoare și bunătate oamenilor”.
Aproximativ 30.000 de credincioși au participat în zilele de marți și miercuri la pelerinajul de la Nicula, notează Radio Renașterea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3379, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Trei ierarhi și peste o mie de credincioși au participat la procesiunea de la Nicula (2018-08-14)

 Închide 

Trei ierarhi și peste o mie de credincioși au participat la procesiunea de la Nicula

[2018-08-14]
de Gheorghe Anghel

Peste o mie de credincioși au luat parte marți, 14 august 2018, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla, pentru al șaptelea an consecutiv.
Anul acesta, alături de pelerini la procesiune au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei, informează Radio Renașterea.
Ierarhii au fost întâmpinați în jurul orei 12:00, cu pâine și sare, așa cum este tradiția, de tineri îmbrăcați în costume populare, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei.
Apoi cu toții, ierarhi, preoți și credincioși, dar și autorități locale și județene din Cluj și Bistrița-Năsăud au pornit spre mănăstirea Nicula.
Spre deosebire de anii trecuți, pelerinii s-au oprit la Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici, Memorialul Gherla, unde s-au rugat pentru odihna veșnică a celor care au pătimit în închisori.
La poarta așezământului monahal de la Nicula au fost întâmpinați de starețul manastirii, arhimandritul Nicolae Moldovan, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, preoți și credincioși.
Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de soborul de preoți și ierarhi, iar la final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru efortul lor de a parcurge și în acest an, pe jos, drumul din Gherla și până la Nicula.
De asemenea, i-a îndemnat să se apropie mai mult de cele spirituale și să se roage pentru pace și înțelegere în societate.
Pelerinii au parcurs aproximativ șapte kilometri dintre Gherla și Mănăstirea Nicula.
Acest pelerinaj pedestru este organizat de șapte ani, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei. Procesiunea amintește de marele pelerinaj din anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea bisericii din Nicula a lăcrimat timp de trei săptămâni.
Liturghie arhierească de hram
Miercuri, în ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3377, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Arhim. Dimitrie Cobzaru la Nicula: „Să alergăm mereu spre ajutor la Maica Domnului!” (2018-08-14)

 Închide 

Arhim. Dimitrie Cobzaru la Nicula: „Să alergăm mereu spre ajutor la Maica Domnului!”

[2018-08-14]
de Gheorghe Anghel

Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului i-a sfătuit pe credincioșii prezenți în ajunul sărbătorii hramului la Mănăstirea Nicula să alerge spre ajutor la Maica Domnului în fiecare încercare a vieții lor.
De asemenea, în omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii din 14 august, părintele arhimandrit a semnalat c㠄Dumnezeu este într-o continuă mișcare”, fapt pentru care și noi oamenii, care „nu suntem ființe statice, ci creați după chipul lui Dumnezeu, trebuie să fim într-o continuă devenire”.
„Trebuie să ne dorim ca Dumnezeu să miște în sufletele, în viața și în ființa noastră”, a îndemnat părintele Dimitrie.
Mănăstirea din localitatea clujeană Nicula își va serba hramul miercuri, 15 august 2018, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ocazie cu care zeci de mii de credincioși din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre așezământul monahal.
Ajunul sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, marți, 14 august 2018, a debutat la Mănăstirea Nicula cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio Renașterea.
Soborul a fost condus de arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
„La Nicula colo-n deal”
Tot marți, de la ora 12.00, a avut loc tradiționalul pelerinaj pe jos, intitulat „La Nicula colo-n deal”, din Gherla spre Mănăstirea Nicula.
Procesiunea a fost condusă de Mitropolitul Andrei și a debutat cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și cântări, s-a pornit pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogar㠖 Str. Liviu Rebreanu – Nicula Sat – Mănăstirea Nicula.
Spre deosebire de anii trecuți a avut loc un scurt moment de rugăciune la intrarea, din strada Liviu Rebreanu, în incinta Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici, Memorialul Gherla.
Liturghie arhierească de hram
Miercuri, în ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3377, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Copia Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula adusă spre cinstire în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii (Program pelerinaj) (2017-11-10)

 Închide 

Copia Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula adusă spre cinstire în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii (Program pelerinaj)

[2017-11-10]
de Andrei Pau

Credincioșii din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii vor avea ocazia, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, să aducă cinstire unei copii a icoanei Maicii Domnului de la Nicula. Cinstitul odor a fost adus marți seara la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago.
Delegația condusă de Părintele Protosinghel Anastasie Berbecel a fost întâmpinată de IPS Mitropolit Nicolae, împreună cu slujitorii Catedralei. În ziua prăznuirii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, credincioșii prezenți la slujba au avut ocazia să se închine la icoană.
Icoana va fi purtat în pelerinaj în parohiile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii după următorul program:
10-11 Noiembrie – Parohia „Învierea Domnului”, Sacramento, CA
11 (seara) -12 Noiembrie – Parohia „Înălțarea Domnului”, Hayward, CA
12 Noiembrie (1pm) – Parohia „Învierea Domnului”, Sacramento, CA
14-15 Noiembrie – Parohia „Sf. Ioachim și Ana”, Seattle, WA
17-18 Noiembrie – Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”, Upland, CA
19 Noiembrie – Parohia „Sf. Arhangheli”, Torrance, CA
21 Noiembrie – Parohia „Sf. Gheorghe și Sf. Dimitrie cel Nou”, Las Vegas, NV
24-25 Noiembrie – Parohia „Sf. Treime”, Troy, MI
26 Noiembrie – Catedrala „Buna Vestire”, Cleveland, OH
30 Noiembrie – Parohia „Sf. Andrei”, Reading, PA
1 Decembrie – Parohia „Izvorul Tămăduirii”, Long Valley, NJ
3 Decembrie – Parohia „Sf. Treime”, Philadelphia, PA
5-6 Decembrie – Parohia „Sf. Nicolae”, Woodside, NY
8 Decembrie – Misiunea „Sf. Martiri Brâncoveni”, Fairfield, CT
9 Decembrie – Misiunea „Sf. Trei Ierarhi”, Syracuse, NY
10 Decembrie – Parohia „Sf. Treime”, Rochester, NY
15 Decembrie – Misiunea „Sf. Calinic”, Fredericksburg, VA
16 Decembrie – Misiunea „Sf. Maria”, Norfolk, VA
17 Decembrie – Parohia „Sf. Andrei”, Reading, PA
23-24 Decembrie – Parohia „Sf. Treime”, Troy, MI
25-26 Decembrie – Catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena”, Chicago, IL
27 Decembrie – Parohia „Sf. Ștefan”, South St. Paul, MN
31 Decembrie/1 Ianuarie – Mănăstirea „Sf. Dimitrie cel Nou”, Middletown, NY
5 Ianuarie – Parohia „Sf. Parascheva”, Wakefield, MA
6 Ianuarie – Parohia „Sf. Nicolae”, Worcester, MA
7 Ianuarie – Parohia „Sf. Mihail”, Southbridge, MA
7 Ianuarie – (după amiază) Parohia „Sf. Parascheva”, Wakefield, MA
13-14 Ianuarie – Parohia „Sf. Maria”, Atlanta, GA

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4260, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Zeci de mii de pelerini i-au adus cinstire Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula (2017-08-15)

 Închide 

Zeci de mii de pelerini i-au adus cinstire Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula

[2017-08-15]
de Iulian Dumitrascu

Mănăstirea Nicula din județul Cluj și-a sărbătorit hramul închinat Adormirii Maicii Domnului. Și în acest an, la slujbele religioase au participat zeci de mii de pelerini din țară și străinătate care au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sărbătoarea a culminat cu oficierea Sfintei Liturghii, în 15 august 2017, de un sobor de ierarhi.
În această dimineață, de la ora 5:00, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în biserică. De la ora 8:00 a fost citit Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar începând cu ora 9:00 a fost oficiată Sfânta Liturghie pe scena amenajată în incinta Mănăstirii Nicula.
De hram au coliturghisit: IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, IPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye și Melitopol (Ucraina), și PS Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psalmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro.
În cuvântul adresat pelerinilor, Mitropolitul Andrei a vorbit despre Maica Domnului, dar și despre problemele cu care se confruntă astăzi Biserica. Ierarhul s-a arătat preocupat de amenințările la adresa păcii și stabilității din lume și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul mare al celor care au părăsit țara pentru a-și căuta un loc de muncă, amintind de grija constantă a Bisericii pentru educarea și creșterea copiilor și a tinerilor.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Luca le-a cerut preoților, dar și credincioșilor din România să se roage pentru frații lor de credință din Ucraina care suferă prigoane mari.
Pelerinii au sosit la Mănăstirea Nicula încă de duminică, 13 august 2017. În seara acelei zilei au participat la Slujba Miezonopticii, iar la final au ascultat cuvântul rostit de părintele Teofil Roman, ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj, care a vorbit despre iubirea pe care Maica Domnului ne-o arată în fiecare zi, fie că merităm sau nu.
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la așezământul monahal, Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, iar după ce credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, le-a vorbit despre ascultare și iubire, făcând referire la Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului Hristos.
Dealurile din jurul mănăstirii s-au umplut de mulțimea pelerinilor în după-amiaza zilei de 14 august, când majoritatea credincioșilor au mers pe jos din orașul Gherla până la Mănăstirea Nicula. Procesiunea intitulată La Nicula colo-n deal a fost condusă de IPS Andrei. Invitatul din acest an a fost IPS Luca.
Manifestarea a debutat cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și cântări, s-a pornit pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogar㠖 Str. Liviu Rebreanu – Nicula Sat – Mănăstirea Nicula, traseu parcurs de pelerini în aproximativ trei ore.
Acest pelerinaj pedestru este organizat de șase ani, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei. Procesiunea amintește de marele pelerinaj din anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea bisericii din Nicula a lăcrimat timp de trei săptămâni.
Programul zilei de luni a continuat la Mănăstirea Nicula, seara de la ora 18:00, cu Vecernia unită cu Litia. Slujba a avut loc pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii și a fost oficiată de cei patru ierarhi.
În cuvântul său, IPS Iosif a vorbit despre iubirea semenilor, îndemnându-i pe creștini să se gândească la celălalt mai mult decât la ei înșiși.
Credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Nicula au asistat luni seara, începând cu ora 21:30, la procesiunea de scoatere din biserica mare a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar apoi la Slujba Utreniei și la Prohodul Maicii Domnului, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi.
La final, PS Emilian Crișanul i-a îndemnat pe credincioși să își iubească aproapele pentru a nu își pierde sufletul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4425, Ultimul acces: 2020-01-17 09:58:57

»  Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii. La hram vor coliturghisi mai mulți ierarhi (2017-08-14)

 Închide 

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii. La hram vor coliturghisi mai mulți ierarhi

[2017-08-14]
de Gheorghe Anghel

pregatiri-hram-nicula_w1000_h667_q100
Mănăstirea Nicula din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului își sărbătorește ocrotitoarea în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, 15 august 2017. Zeci de mii de pelerini vor fi prezenți la slujbele oficiate cu prilejul hramului.
În această zi de sărbătoare vor liturghisi:
ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,
ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale,
ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye și Melitopol (Ucraina),
PS Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Începând cu 14 august, de la ora 18:00, toate slujbele oficiate la mănăstire vor fi transmise în direct, pe frecvențele Radio Renașterea, dar și pe internet. Ceremoniile liturgice pot fi urmărite și în varianta video, pe site-ul radioului www.radiorenasterea.ro sau pe pagina de Facebook.
Slujbele speciale dedicate hramului au început încă de duminică, 13 august 2017, cu Sfânta Liturghie, iar de la ora 18:00, pelerinii au asistat la Ceasul al IX, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, oficiate în altarul de vară al așezământului monahal.
În această seară, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, de la ora 18:00, Vecernia și Prodohul închinate praznicului vor fi sărvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, condus de Înaltpresfințitul Părinte Andrei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4428, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Mii de credincioși la Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” (2016-08-15)

 Închide 

Mii de credincioși la Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”

[2016-08-15]
de Iulian Dumitrascu

DSCF7599
Aproape trei mii de credincioși din Transilvania și din alte zone ale țării au participat în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, duminică, 14 august 2016, la Pelerinajul La Nicula colo–n deal, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla, pentru al cincilea an consecutiv, informează Radio Renașterea.
Oamenii au străbătut peste șapte kilometri pe jos, cântând pricesne și rugându-se Maicii Domului pentru ajutor. Traseul parcurs a fost același ca în anii anteriori și anume, de la biserica Sfântul Nicolae din orașul Gherla până sus, la Mănăstirea Nicula.
Și anul acesta, alături de pelerini și de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au fost Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. De asemenea, zeci de preoți din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului s-au alăturat miilor de credincioși.
Ierarhii au fost întâmpinați în jurul orei 13:30, la biserica Sfântul Nicolae din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei. Apoi, au pornit spre mănăstirea Nicula.
Pe traseu s-au făcut mai multe opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu sticle de apă, pentru a le face drumul mai ușor. Totodată, femeile ieșite pe la porți le ofereau pelerinilor busuioc pentru a-l atinge, atunci când vor ajunge, de Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. În momentul în care pelerinii au ajuns în apropierea mănăstirii, clopotele au început să bată și încă de la poarta așezământului monahal au fost întâmpinați de starețul așezământului monahal, arhimandritul Nicolae Moldovan, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, zeci de preoți și de miile de credincioși sosiți deja și care așteptau binecuvântările ierarhilor.
Pelerinajul La Nicula colo-n deal s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de către soborul de preoți și ierarhi, iar l-a final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru efortul lor de a parcurge și-n acest an, pe jos, drumul din Gherla și până la Maica Domnului.
De mulți ani venim la hramul mănăstirii Nicula. Alții, poate că sunt pentru prima oară aici. Oricum, să fim încredințați că Maica Domnului, ne acoperă aici cu sfântul ei omofor. Această cunună de rugăciuni, a tuturor credincioșilor prezenți aici, cu siguranță Maica Domnului o prezintă înaintea Preaiubitului ei Fiu, în fața Tronului său. Să dea Dumnezeu ca acest praznic să fie plin de bucurie duhovnicească. Mulțumim mănăstirii, părintelui stareț, pentru că ne primesc cu dragoste pe noi toți și dorim să vă simțiți foarte bine la mănăstirea Nicula, a spus ierarhul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5360, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  IPS Andrei va fi prezent la pelerinajul „La Nicula colo-n deal” (2016-08-09)

 Închide 

IPS Andrei va fi prezent la pelerinajul „La Nicula colo-n deal”

[2016-08-09]
de Andrei Pau

DSCF6154-1080x675
Mii de credincioși sunt așteptați să participe duminică, 14 august 2016, începând cu ora 13.30, la cea de a V-a ediție a pelerinajului intitulat La Nicula colo-n deal, notează site-ul oficial al Mitropoliei Clujului.
La eveniment va lua parte și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înaltpreasfinția Sa va fi întâmpinat la biserica din parcul central al Municipiului Gherla de preoții și credincioșii care vor participa la pelerinajul din acest an.
După slujba de binecuvântare, se va porni la drum spre Mănăstirea din localitatea Nicula.
Ca și în anii precedenți, pelerinii vor parcurge traseul de 7 kilometri ce leagă biserica Sfântul Nicolae, aflată în parcul orașului Gherla, de Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din localitatea Nicula.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5335, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  A VI-a ediție a Colocviilor de la Nicula (2015-09-26)

 Închide 

A VI-a ediție a Colocviilor de la Nicula

[2015-09-26]
A VI-a ediție a Colocviilor de la Nicula s-a desfășurat sâmbătă, 26 septembrie 2015, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, unde au fost prezentate numeroase lucrări prin care au fost evocate mari personalități ale culturii și teologiei românești, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.
În deschiderea comunicărilor, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vorbit în special despre personalitatea poetului Ioan Alexandru de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit anul acesta, pe 16 septembrie, 15 ani.
„Este un lucru extraordinar că acum când părintele Ioan Moraru împreună cu Asociația Astra de la Gherla organizează anuala întâlnire de la Gherla, totul a început cu pomenirea poetului Ioan Alexandru. El a vorbit ca nimeni altul și când aborda acest subiect al vieții de dincolo, al trecerii din viața aceasta în viața eternă, o făcea cu atâta naturalețe! Iar noi avem această datorie spirituală ca la soroace rotunde să venim aici și să-l pomenim cu multă evlavie”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Pentru odihna sufletească a poetului Ioan Alexandru, Mitropolitul Clujului a săvârșit în această dimineață un Parastas în cimitirul Mănăstirii Nicula.
La comunicările care au avut loc în Sala Centrului de conferințe și studii patristice Sfântul Ștefan cel Mare, o serie de oameni de cultură care l-au cunoscut pe Ioan Alexandru au vorbit despre personalitatea sa și despre întâmplările petrecute alături de marele poet și publicist.
Programul celei de-a VI-a ediții a Colocviilor de la Nicula a început în această dimineață cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Mănăstirii.
Evenimentul este organizat de Asociația Astra, filiala Gherla, al cărei președinte, părintele Ioan Moraru a vorbit despre scopul acestuia.
„Ne străduim să comemorăm câteva personalități care au legătură chiar foarte bine înrădăcinată cu Mănăstirea Nicula întrucât odihnesc aici în poiana Maicii Domnului de la Nicula. Intenția noastră a fost să facem cunoscută opera lor să nii apropiem sufletește și să păstrăm vie activitatea și memoria lor”.
La acest eveniment participă zeci de teologi, profesori și oameni de cultură.
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la trecerea în veșnicie a marelui poet Ioan Alexandru, în cadrul Colocviilor de la Mănăstirea Nicula s-a lansat volumul comemorativ Imnele Transilvaniei. Cu acest prilej, a luat cuvântul și directorul Bibliotecii George Coșbuc din Bistrița, Părintele Ioan Pintea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6707, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Transilvania, în pelerinaj la Nicula (Romanialibera.ro) (2015-08-17)

 Închide 

Transilvania, în pelerinaj la Nicula (Romanialibera.ro)

[2015-08-17]
Aproximativ 100.000 de oameni s-au adunat sâmbătă la Nicula, cel mai important centru de pelerinaj din Transilvania. Oamenii vin an de an ca să se închine în fața unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul Isus, despre care cred că ar fi făcătoare de minuni. La vechea mănăstire de la marginea satului, liturghia a fost condusă de mitropolitul ortodox al Clujului, IPS Andrei Andreicuț, iar în biserica greco-catolică din sat liturghia a fost pontificată de episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
Oamenii au început să se adune la Nicula încă de miercuri. Ei se strâng în fiecare 15 august din toate colțurile țării, atrași de faima unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul Isus. Icoana a fost pictată în anul 1681 de către preotul Luca din Iclod și, potrivit rapoartelor armatei austriece, ar fi lăcrimat în anul 1699. De atunci, Nicula este cel mai important loc de pelerinaj din Transilvania, care îi atrage deopotrivă pe ortodocși și pe greco-catolici. De la bun început, împăratul romano-german la care a ajuns icoana spre a fi examinată a decis ca ea să fie așezată într-o biserică aparte, unde să poată fi venerată de oricine, indiferent de originea etnică sau confesiunea religioasă.
Din anul 1767, Papa Clement al XIII-lea a acordat pelerinilor de la Nicula indulgență plenară, adică iertarea tuturor păca­telor. În perioada 1875-1879, episcopul greco-catolic de Gherla a ridicat o nouă biserică de zid, pentru a adăposti icoana, iar în anul 1928 Papa Pius al XI-lea a acordat acestei biserici statutul de sanctuar marian. Mănăstirea a fost înființată în anul 1936, de către cardinalul Iuliu Hossu. Însă călugării greco-catolici au fost arestați în anul 1948, iar mănăstirea a fost dată în administrarea Bisericii Orto­doxe. În incinta mănăs­tirii, în ultimii ani, ortodocșii au ridicat o nouă biserică de zid. De aceea, greco-catolicii au cerut ca, pe viitor, să își poată celebra liturghia în vechea biserică, în așa fel încât cre­din­cioșii celor două biserici surori să se poată bucura îm­preună de această sărbătoare.
Autor: Claudiu Padurean

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 7100, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Nicula (2015-08-15)

 Închide 

Sărbătoarea hramului la Mănăstirea Nicula

[2015-08-15]
Mii de oameni au participat la sfintele slujbe oficiate cu prilejul hramului Mănăstirii Nicula.
Astăzi, 15 august 2015, în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al așezământului monahal de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, Vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un sobor impresionant de preoți și diaconi, potrivit Radio Renașterea.
Înainte de Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi și preoți, a intrat în biserica veche de zid și s-au închinat Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit mulțimii despre îngrijorarea privind disoluția familiei din zilele noastre. Ierarhul a explicat că una dintre cele mai importante cauze care determină divorțul este puțina credință a oamenilor.
„Familia creștină, în trecut, a avut un rol extraordinar și, dacă vrem să se regenereze societatea românească, numai de aici, din familie, va pleca reabilitarea”.
Pe lângă credința puțină, Mitropolitul Clujului a enumerat între cauzele destrămării familiei și plecarea, în special a tinerilor, la muncă în străinătate, spunând că în aceste cazuri nu numai soții sunt cei care suferă, ci și copiii:„Este îngrijorător acest exod a milioanelor de oameni tineri din România, în țări precum Italia, Spania, Franța și pe alte plaiuri pentru a-și câștiga pâinea. Țara se împuținează și un efect este și înmulțirea divorțurilor pentru că nu întotdeauna merg cei doi soți împreună. Este tragic pentru ei, dar este catastrofal pentru copii”. Situația este îngrijorătoare, a explicat IPS Andrei, cu atât mai mult cu cât anul trecut în România s-au înregistrat peste 26.000 de divorțuri.
În cuvântul de învățătură rostit zecilor de mii de pelerini veniți la Nicula, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a pornit de la un moment scripturistic: îngrijorarea Maicii Domnului pentru Fiul ei pe care nu îl găsea, fiindcă a rămas trei zile la Templu, în timpul unui pelerinaj la Ierusalim. Ierarhul a explicat că îngrijorarea Maicii Domnului de atunci a fost nejustificată, dar îngrijorarea ei cu privire la situația familiilor contemporane este mare și este întemeiată. „Pentru această suferință a familiei creștine Maica Domnului plânge, o doare sufletul pentru că este Maica noastră, a tuturor”, a spus ierarhul.
Mitropolitul a prezentat și soluția acestei crize a familiei și anume rugăciunea.
„Dacă familia creștină suferă, dacă Maica Domnului plânge din acest motiv, rezolvarea vine de Sus de acolo de unde Maica Domnului se roagă pentru noi. De aceea ne rugăm ca Maica Domnului să aibă grijă de noi, de familiile noastre și de copii noștri și să ne ajute să depășim toate situațiile de criză. De asemenea ne rugăm și să-i ajute și pe conducătorii noștri să creeze locuri de muncă în țară ca tinerii noștri să nu mai fie nevoiți să plece”.
„Am venit aici la Maica Domnului, la Icoana ei, și ea ne ascultă rugăciunile. Cred ca veți pleca acasă cu toții cu sufletul ușurat”, a încheiat Înaltpreasfințitul Andrei.
Potrivit estimărilor făcute de jandarmi, la hramul mănăstirii Nicula participă peste treizeci de mii de oameni.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6967, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58

»  Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula (2015-08-15)

 Închide 

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

[2015-08-15]
Mănăstirea Nicula își sărbătorește hramul în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea a început încă de ieri, 14 august, prin săvârșirea slujbei Privegherii și a Prohodului Maicii Domnului.
Slujba a fost oficiată de către un sobor de ierarhi, după cum urmează: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei.
Cântările Prohodului au fost intonate alternativ de Corul „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor universitar Vasile Stanciu, corul maicilor de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele din județul Bistrița-Năsăud și soborul de preoți prezenți la hramul mănăstirii, potrivit Radio Renașterea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6966, Ultimul acces: 2020-01-17 09:57:58


Setul de evenimente 2 -
Nr. vizualizări:18699
Data ultimei vizualizări:2020-01-17 12:18:46
Data actualizare:2020-01-06 17:00:48
Data încărcării:2005-09-21 14:49:24
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:121
Fotografi:Bogdan Ilieș: 43, Tare Gheorghe: 16, Bogdan Pop: 15, Costel Novac D-veni: 14, Alexandru Baboș: 12, Emil Șerban: 7, Mihai Ven: 6, Marinel Șerban: 2, Sorin Cercea: 2, Luminița Moruz: 1, internet: 1, Mihai Andrei: 1, ro.wikipedia.org: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Setul de Fotografii 1
Data: 2009-08-17
Aparat: FUJIFILM FinePix A820
Contor: 58

Vedere panoramică
Foto: Tare Gheorghe

Data: 2017-08-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D3300
Contor: 37

Biserica de lemn si biserica noua
Foto: Costel Novac D-veni

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 48

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Contor: 27

Vedere de ansamblu
Foto: Luminița Moruz

Data: 2007-05-28
Contor: 98

Biserica din lemn
Foto: Emil Șerban

Data: 2007-04-15
Aparat: SONY DSC-P93A
Contor: 61

Biserica de lemn
Foto: Marinel Șerban

Data: 2009-09-26
Contor: 67

Biserica de lemn
Foto: Sorin Cercea

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 53

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 47

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 41

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 41

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 43

Vedere panoramică
Foto: Bogdan Pop

Data: 2009-08-17
Aparat: FUJIFILM FinePix A820
Contor: 43

Vedere panoramică
Foto: Tare Gheorghe

Data: 2009-08-17
Aparat: FUJIFILM FinePix A820
Contor: 64

Biserica de lemn
Foto: Tare Gheorghe

Data: 2008-04-28
Aparat: KONICA MINOLTA DiMAGE A200
Contor: 62

Biserica de lemn - vedere din spate
Foto: Alexandru Baboș

Data: 2014-09-28
Aparat: Canon IXUS 132
Contor: 48

Biserica de lemn - vedere din față
Foto: Bogdan Pop


Setul de Fotografii 2
Setul de Fotografii 3
Setul de Fotografii 4
Setul de Fotografii 5
Setul de Fotografii 6
Setul de Fotografii 7
Setul de Fotografii 8