„Zilele Precistei” vor incepe miercuri la Bacau - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

„Zilele Precistei” vor începe miercuri la Bacău

[2018-08-02]
de Iulian Dumitrașcu

„Zilele Precistei” vor fi organizate anul acesta în Parohia Precista din Bacău în perioada 8-15 august.
Evenimentele se vor desfășura în contextul sărbătoririi hramului lăcașului de cult, Adormirea Maicii Domnului, și vor debuta miercuri, 8 august 2018, la ora 08:00, cu Sfânta Liturghie premergătoare venirii icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa” (cu trei mâini), de la Mănăstirea Neamț.
Duminică 12 august 2018, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în altarul de vară al Bisericii Precista, numit „Foișorul Maicii Domnului”.
„Zilele Precistei” se vor încheia în 15 august, de sărbătoarea hramului bisericii, scrie site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț este o copie a icoanei Trihirussa de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Zugrăvirea celei de-a treia mâini este legată de o minune petrecută în viața Sfântului Ioan Damaschin care a trăit în secolul al VIII-lea.
Acesta a fost pedepsit de împăratul Leon Isaurul prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al Sfintelor Icoane. Sfântul Ioan a luat mâna sa tăiată și a mers în fața acestei icoane cerând să îl vindece, iar Maica Domnului a vindecat mâna Sfântului. Drept mulțumire și recunoștință, Sfântul Ioan a adăugat la icoana Maicii Domnului, în partea de jos, o mână de argint.
Copia sfintei icoane de la Neamț a fost adusă în țară de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, starețul mănăstirii. Pe icoană se află o inscripție cu litere românești și chirilice: „Această sfântă icoană s-au zugrăvit din nou, afară de chipuri, în vremea preacuviosului arhimandrit și stareț Chir Timotei. Anul 1866, mai 10 (de Agapie zugrav)”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 302, Ultimul acces: 2018-10-17 08:00:36