Conferinta a Academiei „Petru Tocanel”: „Pentru mine, binele esti TU!” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
0

Știri și Evenimente

Conferință a Academiei „Petru Tocănel”: „Pentru mine, binele ești TU!”

[2020-02-06]
Cu titlul, „Pentru mine, binele ești TU!”, joi, 30 ianuarie 2020, a fost organizată de Academia „Petru Tocănel”, prima conferință din acest an. Sesiunea a fost moderată de către pr. prof. Lucian Horlescu, care, împreună cu invitatul serii, prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România, ne-au invitat la reflecție: cât de important este să faci binele în viață și ce rol are relația cu celălalt pentru binele nostru?

În deschidere, elevele Diaconu Khaterine și Moraru Alexia, Colegiul Național Roman-Vodă, profesor coordonator Mihaela Huci au captivat auditoriul prin recitalul de poezii „Îngerașii” și „Un sfat Duhovnicesc”. Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu a început conferință pornind de la cuvintele marelui filosof german, Immanuel Kant „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală din noi”, sunt cele două certitudini ale omului. Atunci când vorbim de bine, pornim de la ideea că omul este o ființă socială. Deși suntem ființe morale, devenim din ce în ce mai distanți unii față de alții, în ciuda faptului că avem mijloacele de comunicare atât de performante, trăim cu teama de o evaluare negativă din partea celorlalți. De aici, putem spune clar: lipsa relațiilor este lipsa binelui. Această separare ne duce deseori la lipsa de moralitate și sentimente de răutate față de aproapele.
Binele este o construcție interpersonală. El este o normă care ar trebui să guverneze relațiile dintre noi. Întâlnirea și relația cu celălalt scot la iveală tot ce înseamnă binele din noi. Totuși, există și pericolul de a face binele cu forța, deoarece credem că știm ce este bine pentru aproapele nostru… mai bine decât el. Pericolul este că atunci când impunem binele celuilalt, putem de fapt să îi facem răul, convinși că astfel îl ajutăm. Astfel, binele este o invitație la negociere. Fără comunicare, nu putem ajunge la binele comun, reciproc. Binele este rodul acelei persoane care își ghidează viața pe anumite credințe și anumite valori. (Iulian Sărățanu pentru OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2020-02-18 12:38:26