Cristos va trimite acolo unde lipseste lumina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cristos vă trimite acolo unde lipsește lumina

[2013-01-02]
În perioada 28 decembrie 2012 - 2 ianuarie 2013 s-a desfășurat la Roma a 35-a Întâlnire Europeană a Tinerilor, convocată de Comunitatea din Taizé. Evenimentul s-a desfășurat pentru a patra oară în capitala creștinismului. În seara zilei de 29 decembrie, Papa Benedict al XVI-lea i-a primit pe tinerii pelerini în Piața San Pietro, prezidând un moment de rugăciune. Sfântul Părinte a amintit spiritul acestei inițiative, potrivit intențiilor fondatorului Comunității din Taizé, fratele Roger, care a dorit să pornească un "pelerinaj de încredere pe pământ". "Martor neobosit al Evangheliei păcii și reconcilierii, însuflețit de focul unui ecumenism al sfințeniei, fratele Roger i-a încurajat pe toți cei care trec prin Taizé să devină căutători ai comuniunii".
"Pe urmele sale, cu toții sunteți purtători ai acestui mesaj de unitate. Vă asigur de angajamentul irevocabil al Bisericii Catolice de a continua căutarea de căi de reconciliere pentru a ajunge la unitatea vizibilă a creștinilor. Și în seara aceasta doresc să îi salut cu afecțiune deosebită pe aceia dintre voi care sunt ortodocși sau protestanți". Cristos le adresează și tinerilor întrebarea: "Cine sunt Eu pentru voi?" "Cristos dorește să primească și de la fiecare dintre voi un răspuns care să nu vină din constrângere, nici din teamă, ci din libertatea voastră profundă. Răspunzând la această întrebare, viața voastră va găsi sensul său cel mai puternic. Textul din Scrisoarea Sfântului Ioan pe care tocmai l-am ascultat ne face să înțelegem cu mare simplitate în mod sintetic cum să dăm un răspuns: 'Să credem în numele Fiului său Isus Cristos și să ne iubim unii pe alții'. A avea credință și a-l iubi pe Dumnezeu și pe ceilalți! Ce este mai înălțător? Ce este mai frumos?"
"În timpul acestor zile la Roma", a continuat Sfântul Părinte, "să lăsați să crească în inimile voastre acest da spus lui Cristos, profitând în special de timpii lungi de tăcere care ocupă un loc central în rugăciunile voastre comunitare, după ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu". El i-a îndemnat apoi pe cei prezenți să fie adevărați martori ai lui Cristos, chiar dacă "uneori răul și suferința celor nevinovați creează în voi îndoiala și tulburarea. Și da-ul spus lui Cristos poate să devină dificil. Însă această îndoială nu face din voi niște necredincioși! Isus nu l-a respins pe omul din Evanghelie care a strigat: 'Cred; ajută necredinței mele!'. Pentru ca în această luptă voi să nu vă pierdeți încrederea, Dumnezeu nu vă lasă singuri și izolați. El ne dă nouă tuturor bucuria și mângâierea comuniunii Bisericii".
Papa i-a invitat pe tineri să descopere că "Dumnezeu vă face coresponsabili de Biserica Sa, în toată varietatea vocațiilor. Această comuniune care este Trupul lui Cristos are nevoie de voi și voi aveți în el locul vostru propriu. Pornind de la darurile voastre, de la ceea ce este specific la fiecare dintre voi, Duhul Sfânt plăsmuiește și face să trăiască acest mister de comuniune care este Biserica, pentru a transmite lumii de astăzi vestea cea bună a Evangheliei". Pontiful a mai amintit că "împreună cu tăcerea, cântarea ocupă un loc important în rugăciunile voastre comunitare. Cântările de la Taizé umplu în aceste zile bazilicile din Roma. Cântarea este un sprijin și o exprimare incomparabilă a rugăciunii. Cântându-l pe Cristos, voi vă deschideți și la misterul speranței Sale".
"Dragi tineri prieteni", a spus în încheiere Sfântul Părinte, "Cristos nu vă ia din lume. Vă trimite acolo unde lumina lipsește, pentru ca să o duceți altora. Da, cu toții sunteți chemați să fiți mici lumini pentru cei care vă înconjoară. Cu atenția voastră față de o repartizare mai echitabilă a bunurilor pământului, cu angajamentul pentru dreptate și pentru o nouă solidaritate umană, voi îi veți ajuta pe cei care sunt în jurul vostru să înțeleagă mai bine cum Evanghelia ne conduce în același timp spre Dumnezeu și spre ceilalți. Astfel, cu credința voastră, veți contribui la a face să răsară încrederea pe pământ".
Legături:
Textul integral al discursului papal

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 5041, Ultimul acces: 2024-03-27 14:17:41