Slujire arhiereasca la Manastirea Cerbu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2017 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la Mănăstirea Cerbu

[2013-04-08]
În Duminica a III – a Sfântului și Marelui Post, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfânta Cruce” - Cerbu, prot. Babadag.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotonit un nou preot pentru parohia Dăeni II, prot. Babadag.
Adresându-se celor prezenți în număr mare la slujbă Preasfinția Sa a explicat înțelesurile Evangheliei duminicale ca și importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor.
„Să-l rugăm pe Hristos Domnul să ne ajute ca luându-ne fiecare crucea să-l urmăm pe drumul spre Golgota ca să ne putem împărtăși de bucuria izvorâtă din mormântul Mântuitorului căci iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea” a spus Preasfinția Sa după cum ne-a transmis Episcopia Tulcii.
Au participat alături de credincioși și asistați de la Centrul de plasament din Sâmbăta Nouă ca și un grup de bătrâni de la Căminul Spital din Tulcea. Toți cei prezenți au primit o masă caldă din partea mănăstirii condusă de preacuviosul părinte Ieromonah Ignatie Luca, căruia i-a fost acordat cu acest prilej distincția de „sincel”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 46582, Ultimul acces: 2017-11-17 23:22:27