Iaşi :: Sinagoga Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Biserici

Sinagoga Mare
Iaşi
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Iudaism
Localitate:Iaşi
Comună:Iaşi
Judeţ:Iaşi
Adresa:Str. Sinagogilor nr. 1
Cod poştal:700082
Telefon:NU deţinem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresa de e-mail:NU deţinem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.jewishfed.ro, www.icc.ro, is.prefectura.mai.gov.ro
Detalii:Sinagoga Mare, cea mai veche dintre casele de rugăciune evreieşti din România, a fost construită între anii 1657-1682 pe un loc al mănăstirii Aron Vodă. Este atestată pe acelaşi loc şi în vremea lui Racoviţă Vodă (1716-1717) , iar în jurul ei se spune că ar fi fost şi un cimitir.
Când vorbeşte despre evrei, în Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir menţionează că ei «pot avea sinagoge, dar numai de lemn, nu de piatră». Aşadar, este posibil ca Sinagoga Mare din laşi să fi fost la început de lemn, asa cum a fost si cazul multor biserici ortodoxe înainte de a fi clădite în zidărie.
Reînnoită în 1914, clădirea pe care o vedem astăzi este din piatră şi cărămidă. Sinagoga Mare era în
1939 una dintre cele 112 case de rugăciune evreieşti din laşi.
Alte informaţii:Grosimea zidurilor ei este de 1 metru. Intrarea se face printr-o tindă cu etaj a cărei pardoseală se află cam la 1 metru sub nivelul străzii. Trecerea din tindă în templul propriu-zis se face prin coborârea câtorva trepte. Templul este alcătuit din două nave despărţite printr-un arc central, sub care se află amvonul încadrat în bogate candelabre. Prima sală este boltită în albie, iar a doua are o boltă semisferică. Deasupra tindei se află galeria pentru femei. Sălile sunt luminate de zece ferestre uşor arcuite în ogivă. Interiorul este tratat în stil baroc; altarul (misrah) . în lemn sculptat şi aurit, este lipit de zid în fund între două ferestre şi despărţit de restul sălii printr-un grilaj de fier.
Exteriorul sinagogii este de o mare simplitate de linii şi nu are ornamentaţie, chiar cornişa fiind discret profilată.
Cod Monument:IS-II-m-B-04057
Nr. vizualizări:13698
Data ultimei vizualizări:2026-11-13 12:24:10
Data ultimei actualizări:2006-03-21 04:22:21
Data încărcării pe sit:2006-03-21 04:22:21
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!

Data: 2010-05-27
Aparat: Fuji FinePix S5000
Contor: 338

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy