Preotul Viorel Laiu este noul paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ[2025-02-24]de Alexandru BobocPreotul Viorel Laiu este noul paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ. Clericul a fost prezentat enoriaşilor de Episcopul vicar Nichifor Botoşăneanul al Arhiepiscopiei Iaşilor după Sfânta Liturghie de duminică. Părintele Viorel Laiu este şi directorul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Protopopul de Târgu Neamţ, preotul Neculai Axentioi, a citit decizia de numire în funcţie a noului paroh, iar preotul Ioan Mihoc, fostul paroh, a rostit un cuvânt de recunoştinţă. „Vă mulţumesc tare mult, mulţumim consiliului şi comitetului parohial, mulţumim doamnelor preotese care au fost cu noi, ne-au înţeles şi ne-au ajutat în această slujire, mulţumim din suflet lui Dumnezeu că El este cu noi şi că nu ne va lăsa pe pământul acesta”, a spus pr. Ioan Mihoc. „M-aş bucura să ajung şi eu în aceste momente pe care le trăieşte părintele director Ioan Mihoc, când va fi timpul, să mulţumesc şi eu pentru cele bune. Mă rog Bunului Dumnezeu ca, auzind cuvintele Evangheliei de astăzi, să mă număr şi eu printre oile din această parohie care vor vedea şi vor gusta din Împărăţia lui Dumnezeu”, a spus pr. Viorel Laiu. Pr. Viorel Laiu Pr. prof. Viorel Laiu s-a născut în data de 22 februarie 1975 în municipiul Sibiu. A urmat Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ între 1989-1993 şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi între anii 1993-1997. În perioada noiembrie 1997 – aprilie 1998 a fost dirijorul corului Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din New York, Statele Unite ale Americii. În data de 12 august 2001 a fost hirotonit diacon, iar în 15 septembrie 2002 a fost hirotonit preot pe seama paraclisului seminarului teologic. Începând cu anul şcolar 2018 – 2019, părintele profesor a preluat funcţia de director al seminarului nemţean, devenită vacantă după ieşirea la pensie a părintelui profesor Ioan Mihoc. Din anul 2024, părintele Viorel Laiu este doctor în istorie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 128, Ultimul acces: 2026-05-17 11:48:53
|
Timp total: 0.1s...
[]:1