Peste 1.500 de catolici ucraineni la ZMT 2005[2005-08-08]Peste 1.500 de tineri catolici din Ucraina vor participa la Ziua Mondială a Tineretului din acest an de la Koln, Germania, dar numărul lor ar fi putut fi mult mai mare. Conform CatholicMedia.org.ua, numeroși tineri au fost respinși "fără motive plauzibile" de către Ambasada Germaniei, care a refuzat să dea vizele. Pr. Serhii Panchenko OMI, unul din organizatorii pelerinajului la Koln, a declarat: "Mulți suntem nemulțumiți de faptul că Ambasada Germaniei face dificilă deplasarea la Koln. Vorbim despre scopuri religioase, despre rugăciune și despre întâlnirea cu Papa. Nu înțelegem atunci de ce Ambasada refuză să ne dea vize".Nu numai tinerii întâmpină însă probleme. La 3 august, Ambasada Germaniei a comunicat refuzul în grup pentru jurnaliștii presei seculare și religioase care doreau să participe la ZMT și să se întâlnească cu Papa Benedict. Conform jurnaliștilor, la o recentă întâlnire ministrul german de externe Joschka Fischer a declarat că regimul vizelor pentru cetățenii ucraineni va fi simplificat și că aceștia nu se vor simți "de mâna a doua" în Europa. Dar până acum nu s-a schimbat nimic, au declarat jurnaliștii. "În continuare suntem tratați ca potențiali infractori, proxeneți, prostituate... Mai mult, suntem împiedicați să ne îndeplinim obligațiile profesionale de jurnaliști." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1607, Ultimul acces: 2026-05-24 13:27:46
|
Timp total: 0,33s...
[]:1