O nouă apariţie editorială - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O nouă apariţie editorială

[2016-02-18]
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut, în cadrul seriei Florilegii Hrisostomice, volumul intitulat Sfântul Ioan Gură de Aur, despre comportamentul creştinului în biserică şi societate, informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cuvântul de Binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel precizează: „Un comportament cuviincios al credinciosului în Biserică va conduce la liniştirea sa sufletească, la împărtăşirea duhovnicească de cuvintele sfinte auzite acolo şi la împlinirea acestora în viaţa sa. Viaţa creştinului în lume stă sub influenţa directă a lucrării dumnezeieşti săvârşite în Biserică, iar roadele duhovniceşti ale muncii sale în societate sunt efectul conlucrării cu Dumnezeu prin credinţă, nădejde şi dragoste. […] Atât prin exemplul său personal, cât şi prin moştenirea sa duhovnicească, Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne un model de virtute pentru fiecare creştin şi, în special, pentru credincioşii de astăzi, greu încercaţi de mentalitatea secularizată a societăţii actuale, de atitudinea ostilă religiei în media, precum şi de înstrăinarea tot mai pregnantă a unor curente ideologice actuale de valorile expuse în Sfânta Scripturăşi în scrierile Sfinţilor Părinţi.” (pag. 6-7).
Lucrarea poate fi achiziţionată în librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-06-17 07:28:02