Slujire arhierească în Parohia Chelmac din Arhiepiscopia Aradului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire arhierească în Parohia Chelmac din Arhiepiscopia Aradului

[2016-02-22]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, a Vameşului şi Fariseului, 21 februarie 2016, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, s-a aflat în satul său natal, Chelmac, din Arhiepiscopia Aradului, săvârşind Sfânta Liturghie în biserica parohială împreună cu Părintele Paroh Cornel Ardelean şi cu cei doi diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi şi mai mulţi copii, care au fost împărtăşiţi de ierarh cu Sfintele Taine, la momentul potrivit.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineret Anastasis al parohiei, reînfiinţat în 2007 de Părintele Matei Vasile Florin, preot paroh la Bata şi originar din Chelmac şi condus, de această dată, de tânărul Andrei Constantin, fiul unui alt preot, provenind din acelaşi sat. Parohia Chelmac are o veche tradiţie corală, din anul 1923-1924, când a fost înfiinţat primul cor bărbătesc al parohiei, de către învăţătorul Pavel Bichicean din Lipova şi care a funcţionat sub diferiţi dirijori, până prin anul 1995.
În 1952, un alt învăţător din sat, pe nume Ion Crişan, a înfiinţat şi el un cor mixt, care a evoluat de-a lungul vremii, ajungând şi la 80 de persoane.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan şi-a exprimat bucuria de a putea sluji din nou în satul său natal, aducând mulţumire Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului pentru binecuvântarea acordată şi Părintelui Paroh Cornel Ardelean pentru împreună-slujire şi i-a felicitat pe credincioşi pentru faptul că prin numărul lor, cântarea corală şi dragostea faţă de Biserică dovedesc că sunt o comunitate vie, cu nădejdi pentru viitor.
Urmând îndemnului Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în cadrul slujbei s-au făcut rugăciuni de pomenire şi a fost omagiată personalitatea marelui Mecenat Emanuil Gojdu, la împlinirea a 214 ani de la naşterea sa, ce a avut loc în 21 februarie 1702. Rugăciuni de pomenire au fost săvârşite şi în Capela Românească din Budapesta, care a fost pusă la dispoziţia comunităţii româneşti din capitala Ungariei în 1900, prin bunăvoinţa şi sprijinul Fundaţiei Godju, iar de-a lungul anilor câteva mii de studenţi din Transilvania şi Ungaria au beneficiat de burse de studii, din partea aceleiaşi Fundaţii.
Biserica de zid a Parohiei din Chelmac, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a fost construită în jurul anului 1800, pe locul unei alte biserici mai vechi, din lemn, care data din 1748 şi fusese achiziţionată şi mutată în satul Tisa, din Judeţul Hunedoara, unde există până în ziua de astăzi. Biserica actuală din Chelmac a fost sfinţită în anul 1815.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1679, Ultimul acces: 2026-06-09 07:49:29