Triplă prezentare de carte la Timişoara[2016-02-22]Sâmbătă, 20 februarie 2016, de la orele 18, a avut loc la Timişoara prezentarea cărţilor: "Jurnalul unui preot bătrân", "Memoriile unui preot bătrân" şi "Scrisorile unui preot bătrân", scrise de pr. dr. Nicolae Brînzeu, fost prepozit al Capitlului Catedralei Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj, în perioada interbelică. Manifestarea a fost găzduită de Fundaţia Triade - Galeria de Artă Contemporană Jecza, condusă de Sorina Jecza, totodată şi moderatoarea evenimentului, aflăm de pe BRU.ro.În desfăşurarea evenimentului, au luat cuvântul Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj; conferenţiar dr. Claudiu Arieşan, de la Universitatea de Vest din Timişoara; dr. Dan V. Poenaru, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara; şi prof. Pia Brînzeu, prorector la Universitatea de Vest Timişoara, nepoata canonicului Nicolae Brînzeu. Au avut loc şi câteva momente muzicale, putând fi audiate mai multe piese din muzica clasică, interpretate de trei soliste - solo voce cu acompaniament la pian. Atât memoriile cât şi Scrisorile şi Jurnalul unui preot bătrân, sunt rodul gândurilor încredinţate cu conştiinciozitate şi limpezimea spiritului, peniţei şi colii de hârtie, de către un ilustru mărturisitor al credinţei greco-catolice, preotul Nicolae Brînzeu. Cleric cu o aleasă educaţie şi de o înaltă ţinută morală, autor al unui impresionant număr de lucrări şi articole cu caracter teologic, pedagogic şi literar, Nicolae Brînzeu nu a acceptat în anul 1948 compromisul de a-şi trăda propria credinţă, catolică, şi de a se lepăda de Biserica lui Cristos, preferând să lase în urmă toate şi să păşească pentru ani îndelungaţi în întunecoasele şi înspăimântătoarele temniţe comuniste. Prima ediţie a cărţii "Memoriile unui preot bătrân" a apărut în anul 2008, iar cartea "Jurnalul unui preot bătrân" în anul 2011. Întrucât ambele cărţi au fost publicate într-un număr redus de exemplare, în comparaţie cu bogăţia de evenimente şi de date pe care le readuc în lumină, dar şi faţă de numărul celor dornici de a le avea, aceste cărţi au fost republicate cu binecuvântarea Preasfinţitului Alexandru Mesian şi cu sprijinul financiar al asociaţiei "L'Oeuvre d'Orient" Paris. Un rol deosebit privind retipărirea acestor două volume l-a avut Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj. Tipărirea acestor volume se datorează în mare măsură prof. Pia Brînzeu care a fost de acord cu acest lucru, şi au fost îmbogăţite prin completare cu note de subsol de către dr. Sergiu Soica. În lucrarea "Memoriile unui preot bătrân", pr. Nicolae Brînzeu oferă un punct de vedere inedit asupra Bisericii Greco-Catolice din Ardeal şi Banat, din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ele reflectă părerile unui luptător pentru credinţa unită, aşa cum o vedea el, şi ale unui intelectual, ajuns din simplu ţăran un prelat cu funcţii înalte în ierarhia bisericească. Lucrarea cu caracter memorialistic, "Jurnalul unui preot bătrân" cuprinde în cele aproape 800 de pagini ale sale, însemnările periodice, uneori zilnice, ale pr. Brînzeu, între anii 1932-1948, dar şi cele realizate după revenirea din temniţe şi de la Călăraşi, din domiciliul obligatoriu (1953), referitoare la această funestă perioadă. Cartea "Scrisorile unui preot bătrân", care apare pentru prima oară, cuprinde scrisorile adresate familiei de către de pr. Nicolae Brînzeu în perioada în care s-a aflat în domiciliu obligatoriu la Călăraşi şi Orăştie (1952-1953). Modul de comunicare prin corespondenţă a fost o formă de a se menţine în contact cu lumea de afară, de a transmite gânduri, de a cere lucruri necesare, de a-şi certa, îndemna sau felicita familia, dar mai ales de a consemna întâmplările zilnice. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 834, Ultimul acces: 2026-06-12 02:37:33
|
Timp total: 0.05s...
[]:1