Pedeapsa cu moartea trebuie să fie un capitol la trecut - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pedeapsa cu moartea trebuie să fie un capitol la trecut

[2016-02-24]
La câteva zile după apelul Papei Francisc de a nu fi pusă în aplicare nici o condamnare la moarte pe durata Anului Milostivirii, Comunitatea Sant'Egidio din Roma a organizat un simpozion cu tema "Pentru o lume fără pedeapsa cu moartea". Apelul Papei pentru suspendarea pedepsei capitale în toată lumea pe durata Anului Milostivirii a fost baza simpozionului, care a adunat reprezentanţi şi miniştri ai justiţiei din 30 de ţări, printre care şi miniştri din ţări în care pedeapsa nu a fost încă abolită, citim pe situl Radio Vatican.
Din anul 1786, când Marele Ducat al Toscanei a abolit pedeapsa cu moartea, s-au făcut mulţi paşi către o lume fără această rană. La ultimul vot al ONU pentru moratoriul universal privind execuţiile capitale, 114 ţări au votat în favoarea acestei decizii. Pe durata simpozionului s-a amintit că în viitorul apropiat, după Europa, Africa va fi următorul continent pe cuprinsul căruia această rană nu va mai exista.
Cardinalul Reinhard Marx, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, a reamintit că pentru creştini milostivirea are chipul unui om condamnat la moarte care i-a iertat pe proprii călăi. Pentru a proteja umanitatea trebuie să apărăm societatea de setea de răzbunare. Justiţia trebuie să fie legată de milostivire. A ucide în numele justiţiei trebuie să fie considerat un capitol al trecutului, nu al civilizaţiei noastre.
Peter Huber, judecător al Curţii Constituţionale germane, a reamintit că Germania nazistă a "banalizat" pedeapsa cu moartea, aplicată în timpul regimului pentru o amplă cazuistică de infracţiuni. "Frica de moarte violează demnitatea umană pentru că nu răspunde unei exigenţe de prevenţie sau unui exemplu de educaţie, ci doar unei dorinţe de răzbunare sau unei presupuse descurajări", a spus judecătorul Huber. În aceste cazuri, fiinţa umană devine un obiect al politicii statale. Pedeapsa cu moartea înjoseşte aşadar omul, îl reduce la un mijloc folosit în scop politic.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Sociale a Camerei Deputaţilor din Italia, Mario Marazziti, a vorbit despre sentimentul ruşinii în legătură cu pedeapsa cu moartea. Se folosesc cuvinte precum a face dreptate, nu a ucide, a executa, nu a omorî. Pe lângă să înţelegem ipocrizia termenilor folosiţi, trebuie să vedem şi capcanele terorii. Gruparea teroristă auto-intitulată "Statul islamic" doreşte să paralizeze prin frică lumea occidentală. În această lume, în care moartea este transformată în spectacol, refuzarea ei este aşadar o exigenţă a dreptăţii, un cuvânt al vieţii.
Ministrul justiţiei din Cambogia, Ang Vong Vathana, a arătat că în ţara sa pentru crime grave, printre care crimele de război şi contra umanităţii, pedeapsa maximă poate fi închisoarea pe viaţă. Funcţionarul cambogian a reamintit că în recentele procese deschise împotriva exponenţilor regimului "khmerilor roşii", responsabil pentru moartea a mai bine de 2 milioane de persoane, nu au fost date sentinţe de condamnare la moarte. Fiecare ţară, a mai spus Ang Vong Vathana, trebuie să ia în considerare aplicarea amnistiei şi abolirea pedepsei capitale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 838, Ultimul acces: 2026-06-10 23:55:20