Liturghie arhierească la Catedrala „Sfântul Spiridon” - Nou din Bucureşti[2016-02-28]Cu binecuvântarea Patriarhului României, la Catedrala „Sfântul Spiridon Nou” – Paraclis Patriarhal din Bucureşti, duminică, 28 februarie 2016, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (n.r. Sf. Ev. Luca 15, 11 – 32), Preasfinţitul Părinte Episcop Ioan Casian de Vicina le-a vorbit credincioşilor prezenţi în număr mare despre efectele păcatelor personale asupra semenilor noştri: „Sfânta Scriptură spune: «Tată, am greşit la cer şi înaintea ta». Deci, păcatul nu înseamnă o afectare doar a relaţiei pe orizontală, în cadrul familiei, societăţii sau cu un prieteni ori cunoscut. În momentul în care păcatul este săvârşit el este făcut atât împotriva lui Dumnezeu, cât şi împotriva aproapelui. Creştinismul nostru, viaţa noastră creştină ca persoane în Biserică, bărbat sau femeie, tânăr sau mai în vârstă, viaţa creştină înseamnă o atenţie şi o atitudine reală atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de aproapele nostru”. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a primit din partea slujitorilor Catedralei „Sfântul Spiridon Nou” şi a credincioşilor o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Spiridon, ocrotitorul locaşului de cult şi un buchet de flori. Totodată, părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier Patriarhal, a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru „că ne-a oferit bucuria de a-l avea ca oaspete pe Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina”, după cum a precizat părintele Veniamin. De asemenea, părintele consilier a adresat mulţumiri Preasfinţiei Sale pentru oficierea Sfintei Liturghii şi pentru cuvântul de învăţătură rostit. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 7750, Ultimul acces: 2026-06-13 20:43:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1