Bucuresti :: Biserica Oborul Vechi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Oborul Vechi
București
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:București
Județ:București și Ilfov
Adresa:strada Traian nr. 204
Cod poștal:024046
Telefon :0722... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail : @yahoo.com
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro
www.primariaSector1.ro
www.PMB.ro
www.prefecturaBucuresti.ro
www.cjIlfov.ro
www.prefecturaIlfov.ro
Preot:Ciprian Georgian TUDOR
Hram:Sf. Ioachim și Ana,
Stil arhitectonic:Tradițional muntenesc
Detalii:Biserica cu hramul „Sfinții loachim și Ana” este considerată monument de arhitectură datori­tă monumentalei cruci de piatră care se află în altar.
Sfântul locaș de închinăciune prezintă din punct de vedere arhitectonic un specific al său în sensul că ridicarea sa a fost efectuată în trei etape distincte: mai intâi a fost construit altarul (troița de odinioară) după aceea naosul și în al treilea rând pronaosul în forma actuală.
Istoricul Ionescu Gion și ceilalți istorici vor­besc despre Biserica „Oborul Vechi” dar date­le acestora se bazează tot pe tradiția orală con­form căreia Biserica a fost construită astfel: peste crucea monumentală, înalta de aproape 5 m și adăpostită de o troiță de zid, la îndem­nul Mitropolitului Grigore în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1760-1780) s-a zidit o Biserica fără abside care a devenit Biserica „Târgului de afară”, numită așa pentru că în zona în care a fost ridicat acest sfânt locaș de în­chinăciune era și oborul de vite și cereale.
La începutul secolului al XIX-lea Biserica va purta și ea numele de „Oborul Vechi” deoarece spațiul de schimburi comerciale al Bucureștiului s-a mărit și s-a mutat la periferia orașului -cam unde este astăzi Liceul „Iulia Hașdeu”.
Prima formă a Bisericii era dreptunghiulara (nu avea abside) și cu dimensiuni foarte mici. Spațiul fiind prea mic enoriașii l-au lungit cu 5 m astupând vechiul pridvor și spărgând zidurile laterale lângă Sfântul Altar, tot acum fiind con­struite și cele două abside actuale.
Monumentul de arhitectură de la Biserica „Oborul Vechi” este reprezentat de crucea din piatră a serdarului Matei Mogoș aflată în Sfântul Altar, un adevărat giuvaer prin sculptu­rile ei interesante și prin inscripția cu caractere chirilice. Inscripția are următorul cuprins: „Crucii ‚Tale ne închinăm, Stăpâne, și prea sfânta Invierea Ta o slăvim. Cruce păzitoare a toată lumea, cruce Bisericii podoabă, cruce a împăraților întărire, cruce a credincioșilor înte­meere, cruce a îngerilor slavă și diavolilor rană. O, buni credincioși călători, care pe aicea tre­ceți și pre cinstita cruce în slavă vedeți, pe a credincioșilor podoabă și a dracilor stricare, aș­ternit picioarelor lui lisus Christos, ei vă închi­nați cu dragoste mare, că pre dânsa s-a înălțat Dătătorul de viață. Rugați-l pe țară să o păzeas­că de rele primejdii să nu pață, iar pe cel ce, cu a lui cheltuială crucea a înălțat, al țarii marele serdar Matei Mogoș să știți că s-a chemat, pazi­tă de cele rele (Dumnezeu să-l miluiască și spre împărăția cerească ajute-i să moștenească”. Leat 7227 (1719) .
La începutul anului 1719, drept mulțumire pentru că el și toți ai lui au scăpat de molima ciumei, serdarul Matei Mogoș plătește o impunătoare cruce sculptată în piatră de o frumusețe rar întâlnită. Multă vreme, și poate până azi, a rămas drept cea mai frumoasă și impunătoare cruce de piatră din țară, cu o înălțime de aproape 5 metri, o lățime de 60 cm și brațe de 40 cm.
Istoricul Nicolae Iorga consemna că după modul în care a fost realizată, aceasta cruce trebuie să fie opera unui meșter italian, dar acest lucru nu este consemnat nicăieri
Dintre icoanele care împodobesc sfântul lo­caș cea mai interesantă este aceea a patronilor Bisericii, Sfinții (Părinți Ioachim și Ana, dona­tă de domnitorul Alexandru Ipsilante. Această sfântă icoană, așa cum confirmă tradiția, a fost adusă de la Constantinopol și are următoarea inscripție în limba greacă: „Rugați-vă către Domnul sfinților pentru robii lui Dumnezeu Alexandru Ipsilante și Ecaterina Doamna, cu fiii lor”, iar de la această icoană dăruită de dom­nitor, Biserica și-a ales Hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”.
Astăzi, biserica Sfinții Ioachim și Ana – Oborul Vechi, începe o lucrare de refacere completă, atât materială cât și spirituală. Suntem în plină activitate de restaurare atât interioară cât și exterioară.
Avem în construcție un Așezământ social destinat persoanelor defavorizate din parohie, copii și vârstnici, cât și o cantină socială care va oferi hrană tuturor celor nevoiași. Am sporit și activitatea liturgică a bisericii prin săvârșirea cu regularitate a slujbelor de binecuvântare, de cerere și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate cele primite.
Alte informații:Cont IBAN : RO11RNCB0088155320820001
BCR Sector 2
Cod Monument:B-II-m-A-19816
Știri despre biserică:

»  Icoana Maicii Domnului Prodromița va fi dusă în pelerinaj la parohia Oborul Vechi din Capitală (2018-09-05)

 Închide 

Icoana Maicii Domnului Prodromița va fi dusă în pelerinaj la parohia Oborul Vechi din Capitală

[2018-09-05]
de Florin Nicolaie

Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi dusă în pelerinaj la Parohia Oborul Vechi din Sectorul 2 al Capitalei cu ocazia hramului acesteia: Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana.
Părintele paroh, Ciprian Georgian Tudor, a spus că anul trecut au avut la hramul lăcașului de cult moaștele Sfântului Efrem cel Nou, „iar anul acesta Maica Domnului vine în casa părinților săi, în Casa Sfinților Părinți Ioachim și Ana prin icoana maicii Domnului Prodromița”.
„Sărbătoarea va începe de sâmbătă, marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnuli, iar la ora 17:00 va fi adusă icoana în mijlocul nostru și îndată vom începe slujba Vecerniei, a Litiei și a Tainei Sfântului Maslu”.
„Duminică continuăm cu Dumnezeiasca Liturghie și vom pomeni pe toți ctitorii acestui sfânt locaș istoric din București, vechi de aproape 300 de ani”, a declarat părintele Ciprian pentru TV Trinitas.
Sărbătoarea hramului bisericii Oborul Vechi se va încheia duminică seara după oficierea paraclisului Maicii Domnului, când icoana va fi dusă înapoi la Paraclisul Catedralei Naționale.
Biserica Oborul Vechi este singurul locaș de cult din București cu acest hram.
Această biserică este considerată monument de arhitectură datorită crucii de piatră care se află în altar datând din 1719.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  Părintele Irineu de la Mănăstirea Ponor va conferenția luni în Parohia Oborul Vechi din București (2018-03-22)

 Închide 

Părintele Irineu de la Mănăstirea Ponor va conferenția luni în Parohia Oborul Vechi din București

[2018-03-22]
de Sorin Ionițe

Protos. Irineu Curtescu de la Mănăstirea Ponor va conferenția luni în Biserica Parohiei „Sf. Ioachim și Ana” – Oborul Vechi din Capitală.
Conferința, intitulat㠄Dragostea îndelung rabd㔠este organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„În organizarea evenimentului sunt implicați membrii LTCOR Sector 2 și sunt așteptați credincioșii din parohie și toți cei ce vor să asculte cuvântul părintelui”, a transmis Pr. paroh Ciprian Georgian Tudor.
Conferința va avea loc luni, 26 martie 2018, la ora 18:00, după oficierea Tainei Sfântului Maslu în biserica parohială.
Biserica „Sf. Ioachim și Ana” – Oborul Vechi se află în Sectorul 2 al Capitalei, în vecinătatea „Foișorului de Foc”. Sfântul lăcaș este unul din cele mai vechi monumente bucureștene și a fost ridicat în secolul al XVIII-lea, în jurul unei cruci din piatră care delimita marginea orașului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1081, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  „Purtarea Crucii și încercările vieții”. Părintele Rafael Tănase a conferențiat în Parohia Oborul Vechi din Capitală (2018-01-30)

 Închide 

„Purtarea Crucii și încercările vieții”. Părintele Rafael Tănase a conferențiat în Parohia Oborul Vechi din Capitală

[2018-01-30]
de Sorin Ionițe

Evenimentul „Purtarea Crucii și încercările vieții” a avut loc duminică, după oficierea Sfintei Liturghii, în Biserica „Sfinții Ioachim și Ana” – Oborul Vechi din Capitală. Manifestarea cu caracter cultural și social și l-a avut invitat pe Părintele Rafael Tănase, slujitor la Parohia „Mănăstirea” din Protopopiatul Vălenii de Munte.
Prima parte a constat în prelegerea Pr. Rafael Tănase, intitulat㠄Purtarea Crucii și încercările vieții”, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Părintele a evidențiat faptul c㠄pentru noi creștinii Crucea nu este o povară, este puterea care pe ne ridică la Dumnezeu, căci Mântuitorul a pătimit și a murit pe Sfânta Cruce, dar după moarte a venit Învierea”.
Cu ocazia acestui eveniment, comunitatea parohială s-a făcut solidară cu activitatea socială desfășurată de Părintele Rafael Tănase la Vălenii de Munte:
„Știind că părintele desfășoară o frumoasă și bogată activitate socială la Vălenii de Munte, prin grija pe care o are pentru mai multe familii nevoiașe, pentru copii orfani, tineri și bătrâni, nu am rămas nepăsători la nevoile Centrului social și împreună cu credincioșii parohiei noastre am făcut o colectă de hrană neperisabilă pentru a sprijini și noi, după putere, pe cei ce sunt înfometați și însetați deopotrivă de hrana sufletească dar și trupească”, a spus Pr. paroh Ciprian Georgian Tudor.
Pr. paroh a mai spus că a împletit activitățile culturale de la parohie cu partea spirituală și cu cea materială, conștientizând faptul c㠄ogorul Bisericii trebuie lucrat și pentru hrana spirituală dar și pentru cea materială”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1202, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  „Armonie și vers la ceas de sear㔠în Parohia bucureșteană Sfinții Ioachim și Ana – Oborul Vechi (2017-11-27)

 Închide 

„Armonie și vers la ceas de sear㔠în Parohia bucureșteană Sfinții Ioachim și Ana – Oborul Vechi

[2017-11-27]
de Sorin Ionițe

Evenimentul cultural Armonie și vers la ceas de seară a avut loc sâmbătă în Biserica Sfinții Ioachim și Ana – Oborul Vechi din Capitală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Din program au făcut parte piese armonice religioase interpretate de Corul armonic All’s Choir al companiei Smart Art. De asemenea, actrița Ana Calciu a recitat poezii religioase care au avut ca temă Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Părintele paroh Ciprian Georgian Tudor a explicat faptul că această manifestare a încheiat buchetul de evenimente culturale și sociale desfășurate în acest an, dar reprezintă și deschizător de drum și orizont pentru alte noi evenimente pe care le vom desfășura în anul viitor.
Este pentru prima dată când colaborăm cu Compania Smart Art, cu acest cor profesionist, chiar dacă între noi și membrii corului s-a legat o strânsă prietenie și legătură duhovnicească de mai mulți ani, și pentru prima dată când un actor profesionist recită credincioșilor noștri poezie religioasă, poezie dragă sufletului nostru, a mai spus Pr. Ciprian Georgian Tudor.
Sfinția Sa a precizat că credincioșii și-au exprimat aprecierea și bucuria de a lua parte la eveniment.
Seara duhovnicească s-a încheiat cu un cuvânt rostit de Pr. Ion Popescu, Protoiereul Protopopiatului Sector 2, Capitală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1348, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  București: Parohia Oborul Vechi va organiza evenimentul Armonie și vers la ceas de seară (2017-11-16)

 Închide 

București: Parohia Oborul Vechi va organiza evenimentul Armonie și vers la ceas de seară

[2017-11-16]
de Andrei Pau

Parohia Oborul Vechi din Capitală va organiza, în data de 25 noiembrie 2017, evenimentul intitulat Armonie și vers la ceas de seară. Manifestarea culturală va avea loc în incinta lăcașului de cult.
Biserica cu hramul Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana a fost construită în secolul al XVIII-lea, în jurul unei cruci din piatră care delimita marginea orașului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1506, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  Parohia Oborul Vechi: Eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru beneficiarii centrului social de la Valea Screzii (2017-09-28)

 Închide 

Parohia Oborul Vechi: Eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru beneficiarii centrului social de la Valea Screzii

[2017-09-28]
de Gheorghe Anghel

Cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, Parohia Oborul Vechi vine în sprijinul copiilor găzduiți în Centrul social de la Valea Screzii, jud. Prahova. Avându-l ca invitat pe părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, parohia organizează o seară culturală dedicată strângerii de fonduri pentru beneficiarii centrului social prahovean.
În data de 19 octombrie, Părintele Nicolae Tănase va susține conferința cu tema Sfinți, sfințenie, canonizare. Conferința va debuta în jurul orei 17:00.
În cadrul evenimentului va fi organizată o colectă de alimente neperisabile și rechizite pentru copiii din cadrul Centrului de la Valea Screzii.
În așezământul de la Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, din care 80 copii și adolescenți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1477, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  Părintele Tănase va conferenția în Parohia Oborul Vechi din Capitală (2017-03-29)

 Închide 

Părintele Tănase va conferenția în Parohia Oborul Vechi din Capitală

[2017-03-29]
de Sorin Ionițe

Părintele Nicolae Tănase va conferenția mâine în Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana – Oborul Vechi din București.
În cadrul manifestării intitulate Dragostea părinților, preotul va vorbi despre familie și despre nașterea și creșterea copiilor.
Seara duhovnicească din 30 martie 2017 va începe la ora 17:00, cu oficierea slujbei Acatistului Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizată o colectă de alimente neperisabile și jucării pentru copiii și familiile găzduite în Centrul social din Valea Screzii-Valea Plopului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1743, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  Părintele Nicolae Tănase a conferențiat la Biserica „Oborul Vechi” din Capitală (2016-10-13)

 Închide 

Părintele Nicolae Tănase a conferențiat la Biserica „Oborul Vechi” din Capitală

[2016-10-13]
de Iulian Dumitrascu

parintele-nicolae-tanase-a-conferentiat-la-biserica-oborul-vechi-din-capitala
Părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului a conferențiat miercuri, 12 octombrie 2016, la Biserica Oborul Vechi din București.
Tema conferinței a fost Taina Cununiei, familia creștină, nașterea și creșterea pruncilor.
După cum informează Radio TRINITAS, Părintele a explicat că tinerii sunt interesați de viitorul lor în căsătorie, de prezența lor acum într-o prietenie. De asemenea, cei deja căsătoriți sunt interesați să aibă un progres, inclusiv duhovnicesc, dar și să mențină echilibrul în familie.
Conferința a fost organizată de Parohia Oborul Vechi, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Sector 2.
Credincioșii care au participat au adus, după posibilitatea fiecăruia, daruri pentru copiii și familiile găzduite în Centrul social de la Valea Plopului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2085, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  Un nou eveniment socio-cultural la Parohia Sf. Ioachim și Ana – Oborul Vechi din Capitală (2016-10-11)

 Închide 

Un nou eveniment socio-cultural la Parohia Sf. Ioachim și Ana – Oborul Vechi din Capitală

[2016-10-11]
de Iulian Dumitrascu

Fr. Nicolae Tanase visiting the parish in Stuttgart
La Parohia Sf. și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana – Oborul Vechi din Capitală va avea loc miercuri, 12 octombrie 2016, ora 17:00, un nou eveniment socio-cultural, după cum ne-a precizat Pr. paroh Ciprian Georgian Tudor.
Părintele Nicolae Tănase va susține în biserica parohiei o conferință intitulată Și a făcut Dumnezeu pe om…bărbat și femeie (Facere 1, 27). Dintre temele abordate, enumerăm Taina Cununiei, familia creștină, nașterea și creșterea pruncilor.
Conferința va fi împletită cu rugăciune prin săvârșirea Slujbei Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana de un sobor de preoți, împreună cu invitatul acestei ediții.
De asemenea, participanții sunt rugați să aducă, în măsura posibilităților fiecăruia, câte un dar pentru copiii și familiile găzduite în Centrul social de la Valea Plopului ce pot consta în jucării sau alimente neperisabile (zahăr, făină, ulei, paste făinoase etc).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2087, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34

»  PS Varlaam Ploieșteanul: „Familia creștină are conștiința responsabilității creșterii copiilor în lumina Sf. Evanghelii ale Mântuitorului Iisus Hristos” (2016-09-10)

 Închide 

PS Varlaam Ploieșteanul: „Familia creștină are conștiința responsabilității creșterii copiilor în lumina Sf. Evanghelii ale Mântuitorului Iisus Hristos”

[2016-09-10]
de Iulian Dumitrascu

2016-09-09-hram-bis-oborul-vechi-sf-ioachim-si-ana-132
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a slujit vineri, 9 septembrie 2016, în Protoieria Sector 2 Capitală. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Oborul Vechi care și-a sărbătorit ocrotitorii: pe Sfinții Ioachim și Ana, informează Ziarul Lumina.
În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat, cu referire la viața Sfinților Ioachim și Ana, că acolo unde Dumnezeu voiește se biruiesc rânduielile firii.
Biserica îi sărbătorește în mod deosebit pe Sfinții Ioachim și Ana, după praznicul Nașterii Maicii Domnului, pentru rolul lor unic în istoria mântuirii neamului omenesc. Din pântecele preacurat al Fecioarei Maria, fiica părinților Ioachim și Ana, se naște ca om Fiul lui Dumnezeu, născut din eternitate din Tatăl, ca pe noi oamenii să ne mântuiască din interiorul naturii noastre umane căzute, asumate din trupul Prea­sfintei Fecioare Maria prin întrupare. Praznicul pomenirii Sfinților Ioachim și Ana este unul de bucurie. Deși au fost încercați în timpul vieții de această suferință, aceea de a nu avea copii, s-au rugat insistent lui Dumnezeu ca să ridice de deasupra lor acest blestem. Și cu toate că erau înaintați în vârstă, în urma rugăciunilor se petrece această minune a zămislirii Fecioarei Maria, arătând prin aceasta Dumnezeu că acolo unde El voiește se biruiesc rânduielile firii, a subliniat Prea­sfinția Sa.
De asemenea, Episcopul-vicar patriarhal a vorbit și despre educația pe care părinții sunt datori să le-o ofere copiilor.
Familia autentic creștină primește copiii ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu și ca pe o prezență a cerului. Familia creștină are conștiința responsabilității creșterii copiilor în lumina Sfintelor Evanghelii ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trăim într-o societate din ce în ce mai dezbinată, într-o societate din ce în ce mai secularizată și de aceea este o datorie sfântă a unui părinte (a unei mame sau a unui tată creștin) să-și crească copiii în această nădejde sfântă pe care ne-o dă credința noastră în Dumnezeu. Mântuitorul spune despre Sine: «Eu sunt Lumina lumii; cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții» (Ioan 8, 12). Vedem că în această lume este nevoie de lumina aceasta duhovnicească, ce nu poate veni decât de la unicul izvor al luminii care este Dumnezeu. Dacă doriți să oferiți copiilor dumneavoastră o avere, cea mai importantă dintre ele este această comoară duhovnicească a credinței, a nădejdii și a iubirii creștine, virtuți care îi dau omului puterea de a străbate cu bărbăție duhovnicească toate încercările prin care este obligat să treacă în viață. Atât de important este locul Sfinților Ioachim și Ana în istoria mântuirii noastre, încât nici o slujbă a Bisericii Ortodoxe nu se încheie fără a cere rugăciunile și mijlocirile lor. Să avem la inimă permanent icoana acestor sfinți, icoana luminoasă a familiei Maicii Domnului, mai ales în perioada aceasta în care familia tradițională creștină și românească se confruntă cu atâtea ispite, a evidențiat Preasfinția Sa.
La final, a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2143, Ultimul acces: 2019-05-22 08:13:34


Nr. vizualizări:4595
Data ultimei vizualizări:2019-05-22 08:13:34
Data actualizare:2018-10-04 14:13:35
Data încărcării:2006-07-17 11:31:58
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:13

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2011-05-24
Aparat: NIKON E8800
Contor: 649

Vedere din față
Foto: Constantin Banciu

Data: 2017-11-19
Contor: 43

Vedere de ansamblu
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2011-05-26
Contor: 143

Vedere de ansamblu
Foto: CrestinOrtodox.ro

Data: 2017-11-19
Contor: 29

Vedere de ansamblu
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2017-11-20
Contor: 48

Interior
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2017-11-19
Contor: 39

Interior
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2017-11-20
Contor: 35

Interior
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2017-11-20
Contor: 36

Interior
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2018-11-30
Aparat: SONY NEX-5N
Contor: 0

Credinciosi la Sfanta Liturghie
Foto: Mihai ADAM

Data: 2017-11-20
Contor: 37

Interior
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2009-05-20
Contor: 153

Cruce
Foto: CrestinOrtodox.ro

Data: 2017-11-19
Contor: 30

Steag
Foto: Ciprian Tudor

Data: 2017-11-20
Contor: 25

Icoane
Foto: Ciprian Tudor