Cainenii Mari :: Biserica Sf. Nicolae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Nicolae
Câinenii Mari
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Câinenii Mari
Comună:Câineni
Județ:Vâlcea
Adresa:strada Ulita Mare nr. 216
Cod poștal:247086
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiaramnicului.ro, www.primariaCaineni.ro, www.cjValcea.ro, www.prefecturaValcea.ro
Hram:Sf. Nicolae
Detalii:Construită în jur de 1769-1770.
Cod Monument:VL-II-m-B-09708
Știri despre biserică:

»  Sărbătoare în parohia vâlceană Câineni I (2013-09-07)

 Închide 

Sărbătoare în parohia vâlceană Câineni I

[2013-09-07]
Sâmbăta Înainteprăznuirii Nașterii Maicii Domnului a însemnat pentru credincioșii Comunei Câineni din județul Vâlcea o îndoită sărbătoare duhovnicească. Astăzi, 7 septembrie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Câineni I, Protoieria Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, după cum ne-a transmis Arhidiacon Ioan Liviu Găman.
Sărbătoarea a fost marcată de slujba de resfințire a picturii bisericii parohiale „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Câinenii Mari, după ce lucrările de restaurare și conservare au fost finalizate.
Slujba de resfințire a picturii și a lucrărilor de consolidare și înfrumusețare a sfântului locaș, a fost săvârșită de Preasfințitul Episcop Emilian în sobor de preoți și diaconi înaintea Sfintei Liturghii.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Evanghelia citită și a evidențiat simbolistica icoanelor zugrăvite în locașurile de cult și importanța lor deosebită pentru mântuire.
La final, Părinții Ierarhi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim și Preasfințitul Emilian au apreciat slujirea bisericească a Părintelui Stan Cîrstea, felicitându-l pentru toate împlinirile misiunii preoțești. Pentru contribuția la lucrările de restaurare ale picturii precum și de înfrumusețare ale bisericii din localitate, mai mulți binecredincioși au primit din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului „Distincții de vrednicie”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale condusă de către Prof. Marian Cristi Stroe.
Evenimentul a reunit oficialități de stat, centrale și locale: Președintele Institutului Cultural Român - Lilian Zamfiroiu, fiu al satului, Președintele Consiliului Județean Vâlcea - Ion Cîlea, Prefectul județului Vâlcea - Mircea Nadolu, Subprefectul județului Vâlcea - Aurora Gherghina, deputatul Cristian Buican, Directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea - Florin Epure, Nicolae Ion – Primarul comunei Câineni, alte oficialități, alături de preoții de la parohiile învecinate și de numeroși credincioși.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Câinenii Mari, se află în mijlocul satului și este înconjurată de cimitir. A fost zidită în anul 1769 din cărămidă și piatră și acoperită cu tablă, în zilele domnitorului Grigore Alexandru Ghica, de către Jupân Stoian Nicolae și Petre Petea, după cum reiese din pisanie. Construită în formă de navă, biserica este împărțită în altar, naos, pronaos și pridvor deschis.
În primul război mondial a fost bombardată, în octombrie 1916 și a avut mult de suferit, dar în anul 1919 a fost restaurată și consolidată.
La inițiativa părintelui paroh Stan Cîrstea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, și cu sprijinul substanțial al Consiliului Județean Vâlcea și al moșnenilor Obștei Câinenii Mari, pictura bisericii a fost restaurată.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1726, Ultimul acces: 2020-08-04 22:34:15


Nr. vizualizări:2075
Data ultimei vizualizări:2020-08-04 22:34:15
Data actualizare:2006-05-16 05:23:27
Data încărcării:2006-05-16 05:23:27
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1
Fotografi:Constantin Banciu: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2011-08-13
Aparat: NIKON E8800
Contor: 134

Vedere din lateral
Foto: Constantin Banciu