Bucuresti :: Biserica Razoare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Răzoare
București
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:București
Județ:București și Ilfov
Adresa:Drumul Sării nr. 119, cartier Cotroceni
Cod poștal:060153
Telefon :021 ... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.primariaSector1.ro, www.PMB.ro, b.prefectura.mai.gov.ro, www.cjIlfov.ro, if.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Sibianu Enache, Persinaru Emilian, Bulibașa Eugen, Ștefan Valentin
Hram:Sf. Vasile cel Mare, Sf. Cuv. Parascheva
Stil arhitectonic:Tradițional muntenesc
Detalii:Cel dintâi preot al acestei biserici, părintele Vasile Bărbieru, originar din Ardeal, a închiriat inițial o locuință în Strada Sebastian nr. 48, în care a amenajat o capelă. În 1927, din banii proprii a cumpărat o casă situată la intersecția dintre Strada Sebastian, serg. Nuțu Ioan (fosta Lupeasca Nouă) și Drumul Sării. Aici, la parter, a instalat o nouă Capelă în care s-au oficiat serviciile religioase, timp de 11 ani, până în 1938. Din primul an al venirii sale, preotul Vasile Bărbieru a alcătuit un Comitet pentru zidirea unei noi biserici. Prin străduința acestora, la 5 iunie 1928, Ministerul de Război a cedat un teren în suprafață de 3576 mp pentru construirea viitoarei biserici. De asemenea, au fost trimise fonduri de la Casa Regală, diferite instituții, unități militare și credincioși din toată țara.
Arh. Maria Irineu a realizat planurile de construcție și astfel pe 29 mai 1930 s-a pus piatra de fundație a așezământului. Slujba religioasă a fost săvârșită de protoiereul Stoica Ionescu, în sobor cu preoții de la parohiile învecinate. Târnosirea bisericii s-a făcut la 26 noiembrie 1939 de către Arhiereul Vicar Emilian Antal Târgovișteanul, dăruindu-se ca hram Sfântul Vasile și Cuvioasa Paraschiva.
Între anii 1949-51 a fost realizată pictura bisericii în frescă, la stăruința preotului Toma Stănculescu și cu donațiile enoriașilor, de către pictorii Iosif Vass și Gheorghe Teodorescu-Romanați. Finisajele și pictura au fost finalizate în zilele Patriarhului Iustinian Marina.
În urma cutremurului din 1977 Sfântul Așezământ a fost avariat și astfel a fost nevoie ca cele trei turle să fie consolidate. De asemenea, între 1991-1992 , prin osteneala părintelui paroh Ioan Neamu, s-a restaurat pictura de către pictorul Ronzeli.
Sub supravegherea părintelui paroh Enache Sibianu, în 2000 a fost ridicat un aghiasmatar, în 2003 a fost amenajată o cantină socială, în 2004 s-a înlocuit vechiul gard cu unul de fier și soclu de beton, în 2006 a fost construit oficiul parohial, în 2007 biserica a fost acoperită cu tablă de cupru și au fost executate lucrări la exterior, iar în 2008 a fost amenajată o capelă mortuară.
Alte informații:Donații către Biserica Sf. Vasile se pot realiza prin intermediul contului bancar RO79RNCB007705025312001.
Nr. vizualizări:34684
Data ultimei vizualizări:2023-06-01 16:28:38
Data ultimei actualizări:2018-09-19 10:18:08
Data încărcării pe sit:2005-04-23 15:11:05
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2015-09-28
Aparat: NIKON E8800
Contor: 1564

Vedere de ansamblu
Foto: Constantin Banciu