Iresti :: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deal - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deal
Irești
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Irești
Comună:Vidra
Județ:Vrancea
Cod poștal:627417
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiabzvn.ro, www.primariaVidraVn.ro, www.cjVrancea.ro, vn.prefectura.mai.gov.ro
Hram:Adormirea Maicii Domnului
Detalii:'Parohia Iresti Deal are Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” si se gaseste in satul Iresti, Comuna Vidra, Judetul Vrancea. Pana in anul 2004 satul Iresti a avut o singura parohie cu Biserica Parohiala Sfintii Voievozi ”Mihail si Gavriil” si filia “Adormirea Maicii Domnului”. In anul amintit prin decizia Sf. Episcopii a Buzaului si Vrancei are loc despartirea Parohiei Iresti in Parohia Iresti Vale (cu Biserica “Sfintii Voievozi”) respectiv Parohia Iresti Deal (cu Biserica “Adormirea Maicii Domnului”) .
Biserica Adormirii Maicii Domnului este construita pe temelia fostei biserici distruse de primul razboi mondial din 1916-1918. Actuala biserica e construita din lemn, cu peretii din barne si tencuiti cu mortar de var si nisip si e acoperita cu tabla. Cei exteriori sunt captusiti œ cu scandura. Suprafata cladirii este de 294, 5 m2. Clopotnita este construita din lemn si acoperita cu tabla avand o suprafata de 14, 44 m2.
Constructia Bisericii a inceput in anul 1921 sub pastorirea P. S. Teodosie, paroh fiind Preot Iconom Nicolae Olarasu. S-a terminat la 4 noiembrie 1934 sub pastorirea P. S. Lucian Triteanu, Paroh fiind Grigore Serban. Biserica a fost zidita prin donatiile domnilor Gheorghe Olarasu – Inspector general al politiilor si Dumitru Olarasu. Biserica a fost sfintita de P. S. Gherontie al Constantei, prieten al familiei Olarasu si Episcopul Ilarion al Romanului
Pictura Sfantului Locas a fost realizata de pictorii de origine italiana Adolf si Oreste Cantini din Focsani, fiind realizata in tehnica ulei.
In anul 1971 Biserica a fost restaurata sub toate aspectele lucrarile desfasurandu-se in timpul pastoririi P. S. Episcop Dr. Angelescu fiind indrumate de Preot Vasile Vacareanu Protopop de Panciu. Parohul Preot Iconom Stavrofor Ioan Mandrila ajutat de enoriasi si de Consiliul Parohial a fost cel care a avut o contributie deosebita in restaurarea facuta. Reparatia picturii a fost realizata de Pictorul C. Fanaru.
Cutremurele din martie 1977 si august 1986 au produs unele stricaciuni aparand necesitatea de a se restaura interiorul. Astfel, in vara anului 1989 au inceput lucrarile de restaurare a picturii de catre pictorul Gh. Rogojan ajutat de zugravul D. Balasa, cu binecuvantarea si in timpul arhipastoririi P. S. Epifanie al Buzaului si al Vrancei. Toate aceste lucrari s-au executat cu contributiile enoriasilor din Parohia Iresti prin grija Consiliului Parohial in frunte cu Preotul Paroh Valeriu Bostiog. Biserica a fost sfintita in 26 august 1990 de catre P. S. Epifanie.
De asemenea in anul 1978 s-a imprejmuit Biserica cu gard de sarma, iar portile de la intrare si ale clopotnitei au fost donate de Tanase si Ion Munteanu.
In anul 1996 a fost construita Casa de hram (Casa Praznicala) cladirea fiind din lemn fiind acoperita cu placi de azbociment avand o suprafata de 40 m2. .
In anul 2004 in sedinta Permanentei Consiliului Eparhial Buzau din 9 noiembrie are loc numirea Preotului Cezar Honciu ca paroh. Parohia are un numar de 120 de familii si nu are casa parohiala. In parohie nu sunt alte culte in afara celui ortodox cu exceptia a 3 familii de stilisti (ortodocsi pe stilul vechi) .
Nr. vizualizări:6564
Data ultimei vizualizări:2025-04-24 13:57:43
Data ultimei actualizări:2014-07-07 10:34:09
Data încărcării pe sit:2006-06-06 04:01:21
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:0