Pr. Razvan Ionescu deplange si incurajeaza omul veacului nostru – „bietul de el” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Pr. Răzvan Ionescu deplânge și încurajează omul veacului nostru – „bietul de el”

[2019-07-08]
de Sorin Ionițe

La împlinirea vârstei de 47 de ani, Părintele Răzvan Ionescu a publicat pe pagina personală de Facebook câteva gânduri referitoare la propria persoană, la suferințele și neputințele sale și ale celor din jur, la starea omului veacului nostru – „bietul de el”.
„Poate mai mult ca niciodată anul acesta am trăit perioade de conștientizare a ireversibilului, a fragilității mele sau a celor de lângă mine, ca viață, ca parcurs, ca desfășurare. Oameni dragi cu care am avut o relație vie au făcut pasul dincolo”.
Parohul comunității ortodoxe române „Sfintele Parascheva și Genoveva” din Paris mărturisește c㠄lista noastră de pomenire de copii aflați la mare cumpănă s-a scurtat în pofida a tot, pronia rânduind intrarea lor în veșnicie”.
„Eu însumi pot primi vești medicale care să îmi bulverseze viața”, admite părintele. „În toate însă, nădăjduim”.
”Omul veacului nostru
Făcând referire la cinematografia actuală, Pr. Răzvan Ionescu recunoaște c㠄întâlnirea cu produsele lumii, cu mentalitățile și căutările ei, cu proiectările sale mistico-fantastice hrănite de necunoașterea lui Dumnezeu” au ca efect, paradoxal, întărirea sa în credință.
„Filmele actuale sunt o radiografie a așteptărilor omului veacului nostru. Bietul de el. Șansa mea că am cunoscut oameni vii, unii sunt încă printre noi, ce incredibile daruri mi-a făcut Dumnezeu ca să pricep cum ar vrea El să fim”.
„Omul recent caută «îmbunătățiri» cu orice preț, ca niște proteze de tip super erou american, ignorând firescul suprafiresc de a deveni dumnezeu prin comuniunea lăuntrică cu Dumnezeu, real”.
Părintele Răzvan arată cât de penibile pot fi aceste încercări ale omului recent:
„E penibil să Îl imiți «demiurgic» de la distanță prin tot felul de puteri, în fond atât de efemere. E penibil să vrei să «omori moartea» prin tehnologie, veritabil kitch al Învierii reale aduse de Hristos. E penibil să îți cauți înveșnicirea cu un fel de exoschelet tehnologic care te arată puternic în cele exterioare și îți ratează în același timp reala întâlnire cu Viața”.
Părintele amintește „Codul da Vinci și alte declinări contemporane” care ne arată cât de departe suntem de simțirea religiosului prin inima curățită de har și atrage atenția c㠄Nu acesta e chipul Bisericii. Nu asta e noblețea omului”.
”Viața de rugăciune a unei parohii continuă să bulverseze vieți
Părintele Răzvan Ionescu subliniază importanța uriașă mărturiei ortodoxe autentice în lume și constată c㠄viața de rugăciune a unei parohii sau mănăstiri continuă să bulverseze vieți și să nască înviere chiar și în contextul atât de sărăcit de prezență în duh actual”.
„Personal, știu Cine m-a ales și deopotrivă pe Cine am ales ca răspuns propriu la chemarea Lui. Descopăr frumusețe în jurul meu, boala întâlnită mă face mai atent și mai sensibil ca înainte la manifestarea sănătății, la tinerețe, la frumusețea trupească, cu conștiința vie că miza este însă în altă parte. Anume, în viața în Duh a sufletului, care aduce și trupului sănătate, împlinire și frumusețe”.
”Să fii acea minune de om!
În finalul mesajului, clericul român din Paris îndeamnă să nu ne zăpăcim pe veșnicie în confuziile lumii acesteia.
„Ortodox înseamnă tocmai să nu cultivi iluzia în viața ta. Să nu îți vinzi ieftin timpul vieții tale. Să fii acea minune de om pe care Domnul iubitor o stârnește în tine”.
Părintele Răzvan Andrei Ionescu este paroh al comunității ortodoxe române „Sfintele Parascheva și Genoveva” (Biserica Saint Sulpice), Paris, și consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională (Departament „teologie și știință”).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 153, Ultimul acces: 2019-11-18 08:22:59