La Isverna au fost comemorate victimele regimului comunist din Mehedinti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

La Isverna au fost comemorate victimele regimului comunist din Mehedinți

[2019-07-08]
de Iulian Dumitrașcu

La Biserica „Sfântul Nicolae” din Isverna au fost comemorate duminică victimele regimului comunist din nordul județului Mehedinți.
Este o tradiție ca în prima duminică din luna iulie să fie pomeniți cei trei tineri care au fost uciși în munții Isvernei de organele politice ale regimului comunist.
Cei trei tineri au fost comemorați după Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
În cuvântul rostit în timpul Sfintei Liturghii, ierarhul a atras atenția asupra responsabilității noastre de a cinsti memoria înaintașilor.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost oficiată în curtea locașului de cult, lângă monumentele eroilor, slujba parastasului, potrivit Episcopiei Severinului și Strehaiei.
În continuare, a avut loc un scurt moment artistic susținut de Grupul „Moștenitorii” ai Școlii Gimnaziale Isverna, după care lleana Mateescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Mehedinți, le-a făcut cunoscute celor prezenți suferințele cauzate poporului român de regimul totalitar.
A fost prezentată pe scurt și viața celor trei tineri uciși în județul Mehedinți: Eugen Bocârnea (student în anul III la medicină în București), Ion Bocârnea și Gheorghe Eftimiu (elevi în clasa a VIII-a la Liceul Traian).
Toți trei, originari din Turnu Severin, văzând asupririle comuniștilor asupra poporului au hotărât să se alăture grupului de partizani ce se afla în Munții Mehedințiului.
Însoțiți de un alt tânăr căruia i s-a pierdut urma au ajuns în Prejna, unde au fost informați că sunt urmăriți, ulterior dorind să se întâlnească cu această grupare la Băile Herculane.
Greșind drumurile abrupte ale munților au ieșit la Isverna unde au fost prinși de autoritățile locale și împușcați în 31 martie 1949 fără nicio condamnare.
Tot cu acest prilej au fost pomeniți și eroii care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru întregirea României, precum și preoții Victor Doman de la Parohia Isverna și Ilie Isverceanu de la Parohia Busești care au suferit în temnițele comuniste.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 84, Ultimul acces: 2019-07-21 14:51:15