Patriarhul Ecumenic s-a intalnit cu membrii CROCEU in Belgia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu membrii CROCEU în Belgia

[2019-11-12]
de Mihail Mere-Albe

Aflat în Belgia cu prilejul cu prilejul aniversării a 50 de ani a Mitropoliei Belgiei și a Exarhatului de Olanda și Luxemburg, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a întâlnit luni cu Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU).
Întâlnirea a avut loc la sediul Mitropoliei Belgiei. Au participat Mitropolitul Athenagora al Belgiei, Olandei și Luxemburgului, Arhimandritul Emilian Bogiannou (Patriarhia Ecumenică), Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Pr. Sorin Șelaru, directorul Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene, Episcopul Porfirie de Neapolis, Arhimandritul Nectarie Ioannou – secretar (Biserica Ortodoxă a Ciprului), și Mitropolitul Atanasie de Ahaia (Biserica Greciei).
Patriarhul Ecumenic a evidențiat în timpul întâlnirii importanța comitetului ca reprezentant al Bisericilor Ortodoxe pe lângă instituțiile europene, informează Orthodoxtimes.com.
Membrii comitetului au mulțumit Sanctității Sale pentru întâlnire și au prezentat planurile de viitor ale instituției.
În finalul întâlnirii, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat membrilor CROCEU invitația de a organiza în 2020, la Constantinopol, întâlnirea anuală a comitetului.
CROCEU
Fondat în anul 2010, Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (în lb. engleză, Committee of the Representatives of the Orthodox Churches to European Union – CROCEU) reunește reprezentanții la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Patriarhiei Bulgariei, Bisericii Ciprului și Bisericii Greciei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 709, Ultimul acces: 2024-04-14 14:45:20