Sa fim pentru cei din jurul nostru mangaiere si odihna, indeamna Episcopul Ignatie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Să fim pentru cei din jurul nostru mângâiere și odihnă, îndeamnă Episcopul Ignatie

[2020-07-30]
de Iulian Dumitrașcu

„Să luăm aminte la viața Sfântului Pantelimon, la smerenia și bunătatea lui. Să fim, pentru cei din jurul nostru, prin tot ceea ce facem, cel puțin mângâiere și odihnă”, s afirmat Episcopul Ignatie în ziua de pomenire a sfântului.
„Să nu amplificăm suferința în sufletul oamenilor, ci, prin prezența noastră, atitudinea noastră, să simtă dragoste, bunătate și mângâiere”, a îndemnat Preasfinția Sa.
Episcopul Hușilor a oficiat luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdănița, Protopopiatul Bârlad.
În omilia sa, ierarhul l-a oferit pe Sfântul Pantelimon exemplu de curaj în mărturisirea credinței.
„Chiar dacă a trăit într-un context ostil, iar creștinii erau minoritari, el nu a pus nimic din cele ce țin de lumea aceasta, mai presus de credința în Hristos. A mărturisit, cu prețul vieții sale, despre dragostea lui Hristos față de cei din jurul său”.
„Cred că mulți am picat la acest examen. Este multă lipsă de dragoste, mai ales între noi, creștinii. Ne înfricoșăm dacă suntem prigoniți, batjocoriți, calomniați, așa cum a fost Sfântul Pantelimon”, a subliniat Părintele Episcop.
În după-amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Ignatie a vizitat biserica de lemn a fostului schit Cârțibași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 504, Ultimul acces: 2024-04-06 20:51:50