Patriarhul Daniel îl felicită pe Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei la trei decenii de la întronizare[2022-08-02]de Sorin IonițePreafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, îl felicită pe Preafericitul Părinte Anastasie la împlinirea a 30 de ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Tiranei, Durresului și Întregii Albanii. Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei a fost întronizat în data de 2 august 1992. Patriarhul Daniel i-a transmis, marți, Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Albaniei următorul mesaj de felicitare: Preafericirea Voastră, La aniversarea a treizeci de ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Albaniei, vă adresăm, în numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului și al credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, calde urări de sănătate și spor în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați. Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre (1 Petru 2, 25), să vă dăruiască ani binecuvântați, pace și bucurii duhovnicești în arhipăstorirea Sfintei Biserici a Albaniei și în slujirea Bisericii Ortodoxe universale. Cu aleasă prețuire și frățească dragoste în Hristos Domnul, Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 34, Ultimul acces: 2022-08-15 01:54:20
|
Timp total: 0,05s...