SRUC Oradea: A patra seara la biserica ortodoxa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

SRUC Oradea: A patra seară la biserica ortodoxă

[2023-01-19]
Pentru a patra zi s-au continuat rugăciunile comune în cadrul Săptămânii Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Evenimentul a fost găzduit de această dată de Biserica Ortodoxă cu Lună, prin părintele Radu Valer Rus, Vicar eparhial și director al Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu”. Mulțumim pe această cale gazdelor pentru căldura și grija cu care și-au primit oaspeții. Programul a început cu Slujba Vecerniei. După ce și-a exprimat bucuria de a se reîntâlni cu ceilalți slujitori ai Domnului, părintele prof. univ. dr. Dumitru Megheșan a adresat un cuvânt de învățătură cu un titlu foarte sugestiv, „Călătorim împreună spre cer”, prin care a surprins o radiografie foarte relevantă a ecumenismului actual, oferind în acelși timp soluții pentru viitor:

„Data trecută când ne-am întâlnit, v-am invitat să participăm la o Liturghie a sufletelor noastre. Deși nu puteam sluji o Liturghie euharistică la același sfânt altar, avem posibilitatea de a participa spiritual la o Liturghie pentru binele acestei lumi și al credincioșilor pe care ni i-a dăruit Dumnezeu acolo unde ne desfășurăm activitatea fiecare dintre noi. Faptul că ne întâlnim din nou aici îmi oferă certitudinea roadelor acestei slujiri de preamărire a lui Dumnezeu și a oamenilor. Acesta este motivul pentru care pot afirma că dumneavoastră, împreună slujitori ai Domnului, ați venit aici ca să înnoim această intenție pentru ca, pe mai departe să rămânem în legătura păcii, ca slujitori al lui Cristos, Cel care a venit în lume tocmai să ofere sens vieții oamenilor și să restaureze comuniunea acestora întreolaltă și concomitent cu Dumnezeu.”
„Chiar dacă credincioșii noștri nu sunt toți de față, ei sunt prezenți într-un mod spiritual prin dumneavoastră. Spun aceasta, deoarece sunt tot mai convins cu fiecare an ce trece și se adaugă în rucsacul pe care îl port pe spatele ființei mele, că cei care am dat am dat curs chemării lui Dumnezeu de a deveni slujitori ai Lui, am primit de la El un privilegiu cu totul deosebit, și anume, de a-i purta pe aceștia în ființele noastre. Acest privilegiu se referă la faptul că atunci când ni s-a încredințat o comunitate spre a o conduce spre cer și să însoțim sufletele în această călătorie duhovnicească și existențială spre tronul slavei dumnezeiești ni s-a oferit și darul de a realiza acest deziderat. Despre aceste suflete vom fi întrebați la sfârșitul veacurilor de către dreptul Judecător pentru a da seamă ce am făcut cu ele și care este starea lor. Pentru acesta am afirmat că frățiile voastre ați venit aici aducând și sufletele celor încredințați dumneavoastră spre mântuire. Rugăciunea noastră pe care o facem împreună aici este și rugăciunea credincioșilor pe care îi purtăm în ființele noastre și de aceea este atât de importantă.”
„Genialul fizician Isaac Newton spunea că oamenii construiesc prea mult ziduri și prea puține poduri. De mai bine de treizeci de ani, în ajunul unui praznic am încercat să dărâmăm un zid. În locul acestui zid s-au ridicat alte șapte: zidul lăcomiei, al apatiei, al ignorantei, al nepăsării, al idiocrației, al adulterului economic, toate acestea prin aportul zidului invizibil al dezinformării. Să ne dezvelim piepturile nesincerității și ale ipocriziei noastre unul față de celălalt. E nevoie să lepădăm orice rezervațio mentalis că indiferent de aceste întâlniri ale noastre, noi suntem mai buni decât ceilalți, iar politețea pe care o afișăm este doar o mască ce ne ascunde rânjetul fals și ipocrit al nesincerității. E timpul să ne dezbrăcăm de veșmintele de funcționari ecleziali și să ne îmbrăcăm cu sinceritate, urmând îndemnul Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel: Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre. Pe plan mondial, creștinismul are nevoie de întoarcerea la sinceritate, la simplitatea Bisericii primare și la reinstaurarea iubirii sincere. Să găsim modalități de a realiza între noi o unitate într-o diversitate creștină și rațională spre folosul Bisericii lui Cristos”.
În continuare, reprezentanții cultelor au fost invitați să ia cuvântul. Alături de Preasfințitul Virgil Bercea, Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată de către părintele Ovidiu Duma, paroh al Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Nicolae”, care pornind de la lectura zilei, a Fericirilor, a adresat participanților un mesaj inedit, plin de înțelepciune, arătând cât de relativă este accepțiunea acestora: „Fericirile proclamate de Isus sunt în contradicție cu gândirea noastră. Pentru noi, fericiți sunt bogații, puternicii, liderii acestei lumi. Printr-un cuvânt, Isus răstoarnă toate criteriile lumești de nedreptate și de oprimare. Părintele profesor Megheșan Dumitru vorbea în cuvântul dumnealui de învățătură despre faptul că suntem cu toții frați întru Cristos. Eu l-aș completa spunând că esența noastră este să fim fii, asemenea lui Isus. Iar fiul este cel care primește de la Tatăl și împarte totul cu frații. […] Domnul spune: Fericiți cei ce plâng, cei săraci, cei flămânzi. Nu sunt fericiți pentru că plâng, ci pentru că Domnul este cel care îi mângâie, pentru că Împărăția este a lor. Există o foame și o sete materială dar și una profundă care este setea pentru dreptate. Latinii spuneau: «Honestem vivere, neminem laedere et quique suum dare», adică «A trăi onest, a nu răni pe nimeni și a da fiecăruia ceea ce i se cuvine». Aceasta este definiția dreptății.”
Joi seara rugăciunea pentru unitate va continua în Biserica Penticostală Tabor, situată pe strada Meiului nr.4, începând cu ora 18.30. Cei care doresc să vizioneze pagina Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din Oradea o găsesc aici. (Laura Ologu pentru EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 27, Ultimul acces: 2023-01-31 04:07:54