Din sinaxare: Sfinti care au trait peste o suta de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Din sinaxare: Sfinți care au trăit peste o sută de ani

[2023-01-19]
de Sorin Ionițe

În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, ne-am îndreptat atenția spre acele persoane care au trăit peste o sută de ani pe pământ dar s-au învrednicit apoi de viața veșnică, sfinții vârstnici.
Începem pelerinajul prin sinaxare cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), considerat părintele pustnicilor și reprezentat în icoane cu barbă lungă, albă. Moștenitor de averi mari de la părinți, Sfântul Antonie a renunțat de tânăr la ele pentru a duce viață de sihăstrie în pustiul Egiptului. Supranumit „floarea de foc din pustiul Egiptului”, cuviosul a trăit 105 ani (251-356).
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Imediat după Întâmpinarea Domnului, este serbat Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu împreună cu Sfânta Prorociță Ana (3 februarie). Icoana acestor doi sfinți a fost aleasă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române ca reprezentativă pentru Anul omagial 2023. Despre Dreptul Simeon, tradiția consemnează că a trăit 360 de ani, iar despre Prorocița Ana că avea 84 la Întâmpinarea Domnului.
Sf. Simeon și Ana – icoana reprezentativă a Anului omagial 2023.
O săptămână mai târziu, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (10 februarie) care a suferit moarte martirică pentru credința sa la vârsta de peste o sută de ani (unele surse suțin 113, altele 115 ani). El a fost preot al creștinilor din Magnesia, în Asia Mică (azi pe teritoriul Turciei).
Sf. Haralambie.
Continuând căutarea sfinților vârstnici, îl găsim în martie pe Sfântul Ierarh Patriciu / Patrichie (Patrick) Luminătorul Irlandei (17 martie). Sfântul Patriciu s-a născut în Britania, în jurul anului 385. La vârsta de 16 ani a fost capturat de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania. A intrat în rândul clericilor și s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Acest sfânt al primelor secole creștine a trăit peste o sută de ani (unele surse precizează 120).
Sfântul Patrick Luminătorul Irlandei.
Tot în sinaxarele Bisericii Ortodoxe o aflăm pe Sfânta Cuvioasă Irina din Capadocia (28 iulie), egumena Mănăstirii Hrisovalantou. Sfânta Irina s-a născut în secolul 9 într-o familie nobiliară din Capadocia și a fost propusă drept soție pentru împăratul Teofil. Căsătorindu-se împăratul cu altă fată, Irina s-a retras la Mănăstirea Hrisovalantou unde a rămas până la finalul vieții. A trăit 103 ani.
Sfânta Cuvioasă Irina din Capadocia.
În data de 7 august, calendarul ne prezintă un alt model de viață sfântă și îndelungată, Sfântul Ierarh Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului. În urma unor calomnii care i s-au adus, ierarhul a considerat că este mai bine să părăsească Ierusalimul. Toți au crezut că a dispărut definitiv și au reales un înlocuitor. Peste câțiva ani, după ce ieșise la iveală adevărul, Sfântul Narcis a revenit și a fost rugat să preia din nou conducerea eparhiei. O scrisoare a vicarului său atestă că la vârsta de 116 ani, Episcopul Narcis își exercita încă atribuțiile în chip strălucit. Se crede că a trecut la cele veșnice la vârsta de 120 de ani.
Sfântul Ierarh Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului.
Ajungem cu pelerinajul prin sinaxare la luna septembrie unde îl aflăm pe Sfântul Cuvios Zosima din Palestina (19 septembrie), cel care a împărtășit-o pe Sfânta Maria Egipteanca și a transmis povestea ei de viață, pusă mai apoi în scris de patriarhul sfânt Sofronie I al Ierusalimului. Sfântul Zosima a trăit 100 de ani.
Sfântul Cuvios Zosima.
Încheiem periplul prin calendar cu un sfânt român. Sfântul Martir și Mărturisitor Atanasie Todoran din Bichigiu (12 noiembrie) a suferit moarte mucenicească fiind tras pe roată, la vârsta de 104 ani.
Sf. Atanasie Todoran.
Biserica învață că timpul este un dar de la Dumnezeu în care putem lucra la sfințirea vieții, pentru a ajunge la asemănarea cu El. Sfântul Antonie cel Mare, întrebat la sfârșitul vieții sale de 105 ani ce ar face dacă ar trăi mai mult, a spus „Aș învăța să mă pocăiesc mai mult și mai bine”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 22, Ultimul acces: 2023-01-31 00:22:00