100 de flori albe: Episcopul Macarie a celebrat o centenara din satul natal - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

100 de flori albe: Episcopul Macarie a celebrat o centenară din satul natal

[2023-03-15]
de Ștefana Totorcea

Părintele Episcop Macarie și locuitorii din Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud – localitatea natală a ierarhului – au sărbătorit centenarul unei consătene. Ierarhul i-a dăruit din partea comunității un buchet cu 100 de flori albe.
Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat sâmbătă în satul natal Sfânta Liturghie și Pomenirea celor adormiți, iar la finalul slujbei a felicitat-o pe lelea Anica Șerban.
„Noi, comunitatea euharistică, noi, cei care facem parte din familia extinsă a Bisericii, din familia de familii, sărbătorim astăzi o centenară. Lelea Anica a împlinit ieri 100 de ani de viață”, a spus ierarhul.
PS Macarie și locuitorii din localitatea natală a ierarhului au sărbătorit sâmbătă, 11 martie 2023, centenarul unei consătene. Foto: Episcopia Europei de Nord
„Îi suntem adânc recunoscători pentru această frumoasă vârstă pe care a împlinit-o această binecredincioasă din comunitatea noastră euharistică, care ne binecuvântează cu o mână caldă și ușoară.”
„Văduvă din al Doilea Război Mondial, și-a crescut unicul copil, pe Badea Goriță, cum îi spunem noi, pe Grigorie, cu multă grijă și dragoste și a devenit chiar cântăreț al stranei”, a adăugat Preasfinția Sa.
PS Macarie și locuitorii din localitatea natală a ierarhului au sărbătorit sâmbătă, 11 martie 2023, centenarul unei consătene. Foto: Episcopia Europei de Nord
„Ți-am pregătit un buchet cu 100 de flori albe, așa cum este sufletul dumitale, de acuma neprihănit. Sunt florile recunoștinței noastre”, a adăugat Episcopul Europei de Nord.
„Sf. Ioan de Kronstadt spune că florile sunt ultimele bucăți de rai rămase pe pământ. Ți le dăruim cu nădejdea că le vei avea desăvârșit în grădina cea înmiresmată și pururea verde a raiului. Așa cum ai avut dumneata grijă de noi în rugăciune, așa și noi avem grijă de dumneata acum, cu recunoștință și dragoste.”
Ierarhul a fost prezent în țară cu prilejul unor conferințe din Postul Mare la care a fost invitat ca vorbitor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 21, Ultimul acces: 2023-03-27 20:19:31