16 noiembrie: Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România[2023-11-16]de Andrei UrsuleanPatrimoniul cultural UNESCO de pe teritoriul României este celebrat anual în data de 16 noiembrie. Mai mult de jumătate dintre monumentele istorice ale țării, de importanță națională și locală, sunt monumente ecleziastice, menționa Patriarhul Daniel, în 2021, la un eveniment dedicat împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO. Stabilirea datei de 16 noiembrie drept Ziua Patrimoniului Mondial în România a fost decisă în anul 2010. Sărbătoarea are ca scop conștientizarea populației cu privire la importanța patrimoniului cultural și promovarea valorilor tradiționale. România are înscrise, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, opt elemente: Biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993); Mănăstirea Hurezi (1993); Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999); Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999); centrul istoric Sighișoara (1999); Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș (1999); Situl natural Rezervația Biosferei Delta Dunării (1991); Pădurile de fag antice și primitive din Carpați și alte regiuni ale Europei (2017) pădurile vizate din România sunt cele de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei județul Caraș Severin; Masivul Cozia, Lotrișor județul Vâlcea; Codrul secular Șinca județul Brașov; Codrul secular Slătioara județul Suceava; Groșii Țibleșului și Strâmbu Băiuț județul Maramureș; Peisajul minier de la Roșia montană (2021). UNESCO Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este una dintre cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației Națiunilor Unite (ONU), înființată în 16 noiembrie 1945 de către un număr de 20 de state care au elaborat Constituția acestui organism. România i s-a alăturat la 27 iulie 1956. În prezent, UNESCO cuprinde 195 de state membre și 10 state asociate. Sediul se află în Paris, Franța. Misiunea declarată a UNESCO este să contribuie la promovarea păcii și securității în lume prin intermediul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale, respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții de rasă, sex, limbă sau religie. În prezent, Organizația își definește strategia și activitatea în baza a 17 obiective de dezvoltare durabilă cuprinse în Agenda 2030 a UNESCO. România este un partener stabil al UNESCO în atingerea obiectivelor sale strategice, fiind un membru activ al tuturor celor șapte convenții culturale UNESCO. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 210, Ultimul acces: 2024-09-09 01:32:18
|
Timp total: 0,2s...
[1]:1