Gala Bunei Vestiri: O organizatie pro-viata lanseaza proiectul unui centru care va gazdui femei in criza de sarcina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Gala Bunei Vestiri: O organizație pro-viață lansează proiectul unui centru care va găzdui femei în criză de sarcină

[2024-03-28]
de Ștefana Totorcea

Luni seară, Opera Națională din București a găzduit Gala Bunei Vestiri, concert caritabil în beneficiul Asociației Life Call, care își propune să construiască un centru maternal modern la București.
Evenimentul a reunit numeroși artiști și invitați speciali, printre care Orchestra Operei Naționale București, dirijată de maestru Daniel Jinga, Ozana Barabancea, Vlad Miriță, Maria Coman, Rodica Anghelescu, Corul Bărbătesc „Cantus Domini”. Momentele artistice au alternat cu scurte discursuri și mărturii pro-viață.
„Astăzi ne reunim într-un demers: să susținem pe cei care susțin viața și pe cele care au nevoie de sprijin. Femeia însărcinată care se teme să facă un copil trebuie susținută de societatea civilă”, a spus Părintele Vasile Ioana, prezent la concert și unul dintre vorbitorii invitați pe scenă.
„Cel mai important lucru pentru o femeie care se teme să facă un copil este să știe unde poate să apeleze. În fața acestor 800 de oameni m-am prezentat cu mesajul pro-viață. «Fie mie» (afirmația Maicii Domnului la Buna Vestire – n.red.), care a schimbat istoria lumii, poate să fie afirmația fiecărei femei în fața vieții”, a adăugat preotul.
Adelina Fronea, fondatoarea Life Call, și Pr. Vasile Ioana la Opera Națională din București, înainte de Gala Bunei Vestiri, spectacol caritabil în beneficiul femeilor în criză de sarcină, luni, 25 martie 2024. Foto: Life Call
„Știați că o bună parte a femeilor din România se confruntă cu sarcini neașteptate? Ce este mai trist, este că o parte sunt alungate de acasă de către propriile lor familii sau chiar de către partenerii lor. Și, pentru că nu fac față presiunii sociale sau ale familiilor, ele ajung să nu-și mai țină niciodată pruncii în brațe”, spune Adelina Fronea, fondatoarea Life Call.
„Foarte puține dintre ele știu că există în România câteva centre maternale care le-ar primi cu drag, pentru ca ele să fie îngrijite și să primească respectul cuvenit și tot ce au nevoie, ca să-și poată naște în siguranță copiii.”
Un centru maternal modern
Centrul Maternal Life Call va fi unul dintre cele mai mari și mai moderne centre de acest fel din țară.
Va avea 2500 de metri pătrați construiți și va include camere de găzduire pentru mame, loc pentru servit masa, creșă, spațiu multifuncțional, cabinete de consiliere și o sală de exerciții fizice înainte și după naștere.
Centrul le va oferi beneficiarelor un acoperiș deasupra capului, hrană și educație, consiliere psihologică și suport emoțional, îngrijire medicală specializată și ateliere de reconversie profesională.
Invitații Galei Bunei Vestiri la finalul evenimentului luni, 25 martie 2024. Foto: Life Call
Monica Dobrilă, o beneficiară a asociației Life Call prezentă la Gala Bunei Vestiri, a transmis un mesaj pentru femeile în criză de sarcină: „Să susțină viața și să fie stăpâne pe ele, să aibă încredere în ele și în Dumnezeu în primul rând, pentru că, în lumea asta, Tatăl principal este Dumnezeu, apoi tatăl biologic cu care s-a creat copilul”.
Gala Bunei Vestiri a Asociației Life Call a ajuns anul acesta la a treia ediție. Evenimentul face parte din Luna pentru viață, serie de manifestări care promovează umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și susținerea pentru femeile însărcinate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 28, Ultimul acces: 2024-04-15 07:11:32