Formare despre entuziasmul vincențienilor de ieri și de azi la Tarcău[2024-07-29]foto: Ercis.roÎn perioada 26-28 iulie 2024, la Tarcău, județul Neamț, a avut loc formarea vincențienilor din Dieceza de Iași cu tema Entuziasmul vincențienilor de ieri și de azi. Îndrumați de pr. Mihai Gălățanu și de președinta Uniunii Asociațiilor Caritative Sfântul Vincențiu de Paul din România, Ana Doboș, 40 de persoane din parohiile Coborârea Sfântului Duh din Adjudeni, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Anton și Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Iași, Coborârea Sfântului Duh din Bălțați, Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Roman și Sfântul Anton din Târgu Frumos au participat cu multă deschidere la acest timp de formare. Programul a început vineri, 26 iulie, cu tema care a vizat implicarea laicilor în slujirea săracilor după viziunea Sfântului Vincențiu. Am analizat o parte din primul regulament al Confreriei din Chatillon, unde era precizat cât de bine erau organizate persoanele care mergeau zi de zi la săraci. Toate activitățile le-au făcut împreună, de comun acord, și aveau ca scop ajutorarea săracilor atât sufletește, cât și trupește. Munca lor au pus-o sub ocrotirea Preasfintei Treimi și a Maicii Domnului. Sfânta Liturghie celebrată de pr. Mihai, uniți în rugăciune, ne-a ajutat să trăim intens cuvântul Domnului. Părintele ne-a prezentat două dintre virtuțile vincențiene, umilința și blândețea. Trebuie să ne deschidem mereu inima în fața lui Dumnezeu și să fim recunoscători pentru ceea ce reușim să facem pentru săracii din jurul nostru. În cadrul temei despre nașterea și dezvoltarea Conferințelor de Caritate, Cătălin Zăpodeanu ne-a prezentat viața și activitatea Fericitului Frederic Ozanam. Acesta este creștinul care a știut să prioritizeze conform voinței lui Dumnezeu acțiunile din viața sa, astfel încât să îmbine credința cu viața de familie, cu ajutorarea săracilor și cu cariera de profesor universitar. Ana Doboș ne-a ajutat să înțelegem rolul pe care l-a avut domnul Bailly în formarea primei conferințe de caritate prin susținerea și încurajarea primilor studenți care doreau nu doar să vorbească despre caritate, ci să o și înfăptuiască. Iar Celina Romila ne-a prezentat rolul pe care l-a avut sora Rosalie Rendu în transmiterea vocației vincențiene studenților care făceau parte din conferința de caritate. Sora a organizat activitatea de întrajutorare a săracilor formând o rețea de caritate, implicând de la prietenii și cunoștințele cele mai apropiate până la autoritățile statului. Și astfel, chiar dacă nu dispunea personal de resurse financiare, a reușit să sensibilizeze conștiințele multor oameni pentru a putea schimba situația celor care se aflau în nevoie. Formarea a avut și două ateliere care au fost momente de împărtășire a experiențelor și activităților din conferințele locale. Deși nevoile celor din jur s-au schimbat și sărăcia prezintă mai multe forme, entuziasmul membrilor vincențieni a rămas, ducând la îndeplinire multe proiecte locale. Vincențienii și-au propus să rămână cât mai aproape de cei aflați în nevoie prin rugăciune, vizite la domiciliu și ajutor material, implicându-se cu dăruire, realizând că în săracul de lângă noi întâlnim chipul lui Cristos. Caritatea este superioară tuturor celorlalte reguli, și toate trebuie să se raporteze la aceasta. Ea este o mare doamnă: trebuie să facem ceea ce ne poruncește. Toți cei care îi vor iubi pe cei săraci în viața lor nu vor avea nici o frică în fața morții. Să îi slujim deci cu reînnoită iubire pe săraci și să îi căutăm pe cei mai abandonați. Ei sunt domnii și stăpânii noștri, spunea Sfântul Vincențiu de Paul. (Cristina Florea pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 123, Ultimul acces: 2025-05-13 07:23:25
|
Timp total: 0,52s...
[]:1