PS Ieronim: În a opta zi s-a pus numele Iisus Celui ce nu are nume, realității care a cauzat toate realitățile din lumea noastră[2018-01-02]de Sorin IonițeÎn a opta zi s-a pus numele «Iisus» Fiului lui Dumnezeu, Cel ce nu are nume, deoarece Cuvântul împreună cu Duhul și cu Tatăl sunt Dumnezeu. Cei din vechime se fereau să-l numească pe Dumnezeu, pentru că El nu este o realitate care să cadă sub simțurile omenești, este o realitate care a cauzat toate realitățile din lumea noastră, de aceea El este în afară de orice circumscriere, de orice numire, a subliniat PS Ieronim Sinaitul în cadrul slujbei din prima zi a anului 2018. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în data de 1 ianuarie 2018, în Biserica Domnița Bălașa paraclis patriarhal din Capitală. În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a subliniat faptul că deși în data de 1 ianuarie începe Anul Nou civil, din punct de vedere bisericesc rânduiala numărării timpului este diferită pentru că începutul anului duhovnicesc este la 1 septembrie când este serbată Crearea lumii. În continuare, ierarhul a vorbit despre înțelesurile spirituale ale praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului. PS Ieronim a amintit că rânduiala de a punere a numelui în a opta zi de la naștere s-a păstrat în Biserica Ortodoxă, urmând exemplul Mântuitorului, care a primit în a opta zi numele de Iisus adică Dumnezeu mântuiește. La final, ierarhul s-a rugat ca anul care începe să fie unul de sănătate, de pace, de bună-sporire și de împliniri, dar nu mai puțin, un an de mântuire Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4164, Ultimul acces: 2025-05-15 03:50:32
|
Timp total: 0,01s...
[1]:1