Timpul liturgic al Bisericii ne oferă arvuna vieții veșnice: Patriarhul României la intrarea în 2020[2020-01-01]de Mihail Mere-AlbeCuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani (2019-2020), în Catedrala Patriarhală: Timpul liturgic al Bisericii ne oferă arvuna vieții veșnice Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani reprezintă atitudinea și acțiunea potrivită creștinului ortodox, adică de a aduce mulțumire sau recunoștință lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat și de a cere, prin rugăciune smerită, ca Dumnezeu să binecuvinteze Anul Nou în care intrăm. Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos care se rostește în cadrul acestei slujbe arată importanța sfințirii timpului vieții noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7). Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos la trecerea dintre ani, pentru că El este prezent în Biserica Sa în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), pentru că Dumnezeu L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile (Evrei 1, 2) și pentru că Iisus Hristos, ieri, astăzi și în veci, este același (Evrei 13, 8). Anul Nou în care am intrat este un nou dar pe care-l primim de la Dumnezeu spre mântuirea noastră, adică spre cultivarea comuniunii cu El prin rugăciune și fapte bune. De aceea, acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim și mai mult la modul folosirii timpului vieții noastre ca timp binecuvântat de Dumnezeu. Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi și întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos, deoarece aceasta este spațiul de întâlnire a timpului cu veșnicia, după ce acestea s-au întâlnit mai întâi în Persoana Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om și S-a născut în Betleem la plinirea vremii, pentru a dărui oamenilor înfierea prin har și viața eternă cerească (cf. Galateni 4, 4-5; Ioan 1, 12-13). Timpul liturgic al Bisericii este prin excelență timpul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, întâlnire care exprimă răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu, prin rugăciune de mulțumire și prin fapte bune arătate aproapelui nostru (cf. I Ioan 4, 20). Mai precis, sfințirea omului înseamnă folosirea timpului prezent ca timp de unire cu Dumnezeu Cel Sfânt, prin rugăciune, viață sfântă și fapte de milostenie, pregătindu-ne astfel pentru împărtășirea cu Sfânta Euharistie, care este în Biserică arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Valoarea timpului se descoperă deplin în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a întrupat în timp de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om, pentru a vindeca omenirea de păcat și de moarte, dăruindu-i învierea și viața veșnică (cf. Ioan 11, 25). Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu și om, trăiește deodată eternitatea și timpul, pentru a dărui omului care trăiește în timp posibilitatea participării la viața veșnică, mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Sfântul Apostol Pavel consideră timpul trăit în comuniune cu Hristos ca fiind timpul mântuirii: Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Corinteni 6, 2). De aceea, anii de la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos se numesc anii mântuirii. În acest sens, pe vechile inscripții de pe biserici și lăcașuri de cultură și filantropie socială se menționa anul mântuirii în care a fost construită biserica respectivă sau instituția respectivă. Sfânta Evanghelie ne arată că fiecare clipă a vieții creștinului poate fi un timp al mântuirii. Într-o clipă noi putem câștiga mântuirea prin pocăință, ca tâlharul de pe cruce care s-a pocăit (cf. Luca 23, 43), sau putem pierde mântuirea dacă moartea ne găsește nepregătiți duhovnicește, adică despărțiți de Dumnezeu prin necredință și fapte rele. Unii Sfinți Părinți ai Bisericii, precum Sfântul Isaac Sirul, au comparat timpul vieții noastre pământești cu o carte pe care omul o scrie prin faptele pe care le săvârșește și pe care o corectează prin pocăință până în ziua plecării sale din această viață, iar Dumnezeu va judeca sau evalua timpul vieții omului pe pământ după lumina faptelor săvârșite de acesta (cf. Matei 25, 35-40; 2 Corinteni 5, 10; Apocalipsa 14, 13). Înțelegem, așadar, că timpul este darul cel mai de preț al vieții noastre, dacă vom folosi timpul pentru mântuire și anume: 1) ca răscumpărare a timpului, prin pocăință pentru faptele rele săvârșite, dobândind astfel iertare; 2) ca rodire și sfințire a timpului vieții, prin rugăciune și fapte bune. De aceea, în toată vremea și în tot ceasul trebuie să lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulțumim și să-I cerem ajutorul, deoarece binele se săvârșește numai cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, zicând: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5), adică nimic bun. Anul 2019 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române omagierii satului românesc (preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și comemorării patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și traducătorilor de cărți bisericești. Astfel, am omagiat satul românesc, în care omul sfințește locul și timpul, cultivând pământul și trăind viața sa ca fiind daruri ale lui Dumnezeu Cel veșnic, Făcătorul cerului și al pământului. De aceea, poetul și filosoful român Lucian Blaga a spus că veșnicia s-a născut la sat. În anul 2020, vom sublinia importanța comuniunii de iubire dintre părinți și copii, dar și a legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie, legătură care se manifestă în fapte bune izvorâte din iubire darnică și smerită. Fapta bună săvârșită din iubire milostivă și smerită poartă în ea lumina cerească a harului dumnezeiesc și devine comoară a sufletului omului pentru eternitate. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, arătând astfel că bunătatea sufletului omului devine izvor de bucurie și de binecuvântare, pentru el, pentru familie și pentru popor. Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze cununa Anului Nou în care am intrat, să dăruiască tuturor românilor din Țară, din vecinătatea granițelor și din diaspora română, credință puternică, pace și bucurie, îmbelșugarea roadelor pământului și mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire! La mulți și binecuvântați ani! Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3238, Ultimul acces: 2024-12-05 02:17:52
|
Timp total: 0,01s...
[]:1