Mesaj video al Papei Francisc adresat preotilor din Venezuela - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mesaj video al Papei Francisc adresat preoților din Venezuela

[2021-01-21]
mesaj video
Sfântul Părinte a transmis un mesaj video participanților la conferința cu tema „Preoții noștri în timp de pandemie: experiența și practica lor ministerială în această perioadă”, organizată în Venezuela. Promovată de Conferința Episcopilor din Venezuela întâlnirea a avut loc on-line, fiind destinată Episcopilor, preoților și persoanelor consacrate. Desfășurată în zilele de 19 și 20 ianuarie a.c., inițiativa a urmărit să ofere – în spiritul dialogului fratern – un spațiu pentru ascultarea experiențelor pastorale în acest moment de urgență sanitară, în vederea planificării viitoarelor acțiuni pastorale.

„Îi mulțumesc Domnului pentru oportunitatea de a mă adresa vouă în această zi, când începeți o întâlnire on-line pentru a discuta despre dificultățile cu care se confruntă mulți dintre frații și surorile noastre din Venezuela și din întreaga lume. Aceasta este o oportunitate de a împărtăși, într-un spirit de fraternitate ministerială, experiențele voastre preoțești, eforturile și incertitudinile voastre, precum și dorințele voastre și convingerea privind continuarea misiunii Bisericii, care este lucrarea Domnului.” Astfel a evidențiat Pontiful la începutul mesajului, făcând trimitere, în acest moment dificil, la fragmentul din Evanghelia după Sfântul Marcu (6,30-31) în care se relatează despre apostoli, la întoarcerea din misiunea în care îi trimisese Isus. S-au adunat în jurul Său, povestindu-i tot ce făcuseră și învățaseră. Apoi, Isus i-a chemat să meargă cu El într-un loc pustiu, pentru a se odihni o vreme.
Pornind de la acest exemplu, Pontiful a explicat că actualul context și condiția de păstori ai Bisericii cere să se acționeze în acest fel, împreună, nu rămânând singuri, izolați, autosuficienți, cu proiecte neîmpărtășite. „Este esențial să ne întoarcem întotdeauna la Isus, să ne adunăm în frăția sacramentală, să îi spunem și să ne spunem reciproc ‘tot ceea ce am făcut și învățat’, cu convingerea că nu este lucrarea noastră, ci a lui Dumnezeu. El este cel care ne mântuiește, noi suntem doar instrumente în mâinile Lui”, a spus Pontiful. A amintit în mesaj că reuniunea a avut loc on-line din cauza pandemiei de Covid-19, și a propus să ofere posibilitatea întâlnirii – chiar dacă în mod indirect – a celor care au primit misiunea de a asista poporul credincios și de a face simțită în mijlocul lui paternitatea lui Dumnezeu. Pontiful a indicat clerului venezuelan două principii de avut mereu în vedere, deoarece garantează creșterea Bisericii: dragostea de aproapele și slujirea. Sfântul Părinte i-a îndemnat pe participanții la conferință să devină experți în misiunea de a-i iubi pe ceilalți, în măsură să arate aproapelui, prin gesturi zilnice de afecțiune și atenție, mângâierea iubirii divine. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2025-04-10 03:39:12