Sprijinul Papei pentru filipinezii si migrantii blocati intre Polonia si Belarus - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sprijinul Papei pentru filipinezii și migranții blocați între Polonia și Belarus

[2022-01-20]
Papa Francisc
„În urma taifunului Rai, care a lovit arhipelagul filipinez cu o vehemență extraordinară, afectând – potrivit surselor ONU – aproximativ 8 milioane de persoane din 11 regiuni și provocând pagube materiale importante, Papa Francisc a decis să trimită o primă contribuție de 100.000 de euro pentru ajutorarea populației în această fază de urgență.”

Ajutorul Sfântului Părinte se efectuează prin intermediul Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale. „În colaborare cu Nunțiatura Apostolică din Filipine, această sumă va fi trimisă Bisericii locale și va fi destinată Diecezelor cele mai afectate de dezastru, pentru a fi folosită în opere de asistență. Donația se dorește a fi o expresie imediată a sentimentului de apropiere spirituală și de încurajare paternă a Sfântului Părinte față de persoanele și teritoriile afectate, manifestat deja la rugăciunea antifonului marian Angelus, din Piața San Pietro, duminică 19 decembrie 2021, când Pontiful a invocat ocrotirea Maicii Domnului”, se spune într-un comunicat de presă al Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale, emis marți, 18 ianuarie a.c.
Același departament precizează că această contribuție, care însoțește rugăciunea de susținere a iubitului popor filipinez, face parte din ajutorul care se activează în întreaga Biserică Catolică și care implică, pe lângă diferitele Conferințe Episcopale, numeroase organizații de caritate. „De asemenea”, se mai spune în comunicat, „Sfântul Părinte a decis să trimită o contribuție de 100.000 de euro în favoarea grupurilor de migranți blocați între Polonia și Belarus și un ajutor pentru asociația Caritas din Polonia pentru a face față urgenței de la granița dintre cele două țări.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1238, Ultimul acces: 2025-03-23 01:31:39