IPS Irineu la Aiud: Fiecare creștin este o lumină, un misionar care trebuie să Îl vestească altora pe Hristos[2022-01-26]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat duminică, 23 ianuarie, Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Trei Ierarhi din parohia Aiud II, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la înființarea comunității parohiale. În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Alba Iuliei le-a vorbit celor prezenți despre demnitatea și misiunea creștinului în zilele noastre. Creștinii adevărați nu numai că iubesc lumina, dar ei și doresc să împărtășească altora bucuria lor de a fi în lumină, doresc să-i ajute pe alții, să-L asculte pe Hristos și să facă binele, a subliniat ierarhul. Fiecare creștin este o lumină, un misionar care trebuie să Îl vestească altora pe Hristos și să dea mărturie despre Hristos, pentru ca oamenii să-L poată simți pe Dumnezeu în mod deplin, să-L vadă mai limpede și să-L iubească în chip desăvârșit. Astăzi, când rătăcirea de la dreapta credință, păcatele de tot felul, ura și egoismul întunecă viața omenirii, noi suntem chemați să răspândim pretutindeni lumina harului, lumina adevărului, lumina credinței și lumina iubirii iertătoare și regeneratoare, a adăugat în încheiere Înaltpreasfințitul Părinte. Alături de ierarh, la slujbă au participat preotul paroh Ioan Bogdan, protopop de Aiud, și părintele Mihai Ciurtin, împreună-slujitor al parohiei Aiud II. Comunitatea parohială din Aiud II a fost înființată în anul 1922, la scurt timp după ce Episcopul Nicolae a fost întronizat Chiriarh al Clujului. Până în anul 1937, când a fost pusă piatra de temelie a bisericii Sfinții Trei Ierarhi, slujbele religioase au fost oficiate într-o capelă improvizată. Săptămâna aceasta, duminică, 30 ianuarie, comunitatea parohială de la Aiud II își va cinsti ocrotitorii pe Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 555, Ultimul acces: 2024-12-07 01:43:12
|
Timp total: 0,2s...
[]:1