Papa către persoanele consacrate: Nu pierdeți uimirea în fața minunilor lui Dumnezeu[2022-02-02]Bucuria uimită a lui Simeon și a Anei de a-l întâlni și îmbrățișa pe Cristos la Templu este o virtute pe care persoanele consacrate trebuie să și-o amintească și să o imite. Într-o predică adresată lor, Papa Francisc a încurajat persoanele consacrate să își reînnoiască cu entuziasm consacrarea și să își examineze cu atenție conștiința după elemente lumești, amărăciune și rigiditate goală. Chiar dacă experimentăm oboseală, extenuare se întâmplă, chiar și dezamăgiri se întâmplă, să facem precum Simeon și Ana, care așteaptă cu răbdare fidelitatea Domnului și nu permit să le fie răpită bucuria întâlnirii, a spus Papa Francisc în cadrul predicii de la Liturghia din 2 februarie 2022, din sărbătoarea Întâmpinării Domnului, marcând și cea de-a 26-a Zi a Vieții Consacrate.Să mergem spre bucuria întâlnirii: este foarte frumos! Să îl punem (pe Domnul) înapoi în centru și să mergem înainte cu bucurie, a spus Sfântul Părinte. Predica lui s-a bazat pe lectura din Evanghelia lui Luca relatând prezentarea lui Cristos la Templu. Așa cum Simeon l-a primit pe Cristos în brațele sale, Dumnezeu l-a pus pe Fiul Său în brațele noastre pentru că primirea lui Isus este punctul central, esențial, al credinței. Uneori riscăm să ne pierdem și să ne împrăștiem în o mie de lucruri, fixându-ne pe aspecte secundare sau cufundându-ne în lucruri de făcut, dar centrul tuturor este Cristos, pe care trebuie să îl primim ca Domnul vieților noastre. Persoanele consacrate nu trebuie să își piardă capacitatea de a fi uimite, a mai spus Papa. Simeon avea această abilitate: a rostit cuvinte de binecuvântare, de laudă și de uimire când l-a luat pe Cristos în brațe. Cereți harul uimirii, uimirea în fața minunilor pe care Dumnezeu le face în noi, ascunse ca aceea din Templu, când Simeon și Ana l-au întâlnit pe Isus, a spus Pontiful persoanelor consacrate. Dacă celor consacrați le lipsesc cuvintele cu care să îl binecuvânteze pe Dumnezeu și pe alții, dacă nu există bucurie, dacă lipsește elanul, dacă viața fraternă este doar oboseală, dacă nu există uimire, nu este pentru că suntem victimele cuiva sau a ceva, a subliniat el. Adevăratul motiv este că brațele noastre nu îl țin mai strâns pe Isus. Și când brațele unei persoane consacrate nu îl țin pe Isus, există un gol. Încearcă să își umple brațele cu alte lucruri, dar există un gol. Să îl ținem strâns pe Isus în brațele noastre: acesta este semnul, aceasta este calea, aceasta este «rețeta» pentru reînnoire. Faptul de a nu-l îmbrățișa pe Cristos înseamnă că inima se închide în amărăciune, a avertizat Sfântul Părinte. Persoanele consacrate care sunt amărâte se plâng mereu de ceva, cum ar fi de superiorul comunității, de confrații lor, de comunitate în general sau de bucătăria ei. Dacă nu se plâng, nu trăiesc, a observat Papa. Dar trebuie să îl îmbrățișăm pe Isus în adorație și să cerem ochi care știu să vadă binele și să vadă căile lui Dumnezeu. Dacă îl primim pe Cristos cu brațele deschise, îi vom primi și pe alții cu încredere și smerenie. Atunci conflictele nu escaladează, distanțele nu ne separă și ispita de a răni demnitatea vreunei surori sau a vreunui frate se stinge. Să ne deschidem brațele pentru Cristos și pentru frați și surori! Simeon și Ana au așteptat într-un mod activ, nu pasiv, potrivit Papei Francisc. El a subliniat acțiunea Duhului Sfânt în lectura Evangheliei: El este Cel care face să ardă dorința după Dumnezeu în inima lui Simeon este Cel care conduce pașii lui spre Templu și face ochii lui capabili să îl recunoască pe Mesia, chiar dacă El se prezintă ca un copil mic și sărac. Duhul Sfânt, a continuat Papa, ne face capabili să percepem prezența lui Dumnezeu și lucrarea Lui nu în lucrurile mărețe, în exteriorul strălucitor, în demonstrațiile de putere, ci în micime și fragilitate. Papa a încurajat persoanele consacrate să își examineze motivațiile și să se întrebe dacă se lasă mișcate de Duhul Sfânt sau de duhul lumii. În timp ce Duhul ne conduce la a-l recunoaștem pe Dumnezeu în micimea și fragilitatea unui copil, uneori riscăm să ne gândim la consacrarea noastră în termeni de rezultate, scopuri, succes; ne mișcăm în căutarea spațiilor, a vizibilității, a numerelor: este o ispită. Duhul, pe de altă parte, nu cere aceasta. El dorește să cultivăm fidelitatea zilnică, docili față de lucrurile mici care ne-au fost încredințate. Papa a lăudat fidelitatea frumoasă a lui Simeon și a Anei, așa cum se vede în vizitele lor zilnice la templu pentru a aștepta și a se ruga, chiar dacă nu părea să se întâmple nimic. Au așteptat toată viața lor fără a se descuraja sau a se plânge. Pontiful a oferit mai multe întrebări pentru reflecție: Ce iubire ne conduce să mergem înainte? Duhul Sfânt sau pasiunea de moment, care poate fi orice? Cum ne mișcăm în Biserică și în societate? Uneori, chiar și în spatele aparenței faptelor bune, se pot ascunde viermele narcisismului sau dorința de a fi personajul principal, a avertizat el. Alte comunități religioase, chiar dacă fac lucruri bune, par motivate de repetarea mecanică mai degrabă decât de entuziasmul de a adera la Duhul Sfânt. El i-a încurajat pe cei prezenți să reflecteze la ceea ce văd ochii lor. Simeon, mișcat de Duhul Sfânt, îl vede și îl recunoaște pe Cristos. Și se roagă, spunând: «Ochii mei au văzut mântuirea Ta». Iată marele miracol al credinței: își deschide ochii, își transformă privirea, își schimbă modul de a vedea. Așa cum știm din multe întâlniri cu Isus din Evanghelii, credința se naște din privirea plină de compasiune cu care Dumnezeu ne privește, topind duritatea inimii noastre, vindecându-i rănile, dându-ne ochi noi pentru a ne vedea pe noi înșine și lumea. Această nouă viziune nu este naivă, ci înțeleaptă. Vede chiar și cele mai dureroase lucruri. Nu ignoră realitatea și nu pretinde că problemele sunt invizibile. Mai degrabă, ochii noștri trebuie să știe să vadă în interior și să vadă dincolo de aparențe. Ochii bătrâni ai lui Simeon, deși obosiți de ani, îl văd pe Domnul, văd mântuirea. Papa a deplâns unele atitudini lumești care văd viața consacrată ca o risipă pentru bărbați sau femei, sau o văd ca învechită sau ceva inutil. El a avertizat, de asemenea, comunitățile religioase împotriva la a privi în urmă sau a nostalgiei pentru ceea ce nu mai există. Mai degrabă, ele trebuie să fie capabile de o privire cu bătaie lungă a credinței, capabilă de o viziune plină de speranță care este deschisă spre viitor. Dumnezeu dă semne care ne invită să cultivăm o viziune reînnoită a vieții consacrate. Papa a avertizat cu privire la o abordare rigidă a tradiției, care pretinde că nu vede aceste semne și continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, repetând aceleași lucruri ca întotdeauna, târându-ne din inerție în formele trecutului, paralizați de frica schimbării. El a avertizat și împotriva ispitei de a merge înapoi, din siguranță, de frică, pentru a păstra credința, a păstra carisma fondatoare. Să înțelegem bine: rigiditatea este o pervertire, și sub fiecare rigiditate există probleme serioase. Chiar și la vârsta lor înaintată, Simeon și Ana nu au arătat regret pentru trecut ci și-au deschis brațele pentru viitorul care a venit să îi întâlnească. Nici Simeon nici Ana nu erau rigizi, nu, ei erau liberi și aveau bucuria de a sărbători. Să ne punem pe noi înșine înaintea Domnului, în adorație, și să îi cerem ochi care să știe cum să vadă binele și să vadă căile lui Dumnezeu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 528, Ultimul acces: 2025-02-14 09:40:12
|
Timp total: 0,1s...
[]:1