Benedict al XVI-lea va fi inmormantat in primul mormant al lui Ioan Paul al II-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Benedict al XVI-lea va fi înmormântat în primul mormânt al lui Ioan Paul al II-lea

[2023-01-02]
Papa Benedict al XVI-lea va fi înmormântat în cripta Vaticanului în același loc în care a fost înmormântat Papa Ioan Paul al II-lea înainte de beatificarea sa. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a confirmat jurnaliștilor locul mormântului Papei emerit pe 2 ianuarie, în prima zi în care trupul acestuia a fost depus în Bazilica San Pietro.

Moartea Papei emerit Benedict la vârsta de 95 de ani a fost anunțată la Roma la 31 decembrie. Sicriul Pontifului de origine germană va fi transportat în cripta de sub partea centrală a Bazilicii San Pietro pentru a fi înmormântat după slujba de înmormântare din 5 ianuarie. Mormântul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea s-a aflat în criptă de la data înmormântării sale, 8 aprilie 2005, până la 29 aprilie 2011, când sicriul său a fost mutat în partea superioară a Bazilicii San Pietro, cu câteva zile înainte de ceremonia de beatificare.
Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea a mai fost înmormântat anterior în același loc, care se află la mai puțin de 30 de metri de mormântul Sfântului Apostol Petru, primul Papă al Bisericii Catolice. Zona se află în partea de nord a părții centrale a criptei Vaticanului. Pe peretele de deasupra locului se află o imagine a Fecioarei Maria și a Pruncului Isus, flancați de îngeri. Regina Cristina a Suediei, care a murit la 19 aprilie 1689, este înmormântată într-un sarcofag aflat imediat în dreapta locului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 440, Ultimul acces: 2024-04-19 09:24:27