Vizită a PS Ioan la mănăstirea Preasfânta Treime din Giroc[2024-01-18]foto: EpiscopiaLugoj.roDuminică, 7 ianuarie 2024, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinția Sa Ioan a fost în mijlocul Comunității Monastice Preasfânta Treime din Giroc, județul Timiș. Ierarhul a celebrat Sfânta Liturghie în capela mănăstirii împreună cu cei doi ieromonahi ai comunității: pr. Atanasie, starețul mănăstirii și pr. Isaac, părintele spiritual al mănăstirii. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul a evidențiat rolul și misiunea Sfântului Ioan Botezătorul. Ierarhul a prezentat din perspectivă istorică persoana Sfântului Ioan Botezătorul care a trăit în zilele lui Irod, regele Iudeii (Luca 1,5). Înaintemergătorul Domnului nostru Isus Cristos a avut o viață de ascet, renunțând la vin și la orice băutură tare (Luca 1,15). A trăit în pustiu, purtând o haină din păr de cămilă și centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică (cf. Matei 3,4). Legat de misiunea lui Ioan Botezătorul în raport cu poporul, Episcopul l-a caracterizat pe Ioan Botezătorul un bun îndrumător sufletesc care a chemat oamenii la pocăință și la convertire, pregătindu-i astfel pentru venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos. Ioan a fost botezătorul poporului glasul celui care strigă în pustiu; a predicat oamenilor căința de păcate și întoarcerea către Dumnezeu: Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui! (Matei 3,3) În ceea ce privește misiunea sa în raport cu Isus, Sfântul Ioan, în calitate de prooroc recunoscut de popor precizează identitatea lui Isus: Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1,29). Botezându-L pe Isus, Ioan a dat mărturie, spunând: Am văzut Spiritul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui [Isus]. [ ] cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: Acela deasupra căruia vei vedea Spiritul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Spiritul Sfânt. Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 29,32-34). Ioan este prietenul Mirelui (Ioan 3,29), copleșit de bucuria venirii lui Isus, de vederea Lui își îndeamnă proprii ucenici să-l urmeze pe Isus: nu sunt eu Cristos (Ioan 3,28), astfel se cade ca El să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3,30). În încheierea predicii Ierarhul a îndemnat credincioșii să ia aminte la exemplul Sfântului Ioan Botezătorul care murit în plinătatea convingerii și a iubirii prin martiriu. Acesta a fost închis și decapitat de Irod Antipa, care a fost nemulțumit de criticile pe care le-a primit de la Ioan. Nu-ți este permis să o ai pe soția fratelui tău (Marcu 6,18). La finalul celebrării pr. Atanasie a mulțumit tuturor celor care s-au adunat în rugăciune, fiind alături de comunitatea monastică. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă în curtea mănăstirii la care au luat parte toți cei prezenți. (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 154, Ultimul acces: 2024-11-09 15:29:16
|
Timp total: 0,18s...
[1]:1