Maine este Boboteaza - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mâine este Boboteaza

[2010-01-05]
Creștinii ortodocși și cei greco-catolici sărbătoresc mâine Botezul Domnului, iar poimâine, pe Sfântul Ioan.
Ziua de mâine mai este cunoscută și sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat. Cărțile sfinte spun că în această zi, la împlinirea vârstei de 30 de ani, Iisus a fost botezat în apa Iordanului, de Sfântul Ioan Înaintemergătorul.
În această zi se sfințește Agheasma mare, din care credincioșii gustă pe nemâncate, în zile de post și ajunare sau la sărbători mari. Se obișnuiește (mai ales în ) să se guste din apa sfințită timp de opt zile la rând, până la odovania praznicului, adică pe 13 ianuarie inclusiv.
Totodată, cu agheasmă se stropesc grajdul, animalele, pomii din livadă, casa. Se spune că nu e bine să speli rufe mâine, când toate apele sunt sfințite.
În Bucovina, în ziua Botezului se face purificarea aerului, prin focuri, în cadrul unui obicei numit Ardească. Tot aici, există sate în care vecinii, prietenii și rudele obișnuiesc să se colinde reciproc, așa cum, în alte comunități, țăranii umblă mascați.
Bătrânii spun că pomii încărcați cu promoroacă în dimineața Ajunului de Bobotează sunt semn de rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc în această noapte despre locurile în care sunt ascunse comori.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1541, Ultimul acces: 2025-01-09 11:29:16