Noi membri ai familiei Bisericii Ortodoxe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Noi membri ai familiei Bisericii Ortodoxe

[2011-01-14]
Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii a început cu un eveniment important în Protoieria Iași 1. Ieri, 13 ianuarie, la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” – Ezăreni, patru tineri au primit Taina Sfântului Botez. Catehumenii cu vârste de peste 20 de ani provin de la Așezământului social „Omenia”. Înainte de a primi Taina Sfântului Botez, cei patru au fost catehizați.
„Botezul persoanelor majore diferă prin faptul că nefiind adulți nu au nevoie de un naș. Săvârșirea tainei Sfântului Botez li se administrează în mod direct, prin faptul că ei înșiși săvârșesc prin viu grai lepădarea de satana și unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos. Neavând nași,ei mărturisesc singuri învățătura de credință, adică Crezul nostru ortodox”, a spus părintele Mihai Iordăchescu, parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” – Ezăreni, județul Iași.
Fundația „Omenia” preia copiii abandonați din orfelinate pentru că după vârsta de 18 ani ei trebuie să părăsească sistemul de asistență socială. Fundația dispune de aproximativ 50-60 de locuri. Tinerii sunt ajutați să se integreze în viața socială, învață diferite meserii și sunt ajutați să-și întemeieze o familie.
La Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” – Ezăreni au mai fost botezați acum doi ani alți cinci tineri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1516, Ultimul acces: 2025-03-24 06:46:38