PS Alexandru si PS Virgil despre beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Alexandru și PS Virgil despre beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea

[2011-01-16]
"Am fost foarte atașat de acest [...]. În timpul lui a fost și prăbușirea regimului ateu comunist. [...] Vizita lui în România a fost un miracol extraordinar! În 1991 l-am contactat prima dată cu ocazia investiturii de Cardinal a lui Alexandru Todea, și l-am contactat direct. În timp l-am întâlnit și de patru-cinci ori pe an, activând în comisia unde a fost Cardinalul Kasper, pentru promovarea unității între creștini. În 1994 m-a numit Episcop coadjutor la Lugoj. Apoi au fost foarte multe vizite ad limina când stătea personal de vorbă cu fiecare dintre noi. [...] Am servit de cinci-șase ori cu dânsul masa, l-am auzit vorbind nu oficial ci liber, ca om. Am fost și la înmormântarea lui și de fiecare dată când merg la Roma mergem acolo, la mormântul lui, anul trecut de două ori am celebrat Liturghia la mormântul Sfântului Petru, la câțiva metri de al lui. Este un prestigiu că Biserica recunoaște sfințenia și calitățile acestea speciale de care a dat dovadă; în rândul poporului e bucurie ca i s-au recunoscut - deși el e în lumea cerurilor de când a închis ochii. Chiar la înmormântarea sa se striga 'Santo subito'. Noi, cunoscându-l, putem apela la el și să îi aducem cultul. Putem să îl punem în fața unui altar unde să patroneze, el, ca fericit, poate să patroneze biserici. Chiar și la noi, în Banat. La Roma am văzut o biserică închinată Papei Ioan XXIII - și el e tot fericit." (PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj)
"Papa Ioan Paul al II-lea a avut o faimă de sfințenie încă din timpul vieții. La moarte s-a strigat 'Santo subito' iar ce se întâmplă acum e oarecum o normalitate - mulțumim lui Dumnezeu pentru acest lucru. Papa a fost foarte apropiat de România și de Biserica Română Unită cu Roma la fel. Dânsul e cel care a susținut apariția Bibliei de la Blaj. În anul 2000 am ținut o Liturghie împreună, au fost toți Episcopii români - se sărbătoreau 300 de ani de unirea cu Roma - și a fost Bazilica San Pietro plină de români. Acum Papa Ioan Paul al II-lea se roagă și pentru noi. Dacă cineva vrea să construiască o biserică, și la noi, poate să îi dea hramul său. O amintire e când la o întâlnire cu românii, la Roma, în 1991, m-a rugat să îi citesc în română ce urma să spună, să audă cum se pronunță - și m-a prins de umăr cu un gest foarte patern și apropiat." (PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea)
(Sursa: vedeți aici)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1405, Ultimul acces: 2025-03-22 23:40:52