Elevii cu nevoi speciale, sub ocrotirea Sfântului Mina[2011-01-15]Școala Specială 'Sfântul Mina' din Craiova se numără printre puținele locuri din oraș destinate exclusiv persoanelor cu nevoi speciale, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia. Aici, suferința este suplinită de optimism și de credința în Dumnezeu.Daiana Steulică, elevă în clasa a VIII-a la Școala Specială 'Sfântul Mina', se numără printre școlarii fără cusur la învățătură. Pentru ea, centrul este 'acasă', aici petrecându-și majoritatea timpului. Se află de trei ani în internat, părinții neavând posibilitatea să o întrețină. În situația ei sunt majoritatea copiilor de aici. Unii dintre ei își cunosc părinții, care vin și-i iau zilnic, după ora 16:00. 'Aceștia sunt elevii în regim de zi', explică Daniela Lucia Stanciu, directoare. Alții, mai puțin norocoși, rămân aici toată săptămâna (învățământ în regim săptămânal), abia în weekend pot vedea chipul mamei sau al tatălui. Și mai sunt cei care nu și-au cunoscut niciodată părinții, care nu știu ce înseamnă o îmbrățișare a mamei, o vorbă bună a tatălui ori gustul bun al cozonacilor bunicii. Pentru a nu dezavantaja pe nimeni în demersul de a învăța, conducerea școlii a adoptat o bună strategie. 'Un proces educativ complex are nevoie de o echipă numeroasă, de oameni bine pregătiți, fiecare știind ce are de făcut pe specialitatea lui. Astfel, 74 de cadre didactice, dintre care 14 profesori itineranți, lucrează după un curriculum adaptat pentru handicapul mediu, asociat, sever. Instituirea programelor psihopedagogice începe cu grădinița, de la vârsta de 4-5 ani, și se continuă cu activitatea școlară a claselor I-X, organizate în urma unei diagnoze medicale, sociale și psihopedagogice, orientate pe nevoile imediate ale copiilor', relatează Daniela Stanciu, directorul unității. Medaliați la competiții sportive Rezultatele obținute de copii la concursuri sunt impresionante. Stau mărturie medaliile primite la diversele competiții sportive punctate în decursul timpului. Așa se face că în 2007 echipa de tenis de masă a școlii a obținut numeroase medalii la mai multe competiții, organizate la nivel de județ. De curând, în decembrie 2010, echipa de fotbal a școlii a câștigat locul I la 'Campionatul de Fotbal Unificat pentru Tineret', Special Olympics. Copiii sunt foarte îndemânatici și au abilități artistice. Ei pun suflet în tot ceea ce realizează. Anul trecut, la Zilele orașului, pe esplanada Teatrului Național 'Marin Sorescu', elevii Centrului 'Sfântul Mina' au organizat un stand cu lucrări originale, împodobite cu semințe, frunze, scoici și icoane pictate pe sticlă. În nuanțe vii sau triste, au pictat pe aceia care le-au ținut loc de mamă, tată, frați și prieteni: Mântuitorul, Maica Domnului, Sfântul Nicolae etc. Pentru originalitatea și efortul lor, micuții pictori au primit Premiul special din partea Primăriei municipale. Proporția de promovabilitate este de 96%, iar ponderea elevilor cu note peste 7 este de 75%. Elevii și profesorii își împletesc eforturile, imaginația și creativitatea în realizarea unei reviste a școlii, 'Suflet de copil'. Sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Mina, micuții de la centru așteaptă ziua în care ceilalți îi vor accepta cu ușurință în lumea cea mare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1463, Ultimul acces: 2025-03-22 00:53:59
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1