Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra[2011-01-15]La doi kilometri de comuna Ciclova Montană, județul Caraș-Severin, în inima codrilor seculari ai Banatului de munte, la poalele unei stânci de aproape 1.000 de metri (stânca Rolului), se află Mănăstirea Călugăra, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat. Comoara cea neprețuită a mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.Această mănăstire a reprezentat de-a lungul vremii un loc de închinare și bucurie duhovnicească pentru foarte mulți credincioși din Episcopia Caransebeșului, fiind considerat cel mai vechi așezământ monahal din cuprinsul acestei eparhii. Preotul și istoricul Nicolae Tincu Velia (1816-1867), în lucrarea sa 'Istoria bisericească politico-națională' scrisă în 1865, compusă după 'tradițiuni, monumente și documente istorice', bazându-se pe tradiția locală și pe informațiile rămase de la Petru, protopop al Vărădiei între anii 1776-1801, susține că mănăstirea care a existat la Ciclova Montană 'către răsărit, pe dealul păduros numit Călugăru, ar avea aceeași etate și viață ca și cele mai vechi mănăstiri românești... mai bine de 600 de ani'. Tradiția locală consemnează că de pe valea unde se știa că a fost demult o așezare monahală se auzeau adesea cântări îngerești. În ziua de 8 iunie 1859, cântările sfinte s-au auzit atât de tare din interiorul stâncii, încât credincioșii prezenți, între care și un tânăr teolog pe nume Alexie Nedici, au ascultat îngenuncheați aceste cântări dumnezeiești. În acest chip, locul a devenit foarte venerat. În duminici și la marile sărbători aici veneau mulțimi mari de credincioși. Chilia din inima muntelui Din tradiția locală aflăm că doi credincioși din Oravița, Mihail Nafir și Ilie Strâmbei, ascultând cele povestite de teologul Alexie, au început să cerceteze mai cu de-amănuntul locul. Au observat că dintr-o piatră curgea apă, izvorâtă parcă din interiorul stâncii. Făcându-se săpături în acel loc, au descoperit un altar de piatră moale, o icoană a Maicii Domnului cu pruncul în brațe, câteva obiecte bisericești și osemintele pustnicului care s-a nevoit în acel loc. Era evident că fusese chilia unui pustnic care în decursul anilor s-a umplut cu pământ. Ctitorul actualei mănăstiri a fost Alexie Nedici, care la terminarea studiilor teologice a intrat în monahism și a zidit în apropierea peșterii o biserică. Mănăstirea Călugăra, astăzi monument istoric, este construită din piatră și cărămidă, având acoperiș de tablă, are plan dreptunghiular, împărțit în altar semicircular spre răsărit, naos și pronaos, având 17,30 m lungime și 7 m lățime. Turnul, în plan patrulater, are acoperiș de tablă în stil baroc, având o înălțime de 12 m. În naosul mănăstirii sunt păstrate într-o raclă moaștele pustnicului, descoperite în peșteră în anul 1859, și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În decursul anilor, lăcașului mănăstiresc i s-au făcut câteva reparații și îmbunătățiri: în anul 1862 s-au construit chiliile mănăstirii, cărora în 1907 li s-a adăugat veranda; în anul 1942 s-a renovat biserica după planul arhitectului Dimitrie Boitor din Oravița și s-a pictat interiorul în stil bizantin, în tempera, de pictorul Nicolae Popovici, preot la Cacova; s-au sculptat iconostasul și strănile de către sculptorul Aurel Cocârlă din Oravița. Un sculptor talentat a lucrat în lemn tronul Maicii Domnului din naosul mănăstirii. Mănăstirea astfel împodobită a fost sfințită în data de 3 octombrie 1943 de episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului, în prezența unei mari mulțimi de credincioși din împrejurimi. Comoara mănăstirii, icoana Maicii Domnului Comoara cea neprețuită a mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care ascultă neputințele și necazurile oamenilor, revărsând asupra celor care vin mângâiere, alinare și binecuvântare. Cele mai multe date despre minunile săvârșite la icoana Maicii Domnului le avem din tradiția orală, foarte puține dintre ele fiind consemnate în scris. Se spune despre icoană că ar fi o copie a icoanei Maicii Domnului Prodomita, care se află în Sfântul Munte. O întâmplare minunată legată de această icoană a fost consemnată într-o cronică veche. Icoana, spune cronica, a fost luată de credincioși și dusă în biserica din Oravița, dar după două zile icoana dispăruse din locul de unde fusese pusă spre închinare, întorcându-se în peșteră fără ca mâna omenească să o fi atins. Această minune l-a determinat pe tânărul teolog Alexie să intre în cinul monahal fără acordul părinților lui. Odată cu trecerea timpului s-au remarcat numeroase minuni, dintre care amintim: o femeie oarbă din naștere și-a recăpătat vederea complet. Prima ei rugăminte adresată celor din jur a fost să-i aducă copilul să-l vadă întâia oară. Un om care era paralizat s-a vindecat pe când dormea lângă biserică. În vis a auzit-o pe Maica Domnului poruncindu-i să înconjoare biserica de trei ori, iar el trezindu-se, a constatat sub privirile mirate ale tuturor că putea merge. Astăzi, Mănăstirea Călugăra este așezământ monahal de călugări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 5481, Ultimul acces: 2025-03-18 09:23:37
|
Timp total: 0,13s...
[]:1