Lideri religiosi avertizeaza: "casatoriile" homosexuale ameninta libertatea religioasa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Lideri religioși avertizează: "căsătoriile" homosexuale amenință libertatea religioasă

[2012-01-15]
Zeci de lideri religioși s-au raliat împotriva redefinirii căsătoriei în America, avertizând că o astfel de mișcare va avea "consecințe ample" pentru libertatea religioasă. Într-o scrisoare deschisă către toți americanii, din 12 ianuarie 2012, liderii descriu căsătoria și libertatea religioasă ca "drepturi fundamentale care stau sau cad împreună". Ei au arătat că dacă definiția civilă a căsătoriei este schimbată pentru a include cuplurile de același sex, guvernul "va impune recunoașterea specială a unor relații" pe care multe comunități "nu pot, în conștiință, să le susțină". Între cei care au semnat scrisoarea se numără viitorul Cardinal Timothy M. Dolan de New York - președinte al Conferinței Episcopale Americane - și Episcopul Salvatore J. Cordileone de Oakland, președinte al Subcomitetului Episcopilor americani pentru Promovarea și Apărarea Căsătoriei.
Episcopul William E. Lori de Bridgeport, președinte al Comitetului ad hoc al Episcopilor pentru Libertate Religioasă a semnat și el scrisoarea, alături de Episcopul Kevin C. Rhoades de Fort Wayne - South Bend, care conduce Comitetul Episcopilor pentru Laici, Căsătorie, Familie și Tineret. Episcopii s-au alăturat la peste 35 de lideri religioși reprezentând o largă varietate de comunității din SUA, incluzând grupuri evanghelice, luterane, penticostale, anglicane, baptiste, metodiste, evreiești și mormone. În declarație se afirmă despre căsătorie că este o instituție universală și de bază care "precede și transcende" orice guvernare, societate sau grup religios. Aceasta deoarece este înrădăcinată în natura persoanei umane ca bărbat și femeie și copiii se nasc din unirea dintre aceștia.
Liderii religioși argumentează că schimbarea definiției civile a căsătoriei schimbă sute sau chiar mii de legi care fac trimitere la statutul marital, referitoare la taxe, locuințe, proprietăți, locuri de muncă, adopție, educație și asistență de sănătate. Noi legi în aceste domenii vor avea "grave consecințe" pentru indivizii și pentru grupările religioase care activează în școli, spitale, agenții de adopție, centre de consiliere și multe alte instituții. Liderii au mai avertizat că grupurile religioase sunt deja caracterizate drept fanatice pentru adeziunea față de convingerile lor religioase ferme. Scrisoarea dă exemple de "sancțiuni și presiuni guvernamentale" împotriva agențiilor de adopție care se opun la a încredința copii unor cupluri homosexuale sau a consilierilor matrimoniali care refuză să consilieze cupluri "căsătorite" de homosexuali.
Liderii religioși au mai vorbit despre situații în care grupurile religioase din țară s-au confruntat cu alte sancțiuni guvernamentale, pierzând contracte de servicii, subvenții și statutul de scutire de taxe deoarece au refuzat să trateze uniunile de același sex ca și căsătorii. Dacă este redefinită căsătoria civilă, pedepsele vor deveni "mai frecvente și mai severe", guvernul forțând indivizii și grupurile religioase să își încalce convingerile recunoscând comportamentul homosexual ca fiind "echivalent moral cu comportamentul sexual marital". Liderii religioși îi îndeamnă pe americani să recunoască faptul că uniunea dintre un bărbat și o femeie este o instituție fundamentală care contribuie la "binele comun" al societății. Ei cer "tuturor persoanelor de bunăvoință" să conlucreze în sprijinirea legilor care protejează atât "semnificația unică a căsătoriei cât și darul prețios al libertății religioase".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1007, Ultimul acces: 2022-08-17 06:50:00