Se intensifica pregatirile pentru Intalnirea Mondiala a Familiilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Se intensifică pregătirile pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor

[2012-01-17]
Cu aproximativ 140 de zile rămase până la a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care va include participarea Papei Benedict al XVI-lea la Milano, pregătirile se intensifică. Un simpozion de pregătire a evenimentului din perioada 30 mai - 3 iunie 2012 s-a desfășurat săptămâna aceasta la Universitatea Pontificală Laterană. Rod al colaborării dintre Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Căsătorie și Familie și Institutul Pontifical Pastoral Redemptor Hominis, simpozionul a fost intitulat "O astfel de familie pentru o astfel de societate". Cardinalul Ennio Antonelli, președinte al Consiliului Pontifical pentru Familie și unul dintre organizatorii Întâlnirii Mondiale, a declarat pentru ZENIT că "cinematografia, arta în general, mijloacele de informare în masă trebuie să respecte dimensiunea profundă a realității persoanei umane, în familii, la muncă, în momentele de celebrare". "Dacă ele nu banalizează toate acestea, reducând persoana la un obiect, pot fi foarte utile pentru creșterea umană și pentru o mai mare conștientizare a ceea ce sunt omul și viața".
Congresul s-a deschis cu salutul Mons. Dario Vigano, președinte al Institutului Redemptor Hominis, și scurta dar profunda intervenție a Episcopului Enrico Dal Covolo, rectorul Universității, care a reflectat la felul în care mass-media influențează tot mai mult relațiile de familie, modelând timpurile, spațiile și rolurile, și precizând noi provocări, în lumina actualei urgențe educaționale despre care a vorbit atât de mult Papa Benedict al XVI-lea. "Ca exemplu concret, care este imaginea femeii ce reiese din mass-media de astăzi? Imaginea unei femei 'agresive', care își urmărește cu disperare împlinirea personală, cu costul reducerii drastice a prezenței și a rolului ei de neînlocuit în familie. Sunt convins că convertirea societății noastre trebuie să treacă prin convertirea femeii: este necesar și urgent ca femeile să abandoneze această imagine dăunătoare despre ele însele, creată și alimentată de mare parte dintre mass-media".
Intervenția rectorului a fost urmată de cea a Mons. Livio Melina, președinte al Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea, care a subliniat din nou că subiectul familiei nu poate fi ocolit, deoarece este "central și crucial, nu doar pentru societatea eclesială ci pentru întreaga societate". Cu privire la colaborarea dintre familie și cinematografie, el a reflectat asupra faptului că familia este "un mister, nu în sensul că e ceva întunecat, ci în sensul unei realități umane în care se împlinește vocația omului de a se dărui pe sine însuși și al revelației lui Dumnezeu care se reflectă în ea". Prezentând această realitate, cinematografia "pare uneori să o discrediteze, obiectivizând-o, până acolo încât însuși Papa Ioan Paul al II-lea s-a temut de riscurile reprezentării ei în acest sens".
Punând din nou accentul pe Întâlnirea Familiilor, pr. Davide Milani, director de comunicații al Diecezei ambroziene, a explicat cum a apărut ideea Întâlnirii și că, în ciuda faptului că mai sunt încă patru luni, "în Milano acest eveniment a început deja", de la efortul Bisericii Ambroziene, care a molipsit orașul și societatea civilă, mobilizate pentru a realiza condițiile ideale pentru a primi cele aproape 100.000 de familii care vor sosi. "De câteva săptămâni sunt căutate familii milaneze și lombardeze gata să își deschidă ușile caselor lor", oferind ospitalitate. După prezentarea prof. Jose Noriega, cu titlul "Narațiunile din cinematografie și binele familiei", seria de intervenții a fost încheiată de Chiara Palazzini, vice-președinte al Institutului Redemptor Hominis, care a vorbit despre relațiile dintre membrii unei familii, în dimensiunea inter-generațională - felul în care acestea sunt adesea prezentate nepotrivit de mass-media, în particular de ficțiune. "Viitorul și liniștea tuturor cetățenilor, adică a copiilor de astăzi care vor fi adulții de mâine, depind de bunăstarea familiei și de relațiile pozitive dintre membrii ei".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1038, Ultimul acces: 2022-08-07 01:17:20