S.O.S. bisericile Olteniei! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

S.O.S. bisericile Olteniei!

[2012-01-17]
Autor: Ciprian Plaiasu
Distrugeri din bisericile Olteniei
Patrimoniul ecleziastic al Olteniei e în pericol. O dovedește fără drept de tăgadă o lucrare publicată recent, care inventariază, județ după județ, biserici-monument istoric din zonă, laolaltă cu problemele acestora. „Un spectacol înfiorător, care nu este demn de o instituție ce-L slujește pe Dumnezeu și oamenii", notează Adrian Gheorghe, autorul, cu privire la starea deplorabilă în care se găsesc, de pildă, cele peste 119 biserici din lemn din județul Gorj. Aceasta, în condițiile în care toate aceste biserici (ale Olteniei și ale României, în general) ar putea fi cu succes valorizate turistic, creându-se premisele prin care pelerinajul religios să devină și unul cultural...
Potrivit tradiției românești, tot ce avea mai bun o comunitate era investit în locașul reprezentativ - biserica; acest lucru a fost unul cotidian până în epoca modernă. Că patrimoniul ecleziastic nu mai reprezintă însă, în timpurile noastre, o prioritate o arată și lucrarea publicată recent, S.O.S. Zestrea culturală a Olteniei. De dimensiuni reduse, cartea deschide o cutie a Pandorei cât privește bisericile de patrimoniu ale zonei. E drept, nu-și propune să trateze exhaustiv problema acestora (nici nu avea cum; s-a născut în urma unui proiect de voluntariat și reprezintă, așadar, un început), dar dovedește interesul pentru valorile care dau greutate istoriei românilor.
Renunțând la mitizări inutile și cu puținele resurse pe care le-a deținut, autorul, Adrian Gheorghe (și O.N.G.-ul pe care îl conduce, Alexis Project), a adunat informații prețioase despre bisericile incluse în patrimoniul național din zona Olteniei, dintre care, cele mai multe, sunt total necunoscute publicului și se află într-o avansată stare de degradare.
Cine e de vină?
Obiectivul principal al lucrării este, așadar, acela de a prezenta situația dezastruoasă în care se află bisericile monument istoric ale Olteniei, situație determinată de indiferența, ignoranța și pasivitatea persoanelor fizice și juridice care dețin prerogative în administrarea bunurilor imobile și mobile religioase incluse în Lista Monumentelor Istorice.
Adrian Gheorghe identifică, astfel, o serie de vinovați: „există entități desemnate legal din rândul Bisericii Ortodoxe, ale administrației locale/centrale, precum și instituții descentralizate teritoriale aflate în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, ce nu își exercită optim atribuțiile specifice pentru salvarea și prezervarea patrimoniului național religios. Asistăm astfel la imagini cu biserici «jupuite», fresce/elemente de mobilier/structuri de rezistență distruse, termopane montate pe monumente de secol XVIII, instalații electrice sau de climatizare fixate impropriu în zidăria originală, icoane și cărți de patrimoniu național depozitate în condiții improprii sau înstrăinate către persoane fizice neautorizate". Autorul menționează demersul Mitropoliei Olteniei, administratorul obiectivelor de patrimoniu menționate, de a iniția proiecte de restaurare, însă surprinde greutatea cu care se implementează acestea din cauza insuficienței resurselor financiare.
Important e însă altceva: S.O.S. Zestrea culturală a Olteniei nu se oprește, în cele mai multe dintre cazuri, asupra monumentelor emblematice ale zonei (care arată cât de cât satisfăcător), ci mai cu seamă asupra acelora pe care turistul le „ratează", adesea pentru că nu le cunoaște. Deși pentru mulți dintre noi indicativul categorie B, cu care sunt prezentate aceste imobile în Lista Monumentelor Istorice, atrage după sine ideea că bisericile cu pricina sunt mai puțin importante decât altele, trebuie să știm că ele reprezintă totuși o altă istorie, nu mai puțin semnificativă; istoria celor care nu au domnit, care nu au avut resurse suficiente pentru a ridica monumente unicat, dar au ridicat totuși locașe de cult, a căror putere în viața comunității nu poate fi pusă sub semnul întrebării.
Cartea trage un semnal de alarmă și asupra faptului că nu există un inventar complet al bunurilor mobile și imobile aparținând patrimoniului național bisericesc din zona Olteniei. Ne permitem să completăm afirmația cu o alta: un astfel de inventar nu s-a realizat în majoritatea protopopiatelor din țară .
Lucrarea care stă la baza acestui articol a apărut în cadrul unui proiect de voluntariat desfășurat de O.N.G.-ul Alexis Project, condus de Adrian Gheorghe. În cele 90 de pagini ale sale, cartea se constituie într-un semnal de alarmă privind degradarea patrimoniului ecleziastic al Olteniei (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt).
În județul Dolj nu există probleme mici
Lucrarea are, așadar, în vedere elemente ale patrimoniului ecleziastic din cele cinci județe care formează regiunea Olteniei: Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt. Județului Dolj i s-a acordat cea mai mare atenție (probabil în funcție de cum s-a reușit realizarea documentării), iar autorul menționează un număr de 10 biserici și ansambluri care au nevoie de reparații urgente, cele mai multe incluse în Lista Monumentelor Istorice la categoria B: biserica „Înalțarea Domnului" din comuna Gruița, biserica Sfântul Pantelimon din satul Goiești (1816), Mănăstirea Sadova (secolul XV, una dintre primele construcții ale lui Matei Basarab), imobilul care adăpostește fondul de carte rară al Mitropoliei Olteniei de la Mănăstirea Jitianu (clădire încadrată în categoria A), biserica „Coșuna-Bucovăț" (1483, una dintre cele mai vechi biserici din regiunea Olteniei, imobil încadrat în categoria A), biserica „Sfântul Gheorghe Vechi-Cuvioasa Paraschiva" din Craiova, bisericile „Sfinții Voievozi" (atât cea veche, aflată în ruine, cât și cea nouă) din Amărăștenii de Jos, biserica „Sfinții Voievozi" din Balota și biserica „Sfântul Nicolae" din Castranova.
În cele mai multe cazuri, probleme grave - precum lipsa marcării adecvate („Sfântul Pantelimon" sau „Sfântul Gheorghe Vechi-Cuvioasa Parachiva"), nevoia urgentă de restaurare a picturii, scurgerea apei pluviale pe pereții exteriori, care provoacă erodarea și distrugerea tencuielii, sau lipsa unor geamuri - par amănunte minore pe lângă adevăratele dezastre cu care se confruntă alte locașuri: fisuri masive în zidărie, cu risc de surpare (bisericile „Înalțarea Domnului" din comuna Gruița și „Sfinții Voievozi" din Balota), prăbușirea acoperișului și deteriorarea extrem de gravă a picturilor („Sfinții Voievozi" - biserica veche - din Amărăștenii de Jos, biserica „Sfinții Voievozi" din Balota, precum și biserica „Înalțarea Domnului"), fisuri în fundație și în structura de rezistență, din cauza montării iresponsabile a utilităților (biserica „Sfântul Gheorghe Vechi-Cuvioasa Parachiva").
Un caz aparte este cel al imobilului care adăpostește fondul de carte rară al Mitropoliei Olteniei de la Mănăstirea Jitianu. Colecția care cuprinde peste 700 de volume din patrimoniul cultural național mobil este depozitată în condiții precare, fără a fi respectate normele de protejare și conservare în vigoare. Există riscul iminent al deteriorării sau al distrugerii iremediabile a unor exemplare cu valoare deosebită, precum Catavasierele de la Sibiu (1803, 1817, 1819), Noul Testament-Sankt Petersburg (1819), Octoihul de la Râmnic (1811).
Câteva dintre bisericile Mehedințiului, transformate în depozite
În județul Mehedinți, lucrarea se oprește asupra bisericilor din lemn, un patrimoniu prețios, în mare parte necunoscut și subevaluat. Majoritatea acestor biserici - sunt 36 în Lista Monumentelor Istorice - se află într-o avansată stare de degradare, survenită atât pe fondul lipsei banilor, dar și a cadrului legal ambiguu referitor la titlul de proprietate al terenurilor pe care se află construcțiile.
E prezentată pe larg situația a opt dintre aceste biserici: biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan" (ridicată pe la 1650; nu se mai slujește aici din 1930) situată în cimitirul satului Căpățânești, comuna Broșteni, biserica „Sfinții Voievozi" (1763, refăcută în 1836) din Isverna, biserica „Sfântul Gheorghe"(1841) din cimitirul Turtaba, comuna Isverna, biserica „Intrarea Macii Domnului în Biserică" (1777, rezidită în 1820) din cimitirul satului Peștenuța, comuna Florești, biserica „Sfântul Nicolae" (ridicată înainte de 1862, când se finalizează pictarea) situată în cimitirul satului Malarișca, comuna Podeni, biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil"(1770) din cimitirul comunei Balta, biserica din lemn „Sfinții Voievozi" (1763) din Seliștea, comuna Isverna, biserica „Sfinții Voievozi" din comuna Husnicioara (1785, singura de zid).
Câteva dintre aceste biserici încă funcționează ca locașe de cult, însă multe dintre cele rămase sunt folosite ca depozite ale materialelor de uz gospodăresc în cimitire. Întrucât sunt construite din lemn, toate necesită urgente reparații la structura de rezistență. Majoritatea - cu excepția bisericii „Sfinții Voievozi" din Isverna, unde localnicii au refăcut acoperișul fără aprobarea Direcției de Cultură și Patrimoniu - prezintă fisuri în înveliș. Restaurarea picturii este, de asemenea, o problemă generală, însă nimeni nu se încumetă să facă ceva din cauza statutului incert al titlului de proprietate asupra pământului pe care se află ridicate.
În Gorj „este un dezastru generalizat"
Aceeași situație a neclarificării dreptului de proprietate este invocată de administratori, preoți și protoierei din județul Gorj. Deși autorul prezintă detaliat doar patru locașuri de cult din acest județ - biserica de lemn „Sfântul Nicolae" (1781) din comuna Scoarța, biserica de zid „Sfântul Grigorie Teologul" (1841) din Bălănești, biserica de zid „Sfinții Ioan, Nicolae și Gheorghe" (1824) din Târgu-Cărbunești și biserica de lemn „Sfântul Gheorghe" (1794) din comuna Schela -, el amintește totuși cele peste 119 biserici din lemn ce se găsesc aici, precum și starea îngrijoărătoare în care au ajuns: „Este un dezastru generalizat: unele sunt căzute la pământ, prin acoperișurile și învelitorile distruse plouă și ninge de la Dumnezeu, interioarele devastate, ca după războaie, sau folosite ca depozite de gunoi, icoane vechi din lemn, aruncate la întâmplare, aflate într-o stare avansată de degradare, cârpeli «binevoitoare» la tot pasul, improvizații moderniste și construcții adiacente, care au desfigurat forma originală a acestora, un spectacol înfiorător, care nu este demn de o instituție ce-L slujește pe Dumnezeu și oameni".
Adrian Gheorghe menționează și cazurile celebre, Mănăstirea Polovragi și Tismana: în primul caz restaurarea s-a făcut de mântuială, iar în al doilea s-au realizat lucrări de „modernizare" a paraclisului aferent mănăstirii Tismana fără avizele necesare.
În județul Vâlcea sunt analizate monumentele reprezentative
În Vâlcea autorul renunță a mai prezenta micile perle necunoscute ale patrimoniului ecleziastic și se oprește asupra problemelor existente la cinci dintre monumente reprezentative pentru județ: Mănăstirea Hurezi (1690-1709, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu și imobil înscris în patrimoniul U.N.E.S.C.O.), biserica „Sfântul Nicolae și Sfinții Voievozi" (1774-1790, monument categoria A) situată în comuna Măldărești, ansamblul fostei mănăstiri Mamu (sec. XVIII) din comuna Lungești, biserica „Adormirea Maicii Domnului" (sec. XV, una dintre cele mai vechi din Țara Românească), fosta mănăstire Stănești, comuna Lungești, și bolnița Mănăstirii Cozia - biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel". La toate aceste biserici, mai puțin în cazul Mănăstirii Hurezi, autorul remarcă probleme consistente legate de restaurarea picturii și conservarea structurilor de rezistență. La Hurezi însă problema ține de ansamblu, mai exact de unele dintre clădirile anexe, precum hambarul Arhimadritului Ioan sau bolnița mănăstirii, care necesită reparații și numeroase intervenții.
Cum facem să ne promovăm monumentele?
Pentru județul Olt lucrarea urmărește o altă idee. Dintre cele șase monumente prezentate, trei sunt într-o stare satisfăcătoare sau chiar foarte bună: mănăstirea Călui, mănăstirea Clocociov și mănăstirea Brâncoveni; toate incluse în categoria A în Lista Monumentelor Istorice. Adrian Gheorghe semnalează însă câteva probleme legate de condițiile în care își desfășoară activitatea muzeele aflate în administrarea acestor așezăminte și accentuează lipsa de interes a autorităților în a face cunoscute monumentele. Celelalte trei locașuri prezentate necesită intervenții urgente: mănăstirea Seaca Mușetești (1427-1518), biserica din lemn „Adormirea Macii Domnului" (1766-1771) din comuna Leleasca și mănăstirea Hotărani (sec.XVI); ultima, deși e încadrată ca monument de tip B, e considerată de specialiști la fel de importantă ca mănăstirile Brâncoveni, Călui și Clocociov.
Și, atunci, principala concluzie care se desprinde din lectura lucrării S.O.S. Zestrea culturală a Olteniei e aceea că zestrea patrimonială ecleziastică - și nu doar cea din Oltenia - e o componentă care poate fi valorizată de statul român în spațiul european în care am intrat de câțiva ani. Mai mult decât atât: autorități, Biserică, societate, cu toți ar trebui să înțelegem că o investiție în patrimoniu nu e un câștig pe termen scurt, dar e una care se poate dovedi imună la crizele mondiale de orice natură. Factorii de decizie ar trebui astfel să înțeleagă că toate aceste biserici trebuie să facă parte din „România turistică"; restaurate și conservate, ar putea în orice moment să constituie un argument pentru un viitor (și dorit) pelerinaj cultural.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1017, Ultimul acces: 2022-08-09 11:26:26