Cautarea unitatii cere schimbarea noastra interioara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Căutarea unității cere schimbarea noastră interioară

[2012-01-22]
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit și astăzi cu credincioșii pentru rugăciunea Angelus. Înaintea antifonului marian Sfântul Părinte a rostit câteva cuvinte, amintind că ne aflăm în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. La final a adresat o invitație celor prezenți pentru a participa la celebrarea de miercuri din Bazilica San Paolo fuori le mura. Redăm în continuare alocuțiunea Pontifului după traducerea Radio Vatican.
Iubiți frați și surori!
Duminica de astăzi cade în mijlocul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (SRUC), care se celebrează de la 18 la 25 ianuarie. Invit cordial pe toți să se unească cu rugăciunea pe care Isus a adresat-o Tatălui în ajunul pătimirii sale: "Ca și ei să fie una în noi pentru ca lumea să creadă" (In 17,21). Anul acesta, în special, meditația noastră în SRUC face referință la un fragment din Prima Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni, din care a formulat motoul: "Toți vom fi schimbați prin biruința Domnului nostru Isus Cristos" (cf. 1Cor 15,51-58). Suntem chemați să contemplăm victoria lui Cristos asupra păcatului și asupra morții, adică învierea Sa, ca un eveniment ce transformă radical pe toți cei care cred în El și deschide accesul lor la o viață incoruptibilă și nemuritoare. A recunoaște și a primi forța transformatoare a credinței în Isus Cristos îi susține pe creștini chiar în căutarea deplinei unități între ei.
Anul acesta textele pentru SRUC au fost pregătite de un grup polonez. În fapt, Polonia a cunoscut o lungă istorie de lupte curajoase împotriva a diverse adversități și a dat dovadă în mod repetat de mare hotărâre, animată de credință. De aceea cuvintele care dau tema amintită mai sus au o rezonanță și o incisivitate speciale pentru Polonia, În cursul secolelor, creștinii polonezi au intuit în mod spontan o dimensiune spirituală în dorința lor de libertate și au înțeles că adevărata victorie poate veni numai dacă este însoțită de o profundă transformare interioară. Ei ne amintesc că toată căutarea noastră de unitate poate fi condusă în mod realist dacă schimbarea are loc înainte de toate în noi înșine, dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să acționeze, dacă ne lăsăm transformați după chipul lui Cristos, dacă intrăm în viața nouă în Cristos, care este adevărata victorie, unitatea vizibilă a tuturor creștinilor este întotdeauna o lucrare ce vine de sus, de la Dumnezeu, operă care cere umilința de a recunoaște slăbiciunea noastră și de a primi darul. Însă, pentru a folosi o expresie pe care o repeta adesea Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, fiecare dar devine și angajament. Unitatea care vine de la Dumnezeu cere deci angajarea noastră zilnică de a ne deschide unii altora în caritate.
De multe decenii, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor constituie un element central în activitatea ecumenică a Bisericii. Timpul pe care îl vom dedica rugăciunii pentru deplina comuniune a ucenicilor lui Cristos ne va permite să înțelegem mai profund cum vom fi transformați de victoria Sa, de puterea învierii Sale. Miercurea viitoare, cum este obiceiul, vom încheia Săptămâna de Rugăciune cu celebrarea solemnă a Vesperelor sărbătorii Convertirii Sfântului Paul, în Bazilica San Paolo fuori le mura, la care vor fi prezenți și reprezentanții celorlalte Biserici și comunități creștine. Vă aștept în număr mare la acea întâlnire liturgică pentru a reînnoi împreună rugăciunea noastră către Domnul, izvor al unității. Să o încredințăm încă de acum, cu încredere filială, mijlocirii Fericitei Fecioare Maria, Maica Bisericii.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1018, Ultimul acces: 2022-08-08 15:47:05