Încheierea SRUC 2012 la Iași[2012-01-26]Ora de rugăciune care a încheiat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Iași a fost prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași. Celebrarea ecumenică a avut loc în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, miercuri, 25 ianuarie 2012, la ora 17, fiind transmisă și pe calea undelor prin intermediul postului Radio Maria, aflăm de pe Ercis.ro. PS Petru Gherghel a fost însoțit la altar de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, un grup de preoți de la seminar, din parohiile și congregațiile din Iași. Din partea Bisericii Ortodoxe a participat la celebrare pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universității "Al. I. Cuza" din Iași. Au participat de asemenea persoane consacrate, seminariști și credincioși, atât catolici, cât și ortodocși, care s-au unit în rugăciune pentru realizarea unității pe care însuși Cristos a voit-o și pentru care s-a rugat Tatălui.Ora de rugăciune s-a desfășurat după schema obișnuită: Adunarea, Liturgia Cuvântului, Rugăciunea penitențială și stropirea cu apă sfințită. În încheiere s-a rostit rugăciunea de angajare și a fost oferită binecuvântarea. Ultima zi de rugăciune pentru unitatea creștinilor s-a desfășurat sub motoul: "Reuniți în împărăția lui Cristos". Isus Cristos este primul născut dintre cei morți. El s-a umilit pe sine și a fost înălțat, făcându-i părtași pe toți la împărăția și înălțarea sa. În prima lectură, luată din Cartea întâi a Cronicilor, este prezentat imnul lui David, născut din bucuria regelui și a poporului său în fața construirii templului. Acest imn exprimă tot adevărul: totul vine prin har. Psalmul regal de mulțumire continuă această idee. Tradiția creștină oferă un sens profund imnului responsorial prezentându-l pe adevăratul Rege care este Cristos. El este prezența perfectă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Domnul vrea să ne facă "împreună moștenitori cu Fiul Său" și "membri ai familiei sale regale". Scrisorile din Cartea Apocalipsului, adresate celor șapte Biserici locale, constituie un mesaj adresat Bisericii din toate timpurile și locurile. Promisiunea de a sta alături de Domnul, vestită în prealabil celor doisprezece, se extinde acum la toți cei care au obținut victoria prin credința lor. În textul evanghelic, Domnul descoperă celor care cred și îl mărturisesc finalitatea planului Său: unde sunt Eu va fi și cel care mă slujește. Iată așadar că servitorul lui Isus, pe care Tatăl îl cinstește, va fi acolo unde Domnul este așezat, la dreapta Tatălui, pentru a domni. Noi, creștinii, suntem conștienți că unitatea dintre noi, deși cere eforturi umane, este mai presus de toate un dar al lui Dumnezeu. Implică participarea la victoria lui Cristos asupra păcatului, a morții și a răului care provoacă diviziunea. Participarea noastră la victoria lui Cristos ajunge la plinătatea ei în ceruri. Preasfințitul, în predica sa, a amintit celor prezenți în catedrală, precum și tuturor celor care au ascultat această celebrare prin intermediul Radio Maria, tema principală a acestei săptămâni de rugăciune pentru unitate: transformați prin victoria lui Cristos, amintind că toți vom fi transformați de Cristos slujitorul, învingătorul răului, cel care aduce și oferă pacea sa tuturor fără a face vreo distincție. Preasfințitul i-a îndemnat pe toți cei prezenți să unească rugăciunile și intențiile lor pentru ca Cristos să ne transforme cu harul Său și să ne facă colaboratori ai misiunii Sale nobile. Cu toții suntem chemați să fim instrumente vii ale planului lui Dumnezeu și părtași la victoria lui Cristos. Aceasta este concluzia întregii săptămâni de rugăciune și încununarea dorinței si speranței noastre. La final, Preasfințitul a înălțat rugăciunea sa către Preasfânta Fecioară, ca aceasta să ne ia sub mantia ei ocrotitoare și să ne adune în jurul Fiului ei și Fratele nostru, pentru ca toți să fim una ca lumea să creadă. Pr. Gheorghe Popa a mulțumit Domnului pentru prezența sa și în anul acesta la ora de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Părintele a prezentat mesajul IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, încurajarea și binecuvântarea acestuia. Ora de rugăciune a fost animată de corul "Juvenes Ecclesiae" al Catedralei catolice din Iași. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1426, Ultimul acces: 2024-12-02 00:55:32
|
Timp total: 0,23s...
[]:1