Slujbe in mijlocul celor privati de libertate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Slujbe în mijlocul celor privați de libertate

[2013-01-17]
Ieri, de sărbătoarea Închinării cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru, mai mulți ierarhi s-au aflat în penitenciare, acolo unde o parte din creștini trăiesc sub "lanțul" privării de libertate.
Mărește
Mai multe fotografii
Sectorul social-misionar al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în colaborare cu conducerea penitenciarelor din Galați și Brăila, a organizat ieri, 16 ianuarie 2013, programe pastoral-misionare și social-filantropice pentru cei privați de libertate. În Capela "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din incinta Penitenciarului Galați, un sobor de preoți din municipiu, dar și din slujirea socială au săvârșit slujba Sfintei Liturghii și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, în prezența persoanelor private de libertate și a cadrelor acestei instituții, potrivit Ziarul Lumina.
Soborului slujitor i s-a adăugat și Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Casian, care după o slujbă de mulțumire a săvârșit slujba de binecuvântare a începerii lucrărilor pentru noua biserică ce se va zidi în curtea penitenciarului. Au fost vizitate școala, atelierul de pictură unde, în prezent, pe lemn, din vechea construcție a penitenciarului, impecabil conservat de 130 de ani, se pictează crucea ce va fi așezată pe altarul noii biserici.
Manifestări asemănătoare s-au desfășurat și la penitenciarul din municipiul Brăila, delegat fiind pr. protoiereu Gheorghe Marinescu, unde, după Sfânta Liturghie, persoanele private de libertate au susținut un mic program cultural.
La Penitenciarul pentru minori și tineri din Tichilești, județul Brăila, minorii de la regimul semideschis au participat la Sfânta Liturghie, după care, în sala de festivități a instituției, pr. Ovidiu Soare a susținut o conferință cu tema "Despre persecuția creștinilor și libertate".
În toate cele trei instituții din Galați și Brăila, persoanele private de libertate prezente la manifestări au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare, cărți de rugăciune și alte daruri de suflet.
Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie în capela Penitenciarului "Sfântul Apostol Petru și Pavel" din Tulcea. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat importanța credinței și a rugăciunii stăruitoare în împlinirea cererilor de folos în viața fiecărui creștin. "Așa cum Biserica se ruga necontenit pentru Sfântul Apostol Petru ce se afla în temniță și Dumnezeu l-a eliberat în chip minunat, tot așa în fiecare zi, la fiecare slujbă a sa, ea se roagă pentru cei întemnițați și pentru slobozirea lor", a spus PS Episcop Visarion.
La Sfânta Liturghie au participat cadre ale unității și deținuți, iar la final au primit calendare și daruri din partea Centrului eparhial.
Tot ieri, un sobor de preoți din cadrul Cercului pastoral nr. 1 al Protopopiatului Slobozia din Episcopia Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie în capela Penitenciarului Slobozia, la care au participat 20 de deținuți. Aceștia au primit cu această ocazie daruri, haine, alimente și icoane din partea Asociației "Din inimă pentru aproapele" din cadrul Protopopiatului Slobozia. Sfânta Liturghie a fost transmisă și celorlalți deținuți prin televiziunea cu circuit închis a penitenciarului. Părintele protoiereu Dumitru Drăghici, de la Protopopiatul Slobozia, a transmis un mesaj din partea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. A urmat apoi o slujbă de sfeștanie la așezământul de cazare și protocol al penitenciarului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1037, Ultimul acces: 2022-08-17 20:44:26