Candelabrul care da lumina Papei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Candelabrul care dă lumina Papei

[2013-01-31]
Cei 75 de ani ai salezienilor în Vatican pot fi comparați cu un candelabru, care ține lumina Papei pentru ca ea să fie difuzată tuturor. Aceasta a fost imaginea folosită de Arhiepiscopul Angelo Becciu, substitut în secretariatul de stat, în introducerea la predica sa, de la Liturghia celebrată în această dimineață în Capela Corului din Bazilica Vaticană, în ziua de sărbătorire a Sf. Ioan Bosco, fondatorul salezienilor.
Arhiepiscopul, informează News.va, a amintit că în 1937 Papa Pius al XI-lea i-a chemat pe salezieni în Vatican și le-a încredințat sectorul tipărituri și L'Osservatore Romano. Comunitatea care "trăiește între pereții leonini", a continuat prelatul, "continuă să își exercite experiența și aptitudinile de administrare în slujirea răspândirii cât mai largi a Cuvântului lui Dumnezeu și a documentelor magisteriale prin publicații care sunt tipărite cu atenție și traduse în numeroase limbi". În România salezienii pot fi găsiți la Constanța și la Bacău. O comunitate se găsește și dincolo de Prut, în Chișinău.
Salezienii și colaboratorii lor "slujesc Cuvântul lui Dumnezeu", a subliniat Arhiepiscopul, citând câteva exemple despre importanța Cuvântului în viața Sf. Ioan Bosco. După Liturghie a fost proiectat un documentar la sediul tipografiei vaticane. Materialul video - în onoarea aniversării a 75 de ani de prezență a salezienilor în Vatican - a fost pregătit de Domenico Nguyen Duc Nam, care a reunit fotografii istorice și scurte înregistrări video cu Pontifi vizitând tipografia.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 925, Ultimul acces: 2022-08-09 01:19:02