Conclavul ar putea fi grabit, dar se pare ca doar daca intervine Papa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Conclavul ar putea fi grăbit, dar se pare că doar dacă intervine Papa

[2013-02-19]
Vinerea trecută, publicația franceză IMedia scria că e posibil ca viitorul Conclav pentru alegerea Papei să înceapă mai rapid decât la data stabilită de constituția apostolică "Universi Dominici gregis" din 1996. În respectivul document, Papa Ioan Paul al II-lea scria: "Decretez în plus că, din momentul în care Scaunul Apostolic devine legitim vacant, Cardinalii electori care sunt prezenți trebuie să aștepte cincisprezece zile pline după cei ce sunt absenți; Colegiul Cardinalilor are de asemenea facultatea de a amâna cu câteva zile, din motive grave, începerea alegerilor. Dar când au trecut maxim douăzeci de zile de la începerea perioadei vacante, toți Cardinalii electori prezenți sunt obligați să înceapă alegerile."
Astfel Conclavul nu poate începe până când scaunul papal nu a fost vacant pentru cincisprezece zile (Papa nu a scris "după moartea Papei", prevăzând posibilitatea ca scaunul să devină papal din alte motive, precum retragerea). Dat fiind că Papa Benedict al XVI-lea nu s-a retras încă, dar a anunțat că o va face de la ora 20:00 din ziua de 28 februarie, lăsând mai multe zile înainte ca Scaunul lui Petru să devină vacant, unii Cardinali au sugerat să se avanseze data începerii Conclavului. Dacă procesul alegerii va începe mai rapid, viitorul Papă va avea mai mult timp să se pregătească și apoi să prezideze riturile din Săptămâna Mare. Până acum, prima săptămână din perioada sede vacante era ocupată de celebrarea riturilor funerare pentru Papa decedat (cu Liturghii pentru nouă zile consecutive), în timp ce înmormântarea avea lor "între patru și șase zile de la moartea Papei, exceptând situațiile excepționale". Înaintea Conclavului din 2013 nu există însă vreun Papă de îngropat, iar Cardinalii au astfel mai mult timp să discute, să se pregătească.
În timpul unei întâlniri cu jurnaliștii, de sâmbătă, 16 februarie, pr. Federico Lombardi nu a negat posibilitatea avansării Conclavului. Cardinalul Camerlengo, a mai spus el, asistat de Camera Apostolică, ar putea înainta o propunere în baza căreia Cardinalii să ia o decizie. Iată pasajul care ar putea justifica intervenția Cardinalilor: "Dacă apar dubii privind indicațiile conținute în această Constituție sau privitor la punerea lor în aplicare, decretez că toată puterea de a emite judecăți în acest sens aparține Colegiului Cardinalilor, căruia îi ofer facultatea de a interpreta punctele neclare sau controversate. De asemenea stabilesc că dacă este necesar să se discute astfel de probleme sau similare, exceptând actul de alegere, este suficient ca majoritatea Cardinalilor prezenți să aibă aceeași opinie." Dar ce dubii ar putea fi legate de regula așteptării a 15 zile? Dacă se simte nevoia urgentării Conclavului, obstacolul ar putea fi evitat printr-o intervenție papală înainte de 28 februarie. Papa Benedict al XVI-lea ar putea da un motu proprio prin care să anuleze de data aceasta regula celor 15 zile, date fiind circumstanțele extraordinare. La urma urmelor Papa Benedict al XVI-lea a modificat constituția privind Conclavul, abrogând regula ce făcea posibil ca un Papă să fie ales cu o majoritate de 50% plus un vot, în locul tradiționalei majorități de două treimi.
În săptămâna când și-a anunțat retragerea, Papa Benedict al XVI-lea și colaboratorii săi au făcut numirea noului președinte al Băncii Vaticane (IOR) și au reînnoit comitetul Cardinalilor ce îl supervizează. Nu ar fi deci nimic anormal ca Sfântul Părinte să acționeze și privitor la Conclav, să îl grăbească, dacă aceasta este dorința Cardinalilor. Problema cu Papa "emerit" rămâne încă deschisă, dată fiind natura neobișnuită a deciziei. E oricum clar că din 28 februarie Joseph Ratzinger nu va mai fi Papă. După Conclav, succesorul său îi va prelua funcțiile. Acesta va decide totul: care funcții vor fi păstrate și care nu. Devoțiunea și respectul pentru "Episcopul emerit de Roma", pentru autoritatea sa intelectuală și pentru paternitatea sa spirituală, vor continua însă: este foarte probabil ca primul gest al noului Papă să fie să își viziteze predecesorul la Castel Gandolfo. (adaptare după un material apărut pe Vatican Insider)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1071, Ultimul acces: 2025-02-04 04:21:19