Eveniment caritabil la Marghita în Duminica dinaintea Crăciunului[2015-01-02]Pornind de la cuvântul Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, care aduce un îndemn părintesc de a se organiza în parohii și mănăstiri, la protopopiate și centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente și bani, pentru a fi distribuite celor aflați în suferință sau în dificultate, la Parohia Ortodoxă Română Marghita II, Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei, întru binecuvântata purtare de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și atenta îndrumare a Părintelui Ioan Șugar, Protopopului Marghitei, în Duminica dinaintea Crăciunului, 21 decembrie 2014, s-a organizat un eveniment caritabil, în cadrul proiectului de parteneriat între Biserică și Școală, cu tema Caritate și spiritualitate.Într-o atmosferă plină de emoție, specifică momentului ce precede Praznicul Nașterii Domnului, în biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Marghita au fost invitați soliști și grupuri de colindători pentru a susține un concert de colinde în scop caritabil. Dintre participanți amintim soliștii Emilia Borza-Șugar, Sergiu Chirce, Andreea Pușcaș și Alex Dande. S-au alăturat evenimentului grupuri de colindători din parohia Abram (Pr. Ionuț Șugar) și parohia Cuzap (Pr. Ioan Toma), grupul de chitariști al casei de cultură din Marghita, conduși de Doamna Veronica Demeter și un colaj de poezii și colinde pregătit de Doamna Prof. Luminița Prahanca. Totodată, s-a amenajat o expoziție de icoane pe sticlă pictate de elevii de la Colegiul Național Octavian Goga din Marghita și de la Clubul Copiilor din Marghita și expunerea unor ornamente de Crăciun, sub îndrumarea doamnelor profesoare Florina Iepure și Luminița Prahanca, la final participanții la eveniment fiind răsplătiți cu diplome și alte daruri, prin bunăvoința doamnelor Ramona Faur și Raluca Crișan. Un moment înălțător a fost oferit de corul Veritas de la Colegiul Național Octavian Goga din Marghita, dirijat de Pr. Prof. Ioan-Bogdan Pop, care a pregătit special pentru această campanie caritabilă și a lansat cu acest prilej un compact-disc de colinde, banii obținuți din vânzarea CD-urilor fiind destinați familiilor nevoiașe din Marghita. Susținerea financiară pentru apariția CD-urilor a venit din partea unui enoriaș al parohiei, Domnul Claudiu Faur, membru mirean în Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei. În perioada postului Nașterii Domnului, corul Veritas a mai susținut concerte de colinde împreună cu solista Emilia-Borza Șugar și poezii recitate de Vanesa Sedlac, în mai multe parohii din Protopopiatul Marghita, respectiv Almașul Mic, Păgaia, Boianu Mare, Abram, Săldăbagiu de Barcău, Cheț și Parohia I Marghita, fiind primiți cu multă căldură și dragoste creștinească, în spiritul tradiției, de preoții parohi și credincioși. Totodată, vestea Nașterii Pruncului Iisus a fost purtată de către corul Veritas, prin glasul colindelor, și la instituțiile din municipiul Marghita. În final, campania caritabilă și-a atins obiectivele. Prin generozitatea credincioșilor marghiteni s-au adunat bani, alimente, îmbrăcăminte care au adus bucuria Crăciunului și în casele semenilor aflați în nevoie. (Articol realizat de Pr. Călin Cotrău) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 5509, Ultimul acces: 2025-03-21 14:47:30
|
Timp total: 0,08s...
[]:1